Ileana și Maria Surducan sunt două surori, ilustratoare, ”autoare ocazionale de comics”, spun ele, care locuiesc în Cluj Napoca. Au ilustrat cărți (de poezii și povești), romane grafice, Maria a dus desenul și în publicitate, iar Ileana în ceramică, iar când au timp, se ocupă de chestii personale. Adică benzi desenate. Recent, le-au strâns pe Oglinda Comics. Povești cu prințese dansatoare, short stories despre Adevăr și Arhimede, Silent Comics cu rinoceri albaștri și Cenușăreasa Spațială.
Ele povestesc cum a început drumul spre desen, dar mai ales De ce?, despre tabieturi de muncă, blocaje, documentare, inspirație, și cum funcționează colaborarea lor.
Chiar dacă momentan nu avem multe proiecte semnate de amândouă, în procesul creativ ne bazăm pe feed-back-ul și experiența celeilalte. Fiecare stăpânește mai bine un aspect al meserie și învățăm una de la cealaltă, spune Ileana.
Desenul presupune scenariu, regie și multă muncă. Inspirația vine lucrând:
”Motivația”, ”inspirația” - acestea, împreună cu ”talentul” fac parte din legendele vieții de artist. Nu prea-ți permiți să stai după ele, trebuie să-ți dezvolți strategii și scurtături ca să te descurci și-n lipsa lor, explică Maria.
Chiar dacă nu ești mulțumit de desen, e important să mergi mai departe. ”Și după aceea...”
Cum s-ar traduce Comics în română
Ileana Surducan: Benzi desenate, cam așa. „Comics” se numeau strip-urile umoristice care apăreau în primele ziare din Statele Unite, iar termenul a ajuns să fie folosit și pentru alte publicații de bandă desenată, precum reviste sau albume, nu neapărat umoristice sau pentru copii.
Iar „comic books” se referă la publicații periodice (nu neapărat... comice), dar nu și la albume sau romane grafice. Deși des folosit, e un temen controversat deoarece creează confuzie. „Benzi desenate” e mult mai potrivit pentru a descrie întregul gen, dar și mai lung (chinuitor și pentru scris, și pentru pronunțat), așa că eu prefer să abreviez cu BD.
Oglinda Comics
Maria Surducan: Scopul ar fi să reunim toate benzile desenate create de noi de-a lungul timpului (și pentru care drepturile nu au fost cesionate în exclusivitate diverselor edituri).
Pe lângă ”arhiva” permanentă de povestiri scurte sau fără cuvinte, site-ul mai are o secțiune de web-comic, o poveste în format mai lung, care se updatează de două ori pe săptămână.
Cum a pornit - destul de simplu, am decis că e mai ieftin să facem un site decât să scoatem o carte. Piața de bandă desenată românească e la început (de vreo 20 de ani, așa) și destul de capricioasă. Publicarea unei cărți e o investiție serioasă care nu prea aduce roade dacă nu e promovată cum trebuie. Pe internet poți să te promovezi și să atingi un public larg cu mult mai puține costuri și riscuri.
Ileana: Încercăm să ne formăm o bază de fani care să urmărească în mod constant web-comicul, și apoi ne putem gândi la publicare prin crowdfounding sau editură, sau susținere în sistem de donații (cum ar fi platforma Patreon).
Inceputurile
Maria: Dacă vreodată se va face un film despre viața mea, vor fi nevoiți să adauge din pix toate fazele interesante. Arta trebuie să conțină ceva mistic, nimeni nu vrea povestea lui „și la început desenam prost și habar nu avem cum se face o bandă desenată” „și apoi am stat mult în casă, am desenat foarte mult și am citit foarte multă bandă desenată” „și acum desenez un pic mai bine”. Așa că hai să-l lăsăm deoparte pe „cum”, și să vorbim despre „de ce”.
Eu fac bandă desenată pentru că-mi place să spun povești. „Și după aceea...” este fraza magică, capcana întinsă cititorului și capcana pe care povestașul și-o întinde sieși - „oare ce se va întâmpla mai departe?”.
Între literatură și film, banda desenată e cea mai accesibilă îmbinarea a imaginii cu timpul (acținii/lecturii) și cea mai puțin costisitoare metodă de a turna un film.
Ileana: Am învăţat de una singură să fac benzi desenate – observând felul în care lucrează diverşi autori şi citind BD la mediateca Institutului Cultural Francez din Cluj. (Franquin, Joann Sfarr, Shaun Tan – sunt doar câteva exemple).
Foarte util mi-a fost şi cursul profesorului Michel Servais (École Supérieure des Arts Saint-Luc – Liège, Belgia), la care am participat ca student Erasmus în 2008.
În 2007 am început să realizez benzi desenate pentru site-ul francez 30jours de Bd, multe dintre ele fără cuvinte, ca să nu fiu nevoită să le traduc. Un workshop de BD ţinut la Cluj-Napoca de Olivier Bron si Simon Liberman mi-au dat ideea de a începe o fanzină (revistă de benzi desenată, realizată de amatori), împreună cu sora mea şi câţiva prieteni pasionaţi.
Apoi am început să colaborez cu editura Makaka, şi de atunci am publicat în Franţa trei albume. Primul a fost o poveste pentru preșcolari, într-un format mic de 30 de pagini: Edouardo le renardeau, (scenariu Shuky). A urmat un roman grafic, la care am scris și scenariul: Le Cirque. Ultima carte, Hotel Pennington, un album de 96 de pagini, apare anul acesta și este o colaborare cu scenaristul Ced Asna. Între timp am publicat și în țară Dolky în trei straie (cu Petra Dobruska, la Ed. Jumătatea plină).
Fiecare proiect vine cu noi provocări și te învață cum să fii un desenator și un povestitor mai bun, fie că lucrezi de unul singur, sau colaborezi cu un scenarist.
Primele comics
Ileana: Cred că prima noastră carte de BD a fost Noul Testament în Imagini (scenaristul era Iva Hoth, iar desenatorul Andre Le Blanc) – nu știu exact de unde o aveam. Apoi am citit episoadele de BD din colecţia Cutezătorii a părinţilor.
Pe când învățam franceza, am descoperit mediateca Centrului Cultural Francez de la Cluj și am înțeles în sfârșit ce înseamnă banda desenată. Am citit cam tot ce se găsea acolo: mult Goscinny, Franquin, Turk & De Groot, dar și Moebius - iar Joann Sfar a fost o adevărată revelație.
Maria: Câțiva dintre autorii pe care îi urmărim acum (unii publică on-line) ar fi Chiril Pedrosa, Stephane Fert, Fabio Moon și Gabriel Ba, Mariko Tamaki și Jillian Tamaki, Jen Wang, Emily Caroll, Anastasia Kim, Andrew Maclean... și lista rămâne deschisă.
Cea mai grea parte
Maria: Cea mai grea parte pentru mine e să mă-mpac cu disproporția dintre timpul de realizare și timpul de lectură... O carte pe care am lucrat șase luni se citește într-o jumătate de oră... nu mi se pare cinstit :).
După mine, desenul contează cel mai puțin în banda desenată, iar storyboard-ul (regia, de fapt) partea ce mai importantă, cu scenariul pe locul doi.
Ileana: Să realizezi un roman grafic de unul singur (adică sa fii și artist și scenarist) presupune să fii un desenator versatil (vei avea de făcut și personaje, dar și decoruri – din diferite unghiuri, și păstrând continuitatea de-a lungul poveștii) dar și un bun povestitor și regizor.
Pentru mine realizarea scenariului (poveste, și regie) e partea cea mai dificilă, dar realizarea desenului presupune cel mai mare volum de muncă, și consumă cel mai mult timp.
Blocaje
Maria: Sunt foarte tentată să spun că nu. Sau, hai să zicem da, dar un blocaj creativ nu m-a împiedicat niciodată să lucrez mai departe.
”Motivația”, ”inspirația” - acestea, împreună cu ”talentul” fac parte din legendele vieții de artist. Nu prea-ți permiți să stai după ele, trebuie să-ți dezvolți strategii și scurtături ca să te descurci și-n lipsa lor.
Așa că (și aici ar trebui să-i fiu recunoascătoare profesoarei mele de grafică din liceu, Maria Sârbu) dacă prima schiță nu e bună, și dacă n-am chef de a doua schiță, o fac oricum și trec la a treia - deja provocarea nu mai e să găsesc motivația, ci să rezolv o problemă (de paginație, de exemplu, sau de scenariu).
Ileana: Nu pot vorbi despre blocaje. Pot vorbi despre probleme, căutări, eșecuri, despre nevoia de a lua o pauză, dar inspirația se găsește lucrând și cea mai importantă lecție e aceea de a finaliza un proiect început.
Se întâmplă deseori să simt ca nu am găsit modalitatea ideală de a spune o poveste, sau să nu fiu mulțumită de desen, dar merg mai departe. Chiar dacă rezultatul nu e perfect, doar așa poți să te aștepți la progres.
În timp, experiența mea mă ajut să găsesc resurse chiar și în zilele în care „n-am chef” „ și muza doarme”. Mai ales că e vorba de o meserie cu deadline-uri, clienți și alte variabile. A depăși cu succes un potențial blocaj e și o dovadă de profesionalism.
Iar sub umbrela de artist grafic intră activități diverse, de la BD sau ilustrație la grafic design și e util să „schimbi macazul” când dai de greu la un proiect. Eu alternez desenul cu designul de bijuterie sau ceramică și pauzele mă ajută să privesc problemele din alt unghi.
Inspirație
Ileana: Fiecare proiect de BD vine cu cerințele și constrângerile lui, cu provocări specifice, așa că e desul de greu să generalizăm.
Fără îndoială internetul ușurează munca, fiindcă poți găsi orice informații și referințe ai nevoie, uneori chiar prea multe.
Dar există două feluri de a face „documentare”. Cel evident e așa: începi un proiect legat de un subiect – te documentezi pe acel subiect cât îți permite timpul – înglobezi documentarea în realizare. Astfel am lucrat eu la Dolky în trei straie, unde subiectul era comunitatea de cehi din Banat, despre care nu știam absolut nimic.
Dar la fel de important e să te documentezi în legătură cu ceea ce te pasionează și să strângi material (imagini, povești, idei) de dragul căutării și al călătoriei, fără un scop în minte, fără să te preocupe o finalitate.
Apoi, când apare un proiect nou, să folosești bagajul cultural dobândit, găsind un mod (uneori mai puțin evident) de a-l lega de subiect. Atunci apar soluții inedite, putem vorbi despre originalitate și autenticitate, căci informația trece printr-un filtru personal. Maria deseori folosește diverse proiecte pentru a ilustra pasiunea ei pentru costume etnice sau de epocă. Are deja o bază largă de date de unde poate alege.
Da, colaborăm deseori. Chiar dacă momentan nu avem multe proiecte semnate de amândouă, în procesul creativ ne bazăm pe feed-back-ul și experiența celeilalte. Fiecare stăpânește mai bine un aspect al meserie și învățăm una de la cealaltă. De exemplu, Maria are „ochi” mai bun pentru tot ce ține de typo (punerea textului în pagină, fonturi, spațiere), și îi cer deseori ajutorul.
Maria: Iar când vine vorba de personaje, Ileana are simțul mișcării și expresivității, și poate îmbunătăți o imagine doar punînd sprâncenele la locul potrivit.
Tabieturi
Maria: Desenul e meseria mea. Dar banda desenată e nevoită să se strecoare printre proiectele plătite, așa că mă ocup de ea „când am timp”. Știu că sunt oameni care lucrează în cafenele, dar eu n-am reușit niciodată, sunt prea multe lucruri care-mi distrag atenția. Așa că prefer să fiu la birou, în liniște totală dacă lucrez la scenariu sau la story-board, cu un show de comedie englezesc sau un audiobook în fundal dacă încerneluiesc sau pun culoare.
Ileana: Depinde mult și de tehnica pe care o folosesc. Dacă lucrez tradțional, am nevoie de spațiu, apă, acuarele și creioane – dacă lucrez digital, de laptop și tableta mea cu display. Întotdeauna e nevoie și de internet.
Mi-am amenajat atelierul astfel încât să le împac pe amândouă, cu laptopul și paharul cu apă în capetele opuse ale mesei de lucru. Dacă nu trebuie să mă concentrez prea tare, ascult stand-up sau show-uri de comedie englezești și americane. Muzică - doar în pauze, fiindca mă ridic de pe scaun ca să dansez. Îmi place să-mi încep ziua pe la 9 -10 dimineața. Nu pot lucra noaptea după ora 11 – prefer să mă trezesc mai repede dacă un deadline ma presează.
Comics romanesti
Maria: La întrebarea asta aș fi răspuns cu mult mai mult optimism acum trei ani, când Hac!BD, Jumătatea Plină, Eat Comics, Abația și Lex Comics rulau în paralel. Între timp, nici una dintre aceste edituri nu mai publică (Hac!BD au rezistat cel mai mult, ultimul număr al revistei a ieșit în ianuarie 2018).
Așa că... stăm prost. Iar de nevoie ar fi nevoie de lucruri plicticoase, cum ar fi rețelele de distribuție, planuri de marketing, strategii de creștere a publicului... cred, nu știu sigur, dacă aș ști aș fi editor. Sunt însă sigură că nu de artiști ducem lipsă :).
Ileana: Totuși, în ultimii ani au început să apară din nou traduceri (de albume, nu doar de reviste) și la edituri care până acum nu erau specializate pe BD – lucru important pentru formarea publicului.
Se remarcă Editura Art cu Asterix și Obelix de R. Goscinny și A. Uderzo, Maus de Art Spiegelman, Sosirea de Shaun Tan, Fantoma Aniei de Vera Brosgol, Persepolis de Marjane Satrapi, Casa veselă de Alison Bechdel, Aici de Richard McGuire – titluri atât pentru copii cât și pentru tineri sau adulți. Asta îmi dă speranță că în curând vor exista mai multe oportunități de publicare pentru artiștii de BD autohtoni, atâta timp cât vor fi și ei dispuși să vină în întâmpinarea publicului.
