[Bibliografii personale] Daniela Petrescu: ”Să-ți impui un număr de ore mi se pare că spune că, de fapt, nu prea-ți place să citești, dar o faci dintr-un motiv nepotrivit, după părerea mea: ca să dai bine”

Acum, oamenii sunt de două feluri pe internet: unii sunt cunoscuți, alții sunt temuți. Daniela Petrescu cam sperie oamenii. Pentru că insistă să îi corecteze când vorbesc (scriu) greșit și să semnalizeze virgulele aflate în zone nepermise. Daniela e Content & Social Media Manager eMAG și responsabilă de Cartea de la ora 5. Citește mult și, pe oriunde s-ar afla, are tot timpul o carte cu ea. Uneori i-ar plăcea să facă asta și în timpul ședințelor plictisitoare. Subliniază: citește din plăcere. Nu-și impune un anumit număr de titluri, nu citește la normă. 

Am o problemă în general cu oamenii care fac lucruri doar „ca să dea bine”. Cred în autenticitate și o și promovez, indiferent care-i sunt costurile, spune Daniela.

Cu onestitate a contribuit la fișa noastră colectivă de lectură și ne-a spus că nu îl poate suferi pe Murakami:

Top 3 în 2017

Dac-ar fi să fac un top 3 cărți care mi-au plăcut în 2017, aș face un top patru, ca să nu nedreptățesc.

„Sticletele” de Donna Tartt. Până la „Sticletele”, nu aveam o carte preferată. Parcă-mi era și jenă când vorbeam cu devoratori de cărți și nu puteam alege una anume. Ei, dar acum am. A fost dragoste la prima pagină. Citeam și nu-mi venea să cred cât de bine e scrisă. Curgea atât de ușor și -era atât de „pe limba mea”, că reușeam imediat să-mi închipui cum arată personajele, cum sunt îmbrăcate, ce fac, cum se simt, uneori chiar și cum miros, cum arată încăperile sau cum lucește mobila din magazinul bătrânului restaurator. Fiecare pagină mi s-a părut un „ars poetica”. Aș recomanda-o oricui vrea să scrie un roman, cu toate riscurile: unii se vor descuraja și vor abandona orice inițiativă (și poate că va fi mai bine așa), alții se vor ambiționa să scrie și să re-re-rescrie până la perfecțiunea lor.

„Tetralogia napolitană” de Elena Ferrante. Altă carte care mi s-a părut că se citește singură. Crudă pe alocuri, cu o capacitate de disecție pe care nu-mi amintesc s-o fi întâlnit în altă parte, Ferrante își dezgolește personajele și le expune fără cosmetizări, așa cum sunt: oameni obișnuiți se dovedesc malefici, nătărăi înțelepți în momente cheie, genii care comit greșeli cretine. Nu întâlnești un personaj care să fie întreg la minte din scoarță-n scoarță. Toți sunt dilii câteodată. Iar asta face cartea atât de verosimilă, că-mi vine să bag mâna-n foc că așa ceva nu poate fi ficțiune. E viață curată. Dar, cu toate astea, cartea nu m-a agasat, nu m-am simțit nicio clipă brutalizată. Am mai citit de aceeași autoare, cu entuziasmul programat până-n gât „Fiica ascunsă”. Pe la pagina 70 îmi venea s-o azvârl pe geam. „Ce-i mizeria asta, Elena Ferrante?!” Dar poate că ăsta e blestemul autorilor care scriu cărți monumentale. Tot ce vine după dezamăgește.

„Sapiens” de Yuval Noah Harari. „Sapiens” e un fel de istoria omenirii pe scurt. Cu toate imbecilitățile de care e capabilă specia omenească și cu toate lucrurile admirabile pe care le-a înfăptuit. Pune în context personalități și evenimente. Altfel ți se sedimentează istoria, altfel faci legături între ce-a fost la noi, ce-a fost la ei, de ce s-a întâmplat, ce repercusiuni nasoale a avut un eveniment aparent pozitiv etc. Aș rescrie-o într-un limbaj mai accesibil (nu că ar fi greoaie) și-aș recomanda-o oricărui elev de generală.

„Culoarea sentimentelor”, de Kathryn Stockett. Nu-mi place cum au tradus titlul. În original era „The Help”, dar i-au dat tenta asta siropoasă care pe mine m-a ținut departe mult timp. Să nu vă-nchipuiți că  e despre iubiri pasionale interzise, nu, nicidecum. E despre viața slujitoarelor de culoare din SUA anilor 50-60 și cum erau ele tratate în familiile de albi pentru care lucrau. M-a durut sufletul de multe ori, mai ales gândindu-mă că lucrurile astea chiar s-au întâmplat, dacă nu chiar încă se întâmplă.

Cartea pe care nu ai reușit să o termini

N-am reușit să termin multe cărți. Chiar a fost anul cu cele mai multe cărți abandonate. Mi-am promis să nu mai tărăgănez cărți care nu-mi plac pentru că-mi stau în calea altor cărți care mi-ar putea aduce bucurie. Așa că, după cel puțin 100 de pagini, dacă nu am nicio tragere de inimă, o las. Mă simt cam prost, recunosc, dar ajung să citesc mult mai mult aplicând politica asta. :)

Din abandonatele pe care mi le amintesc:

„Stoner” – John Williams

„Să nu pronunți noapte” – Amos Oz

„În căutarea oii fantastice” – Haruki Murakami

„Julie și Julia” – Julie Powell

„Căutând-o pe Alaska” – John Green

Cartea despre care s-a vorbit cel mai mult 

Sunt multe despre care s-a tot vorbit în jurul meu, mai ales că în jurul meu sunt și oameni care scriu pentru carteadelaora5.ro, prin urmare oameni care și citesc la greu. Aș alege „Un bărbat pe nume Ove” de Fredrik Backman, „Prietena mea genială” de Elena Ferrante și „Sapiens” de Yuval Noah Harari.

Cartea care te-a surprins

M-au surprins multe. „Sticletele” m-a surprins prin calitatea scriiturii, „Sapiens” prin luciditate, cărțile lui Liane Moriarty prin faptul că sunt ușor de citit, fără a fi proaste.

Dar vreau să menționez și reversul medaliei. Au fost și două cărți care m-au surprins prin stângăcie: „Vă place Brahms” de Francoise Sagan și „Oamenii fericiți citesc și beau cafea” de Agnes Martin-Lugand. Ce m-a revoltat n-a fost că cineva a scris asemenea tâmpenii, ci că a existat un editor care le-a dat undă verde, ba chiar au fost și traduse, iar după prima s-a mai făcut și film! Bine, poate dacă stăm să ne gândim că Martin-Lugand a publicat online mai întâi și s-a bucurat de mare succes, parcă-i mai înțelegem și pe editori că ne mai dau și pâine, nu doar cozonac.

Cartea de specialitate pe care nu trebuie sa o rateze nimeni 

Nu sunt eu în postura să dau astfel de verdicte, așa că mă rezum la a spune care sunt cărțile care m-au ajutat pe mine să-mi fac treaba mai bine: „Eroul cu o mie de chipuri”, Joseph Campbell, pentru storytelling și „The Everything Store” a lui Jeff Bezos despre cum e important să te obsedeze clientul, oricine ar fi el. Aș adăuga și „Delivering Happiness” a lui Tony Hsieh (Zappos).

De fapt, cred că orice biografie a unui om de succes te poate ajuta profesional, măcar prin a conștientiza că toți, dar absolut toți, au fost perseverenți, nu s-au dat bătut, au încercat și reîncercat. Știu că sună a clișeu, însă-mi vin în minte Andre Agassi, Steve Jobs, Katharine Hepburn, Edison, Napoleon sau chiar Neagu Djuvara. Pentru niciunul succesul n-a venit tiptil. Tuturor le-a fost greu, unora incredibil de greu, dar au continuat. Ceva i-a ținut pe drumul lor. Încă nu mă pricep la asta, dar încerc.

O carte care te-a frustrat

Mă frustrează în general cărțile pe care mi le recomandă entuziast prietenii și care nu-mi plac. Mă străduiesc să le citesc, în speranța că-mi vor plăcea până la urmă, dar mă înciudez când dau și ultima pagină și tot ce-au reușit a fost ba să mă enerveze, ba să mă întreb ce-o fi fost în capul meu de-am pierdut atâta timp cu așa ceva. Două exemple: „Casa somnului” de Jonathan Coe și cam tot de Haruki Murakami. Nu pot să-l sufăr.

Cartea care (încă) îți inspiră perfecțiune

O să par snoabă: „Divina comedie”, „Mizerabilii”, „Anna Karenina” și-ndrăznesc să strecor, pe pile, „Sticletele”.

Obiceiuri de lectură

Citesc cam oriunde: acasă, în metrou, în avion, prin aeroport, în tren, în camere de hotel, la plajă. Port mereu o carte cu mine. Mărturisesc că mi-ar plăcea uneori să pot scoate o carte când sunt la vreo întâlnire din asta socială și plictisitoare, prin pauzele de la conferințe.

Am timp, de asta nu mă pot plânge. N-am copii, iar compania în care lucrez e normală la cap și nu încurajează munca peste program. Am reușit să fac din drumul spre și dinspre birou un moment doar al meu, când pot să citesc în voie. Asta dacă nu mă dibuiește vreun coleg cu chef de vorbă. Mulți îmi cunosc însă meteahna și tac. Nu le-am zis niciodată cât îi apreciez.

Am început să citesc mai mult. Mă ajută și Bookster, dar și faptul că lucrez pentru carteadelaora5.ro. Bookster îmi permite să experimentez în voie: comand multe cărți și citesc doar ce-mi place, iar Cartea de la ora 5 mă obligă să fiu la curent cu tot ce mișcă. Nu-mi impun un anumit număr de titluri, de obicei. Nu citesc la normă. Anul ăsta mi-am stabilit un target de 40 de cărți pe Good Reads, dar important e să citesc cu drag. Plus că e un pic înșelător: poți să compari „Tetralogia napolitană” care are, cumulat, în jur de 1500 de pagini cu o fițuică precum „Cum înveți să scrii ficțiune pas cu pas” de Anne Lamott care are doar vreo 170 de pagini?

Să-ți impui un număr de ore mi se pare că spune că, de fapt, nu prea-ți place să citești, dar o faci dintr-un motiv nepotrivit, după părerea mea: ca să dai bine. Iar eu am o problemă în general cu oamenii care fac lucruri doar „ca să dea bine”. Cred în autenticitate și o și promovez, indiferent care-i sunt costurile. Iar eu citesc din plăcere, niciodată din obligație. S-au dus vremurile lecturilor suplimentare când citeam cu noduri Calistrat Hogaș sau Colț Alb.

Tabieturi 

Am citit multe ebook-uri, dar în ultimul timp am ales mai mult cărți în format fizic. Îmi provoacă o satisfacție mult mai mare când dau foaie după foaie decât când apăs un ecran. În plus, am observat că rețin mult mai multe detalii dacă citesc o carte de hârtie. Pe de altă parte, în Nook-ul meu încap sute de cărți, în geanta mea doar vreo cinci, dacă le stivuiesc bine.

Nu știu dacă cumpăr multe sau puține. Vreo 30 pe an. Mă ajută mult Bookster și prietenii generoși. :)

Cum le alegi?

Merg adesea pe recomandările oamenilor cu care sunt compatibilă la nivel de lectură. Apoi, dacă mi-a plăcut o carte, caut altele de același autor sau cărți asemănătoare. Uneori mă uit pe Good Reads, mereu mă uit pe Cartea de la ora 5. Mi se mai întâmplă să fiu pe eMAG și să-mi deschid 10 tab-uri cu cărți, citesc descrierile, mă uit la recenzii și uite-așa mă mai fac cu un mic raft.

Lista din 2018

În imaginea pe care v-am trimis-o sunt cărțile pe care le-am cumpărat, dar nu am apucat să le citesc, dar am de gând. Unele sunt acolo a doua oară. Cred că orice carte merită a doua șansă, nu?

Am început cu „Blândețea nopții” de Scott Fitzgerald. Nu merge ca unsă, dar recunosc că e o carte foarte bine scrisă.

De ce citești

Citesc de plăcere. Citesc ca să aflu mai multe despre un subiect anume. Citesc ca să aflu povești frumoase. Citesc ca să văd cum gândesc alții. Citesc ca să cunosc comod oameni noi. Citesc ca să învăț despre lume. Și, în ultimul rând, citesc în speranța că voi scrie.