Dezvoltare personală, videomarketing, profit sharing

Dezvoltare personală, videomarketing, profit sharing

Agenția de publicitate Smite a împlinit anul acesta 10 ani. 2017 a fost anul în care a privit cu înțelepciune în spate și a descoperit o companie matură, cu  valori solide și cu o misiune clară, pregătită de obiective noi, îndrăznețe.

Cifra de afaceri pe 2017 a crescut cu 36% față de anul anterior.

"În ultimii 10 ani ne-am mișcat odată cu piața, fără să ieșim foarte mult din tendințele generale. A scăzut BTL-ul, a crescut digitalul. În ultimul an noutatea, în cazul nostru, au fost spoturile pe TV", spune Florin Maxim (Managing Partner Smite).

 

Anul acesta însă vor sparge trendul.

"Ne-am dezvoltat o competență mare pe zona de video marketing. E ceva nou pentru piața de la noi. Știm cum să creștem amprenta video a unui brand și cum să comunicăm eficient acest lucru consumatorului, în același timp obținând KPI de 4-5 ori mai mari decat în cazul comunicării tradiționale din social media". Florin Maxim (Managing Partner Smite)

 

Numărul clienților a crescut și el. Unul dintre motivele acestei dezvoltări a fost schimbarea filosofiei și a culturii organizaționale. S-a pornit un proces de identificare și lămurire a identității oamenilor cheie din agenție, coagularea valorilor comune și împărtășirea lor cu restul echipelor. Valorile organizației, dupa care se ghidează, lucrează, angajează și cresc sunt curajul, pasiunea, ambiția și agilitatea.

"Toți avem curaj, Smite nu face altceva decât să cultive și să susțină această calitate a oamenilor. Suntem agili, flexibili, ne adaptăm constant, luăm decizii rapide. Avem un singur lucru în minte – proiectul și obiectivele brandului. Suntem pasionați de ceea ce facem și respectăm oamenii vizionari, pe cei care înțeleg importanța comunicării strategice", explică Florin.

 

În paralel s-a susținut un program de coaching personal și de echipă cu scopul de a forma niște relații autentice și mult mai eficiente între angajați.

"Dezvoltarea personală a fiecărui angajat duce la o funcționare mai bună a întregului sistem. Am învățat să creștem și să ne concentrăm pe relațiile dintre noi, să ne hrănim calitățile, să ne concentrăm pe ele. Să ne acceptăm nouă și unii altora vulnerabilitățile și să ne aducem tot timpul aminte că, înainte de a fi manageri, juniori, directori sau asistenți, suntem oameni cu emoții și energii creatoare", spune Claudia Maxim (Client Service Director Smite).

 

O altă urmare a procesului de maturizare este sistemul de profit sharing care va fi lansat în 2018. Mai exact, profitul Smite se va împărți în procent de 10% între toți angajații. Alți 10% vor fi direcționați către o cauză socială pe care o vor alege împreună la final de an.

Dacă 2017 a fost despre dezvoltare profesională, schimbarea culturii organizaționale și maturizarea emoțională, 2018 este despre acționare, despre planuri puse în aplicare. Iar primul pas important în dezvoltarea Smite este noua competență – video marketing.

"Video-ul a crescut mult în agenție, atât ca producție efectivă cât și ca promovare și content. Plănuim să lansăm anul acesta o agenție dedicată de video marketing", anunță Claudia.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Sectiune



Branded


Related