După cum ne-a arătat încă o dată Facebookul, nu e o condiție necesară să vezi un film pentru a-ți da cu părerea despre el. Și, după cum vom vedea pe 4 martie, când va avea loc cea de-a 90-a ediţie a galei premiilor Oscar, până la urmă, tot rochiile urâte vor fi mai importante. Uneori e nevoie doar de un poster, o cronică sau o declarație de-a unui actor și opinia e gata de postat de Facebook.
În așteptarea Oscarurilor, designerii Shutterstock au reimaginat afișele filmelor nominalizate anul acesta, în stilul unui artist pe care îl admiră. Fac asta în fiecare an, folosindu-se de colecția de imagini, vectori sau ilustrațiii Shutterstock. Anul acesta, inspirația a fost diversă: de la Italia anilor 80, la iubire în laborator, de la război mondial, la creatori de rochii.