[Vizitatori de Romania] Tuan Nini: "Eu si toata familia am banuit, pai Romania e in Europa, nu? Deci o sa fie cam cum era in UK... Da, va aud rasul"

Tuan Nini. Sau Nina, dupa cum a botezat-o un domn care facea ciorba de fasole cu ciolan, in subsolul unui bar in renovare, pe care Nini il picta. A fost primul ei proiect si prima ciorba de fasole pe care a mancat-o in Romania. A fost si printre putinele dati cand nu a fost platita pentru munca ei. A fost, de asemenea, prima experienta cu romani "normali", in afara de cercul de hipstereala care ascultau doar Royksopp, povesteste Nini.

Inainte sa vina in Romania, Tuan Nini mai fusese in Europa doar in Marea Britanie. 

Eu si toata familia am banuit, pai Romania e in Europa, nu? Deci o sa fie cam cum era in UK... Da, va aud rasul.

Nu a fost ca acolo. Si-a dat seama chiar de cand a ajuns la aeroport, cand a intrebat: unde e Starbucksul? Nu exista pe atunci Starbucks in Romania. A aparut, intre timp, dar acum ea prefera sa bea cafea de oriunde altundeva. S-a schimbat, spune. Si ii place asta: Romania i-a dat spatiul in care sa se regaseasca. Si anotimpuri. Anotimpurile sunt importante pentru a constientiza trecerea timpului, spune Nini. Intr-o tara in care tot timpul e 30 de grade, nu mai stii foarte clar daca ceva s-a intamplat acum doi sau trei ani.

Nini a invatat limba romana in primul an cand a ajuns aici. Si ne-a raspuns in romana. Nu am vrut sa stricam farmecul raspunsurilor cu corecturi rigide de sintaxa si sa intram cu acuratetea peste textul ei. L-am lasat sa isi spuna povestea asa:

Decizia de a veni in Romania

Cand ai 19 ani, ai putea sa te duci oriunde daca oportunitatea se prezinta. Am avut un amic a carui mama lucra in ambasada Malaeziei in Bucuresti si a zis "e o universitate de Arte Plastice in Romania, si are 200 de ani, deci ar trebui sa fie buna. Nu vrei sa vii?".

Si in doar cateva saptamani am ajuns; intr-o toamna. In retrospect, s-ar fi putut sa fie doar un rebellion, sa pun "un pic" distanta intre mine cu parintii. Dar rebellion e mult spus, ca sigur erau supportive sa vin (mai ales financiar). Doar ca, saracii de ei, nu stiau ca fiica o sa vrea sa stea mai mult dupa.

Ce stiai despre Romania

Nu stiam nimic, stau cel mai prost la geografie dintotdeauna. Am googlat si parca atunci a aparut pe wikipedia: era o poza frumoasa cu o biserica veche intr-un backdrop de un orasel farmecator. Acum cred ca ce am vazut s-ar putea fie Sibiu sau Sighisoara. :))

Pana atunci singura tara europeana pe care am vizitat era UK, si cred ca si eu si toata familia am banuit, pai Romania e in Europa, nu? Deci o sa fie cam cum era in UK... Da, va aud rasul.

Iar despre peisajul de ilustratie, sincer atunci voiam sa ma fac pictor, deci nu m-am documentat deloc despre peisaj de ilustratie. Maybe it's arrogantly, ignorantly risky to say this, dar cred ca in vremea aia nu era inca nimic de documentat.

Primul contact 

Fiind dintr-o tara mega consumeristica fara nicio rusine, primul lucru pe care am intrebat pe amicul meu de atunci cand m-au ridicat din aeroport era "unde e Starbucks-ul?" Era felul meu de a intreba unde e centrul, buricul-centru. Si cand mi-a zis ca nu e Starbucks in Bucuresti,... m-am gandit, opa, unde am ajuns. (Ok, not in these words, ca inca nu invatasem romana atunci)

Evident, ce s-a mai schimbat e ca acum a ajuns Starbucks-ul in Romania, dar caut cafea in anything else but Starbucks, deci m-am schimbat si eu, cu siguranta foarte mult.

Surprize

Well, cand am inceput sa lucrez in Romania este cand am inceput sa lucrez, punct. Deci nu am referinta de comparatie cu trecutul. Cred ca ce m-a surprins poate era ca limba romana inca este limbajul folosit. Contextul fiind ca mi s-a parut ca toata lumea in jurul meu vorbea in engleza cand eram in facultate, chiar si to one another, cu foarte putine ocazii de exceptii.

Deci, de fapt, chiar daca am invatat romana in primul an in Romania, de fapt the real education a fost cand chiar am avut nevoie de ea, mai ales in mailuri, 4 ani dupa.

O alta surpriza a venit mai tarziu, cand am aflat din statusurile de pe Facebook ale ilustratorilor in Malaezia ca acolo se platesc cam greu freelancerii in domenii creative. Cu toate plangerile pe care le avem in Ro, de fapt exista o relativa apreciere generala fata de serviciul de arta. Oamenii nu asteapta sa faci ceva gratis. Poate foarte ieftin, dar nu gratis. (Sau poate am avut eu mult noroc).

Sigur ca depinde de clienti sau firme, fee-urile s-ar putea sa fie mici, dar in cele mai multe cazuri, in contextul economiei tarii, mi se pare understandable. Arati respect pentru ceea ce face un ilustrator cand dai bani pentru asta.

Primul proiect

Ai sa razi ca zic asta dupa raspunsul anterior, dar primul proiect a fost cel la care am muncit mult sa pictez murale peste toti peretii unui bar, iar patronul nu a reusit sa-mi plateasca. Poate de atunci sunt mult mai atenta la discutiile cu banii per proiect, nu stiu; dar nu prea s-a mai intamplat de atunci.

Dar era un proiect foarte frumos ca experienta, am pictat timp de 2-3 saptamani continuu intr-un basement, lucrau si baietii sa renoveze barul, si era un domn care gatea ciorba de fasole cu ciolan pentru noi (era prima data cand am mancat-o pe asta) si m-a "botezat" cu numele romanesc Nina.

Cred ca era prima experienta cu romanii "normali", in afara de cercul de hipstereala care ascultau doar Royksopp. Mi-a placut mult si ce am pictat, eram uninhibited de cerintele "clientului". Din pacate murala a trait nici un an, ca spatiul era cumparat de altuia si au vopsit peste (ouch). Ce bine ca am facut poze.

Experienta

M-a facut mai ferma, poate. Cred ca eram foarte moale. Eu cred ca inca sunt "moale" relativ cu romanii, dar nu comparativ cu Malaezienii. Experienta din Romania m-a facut foarte constienta de trecerea timpului. E important sa faci ce vrei, sa ai experientele pe care vrei.

Eu cred ca si anotimpul ajuta la asta. Cand incerc sa imi amintesc de ceva din trecut in Malaezia, e greu sa-mi dau seama daca era acum un an sau 2, sau 3, pentru ca tot anul e la fel, the landscape, cu ce oamenii se imbraca, senzatia pielii, totul e la fel, fiind un constant 30 de grade tot anul. In Romania imi dau seama daca ceva s-a intamplat vara trecuta, sau acum 2 primaverii, etc. Te simti timpul si you don't take it for granted.

Adaptarea

Adaptarea a fost grea, dar cred ca nu asa grea cum isi imagineaza unii. Romanii sunt foarte primitori in context social. Dar in afara de contextul asta, inca e greu de inteles de ce romanii se urasc, si de ce se asteapta la ce e mai rau din partea oamenilor din jur. Ca cineva vine peste tine sa iei ceva de la tine: covor dedesubt picioarele tale, pride-ul tau, cu o simpla buna ziua, nu stiu. Stai cu mood foarte prost tot timpul, si vorbesti rudely cu oamenii. Am invatat sa nu iau asta personal, sa nu las sa imi strica toata ziua un encounter cu unu' din asta. 

Iar despre limba, pentru proiectele din Romania mi se pare foarte importanta. Mai ales in cazul meu. Cele mai interesante proiecte la care am lucrat sunt pentru DOR, si anul trecut era pentru o carte despre copilaria autoarei in Oltenia (aici m-a depasit nivelul cu local slangs savuros, dar am avut ajutor). Si in amandoua cazurile, nu as putea sa apreciez assignmentul in the same extent daca am primit texte traduse.

Oricum imi plac in general limbile, specificitatea lor, iar cand ilustrezi pentru un text faci un fel de interpretare. O sustinere, o imbogatire. Mi se pare ca e mai bine sa lucrezi direct din "sursa", nu dintr-o diluare de traducere, if one can help it. Deci ma bucur mult sa pot sa zic ca cunosc limba romana destul de bine sa fac asta, bine.

Domeniile creative si granitele

Chiar ma plangeam de faptul ca atunci cand cautam lucrari de cineva din Asia sau din America de Sud sau Scandinavia, multe arata... cam la fel. Avem aceleasi influente estetice. Este pros and cons-ul spargerii granitelor - si nu e doar in domeniul ilustratiei. Estetica generala. Limba. Gustul in mancare. Valorile in viata. Plante suculente peste tot.

Sunt foarte constienta de faptul ca beneficiez de deschiderea granitelor, si nici nu ma gandesc deloc sa advocate inchiderea acestora, dar in acelasi timp simt inevitabilitatea pierderii in the journey to gain. Lucrurile se omogenizeaza. E o discutie lunga, dar cu riscul de a o simplifica: de ce are Japonia o cultura atat de distincta, singulara, absolut captivanta? Pentru ca oamenii de orice nivel (nu doar institutiile culturale) tin foarte mult de cultura lor, dar asta se intampla mai ales pentru ca a fost o tara insulara. Exact cum exista animale megaciudate, care evolueaza cu caracteristici particulare in insule.

Nu stiu, nu pot sa impac aceste lucruri. De exemplu, ma plang si cred ca ar trebui sa consumam ingrediente locale, dar vreau si sa pot sa mananc peruvian fara sa calatoresc neaparat in Peru.

Avantajele si dezavantajele unui ilustrator cu background diferit

Cred ca este precum calatoritul. Ca sa intelegi de unde esti, trebuie sa pleci. Poate sunt cea care te ajuta sa iti arate your blind spots. Poate nu. Intre timp peisajul nu mai este asa nou, deci e greu sa raspund la asta.

Dar fiecare persoana oricum vine cu punctul lui personal de vedere, de interpretare. E mai valoros sa lucrezi cu o persoana decat un stock website, doar ca trebuie sa cunosti "database"-ul. De fapt, asta ar trebui sa faca art buyerii, sa recunoasca puterea, vocea fiecarui artist/ilustrator/muzician etc, si sa faca match-making. Dar din pacate nu prea mai exista aceasta meserie, am intrat in domeniu prea tarziu.

Ce le spui prima data strainilor despre Romania

Romania e de fapt o tara noua, asa ca everything goes at exactly the same time that nothing goes. Lucrurile sunt putin stangace, dar stangacia asta iti da spatiul in care sa te gasesti. Oh, si muntii sunt gorgeo-mazing.