TEDxEroilor 2018 - Mind the gap. Au început înscrierile pentru cea de-a treia ediție a TEDxEroilor Award

TEDxEroilor 2018 - Mind the gap. Au început înscrierile pentru cea de-a treia ediție a TEDxEroilor Award

Înscrierile pentru cea de-a treia ediție a TEDxEroilor Award au început. În cadrul competiției se pot înscrie proiecte care au un impact social pozitiv atât la nivelul comunității clujene, cât și la nivel regional.

Proiectele pot fi înscrise până în data de 18 martie, ora 23:59. După încheierea înscrierilor, va exista o etapă de preselecție în urma căreia vor rămâne 15 proiecte. Pentru a-și îmbunătăți șansele, echipele vor beneficia de un workshop, organizat cu sprijinul AROBS Transilvania Software, care va aborda subiecte precum project planning, comunicare și vizibilitate și evaluarea impactului. Selecția finală va fi susținută sub forma unui pitch, în urma căruia vor rămâne trei proiecte finaliste. Acestea vor avea șansa de a urca pe scena TEDxEroilor - Mind the gap să își susțină cauza, iar marele câștigător va fi ales prin votul publicului prezent la eveniment.

“Ne dorim ca TEDxEroilor să fie un catalizator al progresului comunității, tocmai de aceea prin TEDxEroilor Award reușim să aducem în fața publicului idei de proiecte cu impact în social și dăm ocazia echipelor de a se face cunoscute.

Până acum, am susținut două proiecte: iExperiment - un accelerator pentru startup-uri creat pentru liceenii din România și Food Waste Combat - un proiect care își propune să crească nivelul de conștientizare asupra risipei alimentare. Așteptăm cu nerăbdare să vedem ce ne aduce anul 2018“, spune Vlad Gliga, curatorul TEDxEroilor

“iXperiment și Food Waste Combat sunt proiectele câștigătoare TEDxEroilor Award, care vor revoluționa, cu siguranță, învățământul și industria alimentară odată ce vor fi implementate, în România, la o scară largă. Cele două inițiative au pornit de la câțiva tineri, care au dorit să îndrepte niște lucruri în comunitate, iar, prin TEDxEroilor Award, vrem să încurajăm acest comportament.

Schimbările mari pornesc de la oameni inimoși, nu de la instituții, așa că mă aștept ca, peste ani, să vedem tot mai mulți elevi, cu o cultură antreprenorială excepțională, fondatori ai unor startup-uri de succes, și cât mai puține alimente aruncate la coșul de gunoi. Iar tinerilor care au idei ce pot avea un impact cel puțin la fel de mare precum au iXperiment și Food Waste Combat le dăm întâlnire la ediție de anul acesta a TEDxEroilor Award”, declară Voicu Oprean, CEO al AROBS Transilvania Software.

TEDxEroilor Award este  un concurs de idei fezabile și sustenabile, axate pe rezolvarea unei probleme reale identificate în comunitate. Ideea câștigătoare va fi premiată cu un grant de 5.000 EUR, oferit de AROBS Transilvania Software și consultanță timp de un an. Mai multe detalii puteți găsi pe site.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related