![[Bibliografii personale] Luiza Vasiliu: ”Probabil că e cea mai mare tristețe a vieții de adult cu job: citesc puțin și mă prostesc”](https://media.iqads.ro/2018/01/26168498-10213087218068537-2367138740837688248-n-cover-850.jpg)
A făcut Litere. Era obișnuită să vadă apusul și răsăritul din bibliotecă. Apoi a început viața și a venit internetul peste Luiza Vasiliu, Editor Scena9 și Reporter Casa Jurnalistului, și a citit din ce în ce mai puțin. În ciuda a toate astea, încearcă să citească cel puțin o oră pe zi.
Sunt haotică și capricioasă, nu mă mai chinuiesc deloc să termin ceva care nu-mi place. De fapt, nu mă mai chinuiesc să le termin nici pe alea care-mi plac, spune Luiza.
Își face o carte uriașă din fragmente adunate din alte cărți, din articole, de pe Facebook, din conversații auzite pe stradă. Despre tabieturi, titluri pe care le dă mai departe, mirări și, mai puțin, frustrări, în rândurile ce urmează:
Top 3 în 2017
Revolutionary Road, de Richard Yates, editura Litera, 2016, traducere de Bogdan Perdivară - pentru luciditatea feroce cu care disecă sufletul uman
Zece decembrie, de George Saunders, editura Black Button, 2017, traducere de Radu Șorop - pentru că face cât un sezon bun din Black Mirror
Greva păcătoșilor sau apocrifa unui evreu, de Florin Chirculescu, editura Nemira, 2017 - pentru că-i o carte totală și necruțătoare (inclusiv) despre noi și România de-acum.
Cartea pe care nu ai reușit să o termini
Nu e doar una, sunt nenumărate. Dar aleg Stasiland, de Anna Funder - n-am terminat-o nu pentru că n-ar fi fost bună, ci pentru că voiajul prin măruntaiele Germaniei de Est mi s-a părut suficient de hardcore cu 100 de pagini înainte de final ca să mai continuu.
Cartea despre care s-a vorbit cel mai mult
Homo Sapiens a lui Harari.
Cartea care te-a surprins
Scrisori de pe front, un album editat de Mirela Florian, care adună scrisori, cărți poștale, note de front, jurnale, memorii, fotografii, mărturii din timpul Marelui Război. Nu doar că arată minunat, dar e cel mai bun lucru de citit cu ocazia centenarului Marii Uniri.
Cartea de specialitate pe care nu trebuie să o rateze nimeni
Toți oamenii președintelui, de Carl Bernstein și Bob Woodward, tipii care-au scos la iveală afacerea Watergate și l-au aruncat pe Nixon la gunoi.
Ca să înțelegi cum funcționează jurnalismul și de ce e nevoie de el când vremurile-s tulburi. A, trebuia o carte pentru industria publicitară? E bună și asta :)
O carte care te-a frustrat
Nu prea mă mai frustrează cărțile. Doar oamenii.
Cartea care (încă) îți inspiră perfecțiune :)
O să zic tot de Revolutionary Road, pentru că-i chiar uriașă.
Obiceiuri de lectură
Am făcut Litere, deci eram obișnuită să văd apusul și răsăritul din bibliotecă. Apoi a început viața, a venit internetul și am citit din ce în ce mai puțin. Încerc să bag măcar o oră pe zi, dar nu reușesc întotdeauna.
Dacă aș avea cum, aș dispărea din când în când în vacanțe în care doar să stau și să citesc. Mi-e foarte dor de asta, probabil că e cea mai mare tristețe a vieții de adult cu job. Că citesc puțin și mă prostesc.
Cărțile și pisicile Luizei Vasiliu
Tabieturi
Citesc și pe hârtie, și pe ecran. Sunt haotică și capricioasă, nu mă mai chinuiesc deloc să termin ceva care nu-mi place. De fapt, nu mă mai chinuiesc să le termin nici pe alea care-mi plac.
Îmi fac o carte uriașă din fragmente adunate din alte cărți, din articole, de pe Facebook, din conversații auzite pe stradă. Cumpăr din ce în ce mai puține cărți, pentru că am prea multe texte în viață.
De fapt, pentru că am tot cumpărat valize întregi de cărți pe care n-am apucat să le citesc, pentru că încă n-am casa (și biblioteca) mea, pentru că încerc să nu mă îngrop în lucruri.
Cum le alegi
Autori despre care îmi povestesc prieteni apropiați, despre care citesc prin presă, care-mi sar în ochi în librărie. Aleg după instinct, mai mult.
Lista din 2018
Aș vrea să citesc jurnalul ăsta desenat din Gulag. Și, în general, mai mult non fiction.
De ce citești
Citesc ca să învăț cum să scriu și să văd mai bine.
