Dupa 9 ani de Client Service prin agentii precum Ogilvy & Mather, Saatchi & Saatchi si Cohn and Jansen JWT, Iulia Niculae a trecut in baricada clientului in departamentul de marketing al Federatiei Romane de Fotbal. Si tot de 9 ani se implica in proiectele asociatiei IAA Young Professionals (YP), care a aniversat un deceniu de existenta anul acesta.
A inceput ca voluntar, la recomandarea unei colege de agentie. Dupa 6 ani in care s-a implicat in toate proiectele organizatiei, devine Vice-President si propune o noua serie de programe dedicate membrilor YP: traininguri, schimburi de experienta, acces la diferite evenimente, programe de mentorat. In aprilie 2017, Iulia este aleasa ca Presedinte IAA YP.
Fiecare investitie in cadrul YP se intoarce sub forma unui beneficiu - know-how, prieteni, oportunitati de business - ne spune Iulia. Si asta e si directia pe care incearca sa ramana. Dincolo de evenimentele organizate, YP urmeaza sa se concentreze mai mult pe dezvoltarea membrilor. Un prim pas este deschiderea unui departament de HR propriu, cu Alexis Musca (Marketing Executive, 7card) in pozitia de conducere. Programul va fi bazat pe principii de gamification si construit conform unui centralizator al nevoilor fiecarui membru. Apropo, Romania are doua chaptere de Young Professionals, in Bucuresti si Cluj, care au gazduit de-a lungul timpului in jur de 600 de oameni.
In continuare, Iulia ne povesteste despre trecerea la client si activitatea ei in cadrul YP, cat si despre evolutia din ultimii 10 ani a organizatiei.
Plecarea din agentie
Am cunoscut echipa de la FRF cand mi-am propus sa implic cat mai multe vedete sportive in campania “Doneaza un fan” pe care o coordonam pentru ONG-ul Special Olympics. Desi eu imi doream accesul la Echipa Nationala, cei de la FRF au acceptat sa ne ajute cu un mesaj din partea Presedintelui FRF.
Apoi, dupa ce am reusit sa convingem peste 50 de vedete sportive sa se alature cauzei, ne-am reintalnit pe scena la Internetics cand castigam premiul din categorie pentru aceeasi campanie. Echipa FRF castiga atunci premii pentru campania “Arena Fanilor - Stadionul Virtual”. Si de aici au inceput discutiile.
Client Service-ul iti permite sa fii indeajuns de aprope de businessurile clientilor si de activitatea lor, incat sa te familiarizezi cu toate aspectele marketingului, asa ca, dupa aproape 9 ani de Client Service eram deja obisnuita cu multe domenii de business. Imi doream sa trec de partea clientului, dar nu eram hotarata spre care arie sa ma indrept.
Dupa ce am inteles mai bine natura proiectelor de marketing care se doreau a fi implementate la FRF si faptul ca multe dintre ele au impact national sau aduc o schimbare reala in comunitate si societate, am acceptat propunerea.
Pe de alta parte, faptul ca veneam din agentie a reprezentat un avantaj pentru echipa FRF, pentru ca puteam sa parcurg toti pasii de project management din spate si sa-i modelez prin feedback, sa estimez timingurile si costurile cat mai aproape de realitate si sa prevad care sunt asteptarile si informatiile de care are nevoie o agentie ca sa-si faca treaba foarte bine.
La agentie vs. la client
In agentie orientarea spre idei, spre original, spre a spune lucrurile altfel contribuie la crearea unei atmosfere unice. Am lucrat in agentii in care nu conta de unde venea o idee buna si in care se cerea ca muschiul creativ sa fie stimulat de fiecare angajat.
Pe de alta parte, vederea de ansamblu asupra unei campanii si a impactului ei pe piata scapa de multe ori agentiilor. Situatia asta este cauzata de mai multi factori: fie lucreaza mai multe agentii pe cate o parte din campanie, fie clientul nu ofera informatia completa, fie oamenii din agentie nu sunt familiari cu domeniul respectiv si asa mai departe.
In schimb, clientul trebuie sa aiba o perspectiva 360 inainte de a lua decizia finala pentru care isi si asuma intreaga raspundere. Este foarte motivant sa initiezi actiuni sau campanii plecand de la nevoi autentice si sa-ti poti lasa amprenta intr-un domeniu.
Consider ca am facut asta in acesti aproape 2 ani de FRF, timp in care am lansat cele mai importante identitati din fotbal precum: Echipa Nationala, Cupa Romaniei, Liga 2 si Liga 3, programe de scouting, am adus fotbalul feminin in atentia publicului si a presei si am realizat campania de la EURO 2016, cea in care a avut loc si prima parada a fanilor din istoria Echipei Nationale in strainatate.
La IAA Young Professionals din 2008
Am inceput sa fac voluntariat de la 13 ani si de atunci nu m-am oprit. De-a lungul timpului, am facut parte din multe ONG-uri si asociatii studentesti printre care PALTIN, Advice Students, JCI, Let`s Do It, Romania!.
In 2008, coordonam Teach Me 3 in cadrul Advice Students si eram foarte mandra pentru ca reusisem sa o trimitem pe castigatoarea workshopurilor la Roger Hatchuel Lions Academy, printr-un parteneriat incheiat cu Biroul Cannes Lions Romania.
Imediat dupa, Nicoleta Deliu – primul Presedinte IAA YP si colega mea de agentie, mi-a recomandat YP pentru proiecte mult mai complexe si pentru conexiunile cu oameni din industrie. IAA YP-ul parea pasul urmator dupa Advice si m-am gandit ca o sa ma ajute si pe plan profesional, ceea ce s-a si intamplat.
Intrarea in boardul Young Professionals
A fost o urmare fireasca a evolutiei mele in asociatie: facusem parte din toate proiectele asociatiei, initiasem proiecte noi cum a fost Invitatul YP, in care tineri din industrie se puteau intalni cu mentorii lor, ma ocupasem de partea de comunicare, de fundraising, de relatia cu asociatiile studentesti.
Pentru ca eram atat de implicata, mi-am dat seama ca succesul asociatiei depinde de investitia in membri, asa ca am propus mai multe beneficii si programe pentru dezvoltarea lor: sesiuni de traininguri, schimburi de experienta, acces la o serie de evenimente externe, un program de training, teambuildinguri si altele.
Aveam foarte multe idei in zona de parteneriate strategice si de dezvoltare a membrilor, iar ca VP am putut sa le implementez rapid.
Cea mai importanta lectie invatata la IAA YP Romania
Fiecare investitie pe care o faci in YP se intoarce sub diverse forme: cunostinte practice, relatii, prietenii, oportunitati de business, burse la Scoala IAA, vizibilitate, recomandari de joburi, etc. Insa cele mai valoroase lucruri nu vin din partea tranzactionala (fac asta ca sa obtin ceva la schimb), ci mai degraba din puterea transformationala pe care comunitatea YP o exercita. In YP sunt multi membri care au experimentat asta – de aceea au si ramas in asociatie foarte multi ani.
Puteti vedea pe pagina de Facebook a IAA YP testimonialele lor in care povestesc despre cum aceasta comunitate i-a facut sa-si depaseasca limitele, sa creasca si sa faca lucrurile la care visau. Multi dintre ei au avansat profesional sau si-au schimbat cariera, altii au ajuns sa faca proiecte antreprenoriale impreuna, insa toti vorbesc despre dezvoltarea personala care a avut loc in acest mediu deschis, cu oameni valorosi.
10 ani: evolutie
YP-ul a crescut foarte mult in acesti 10 ani si cu el au crescut si membrii care au devenit seniori ai industriei, plus intreaga comunitate de tineri profesionisti din marketing si comunicare.
Evolutia este fantastica - daca la inceput cream oportunitati de socializare si networking prin petrecerile noastre, astazi avem proiecte devenite traditie, aflate la cea de-a VII-a editie, cum este CompetitIAA. Cautam locatii tot mai mari pentru evenimentele YP si avem parteneri si personalitati din domeniu care ne contacteaza pentru a fi alaturi de noi.
In total, in cei 10 ani de activitate, am organizat 200 de proiecte care au atras nu mai putin de 16.000 de participanti. Am reusit sa cream o comunitate de tineri profesionisti cu rezultate excelente, recunoscute pe plan international - ma refer aici la premiul IAA Inspire Award for Excellency pe care IAA YP Romania l-a castigat in 2016, cand a fost desemnata cea mai activa si creativa filiala YP din lume.
Echipa IAA YP din toata tara
De-a lungul timpului, cumuland numarul membrilor din Cluj si din Bucuresti, am avut peste 600 de persoane inscrise in asociatie. Este un numar impresionant, o medie de 60 de membri pe an, in conditiile in care 83% dintre ei au un job fie la client, fie in agentie, 12% sunt studenti, iar 5% sunt antreprenori.
De altfel, multi au intrat in YP prin recomandarile membrilor existenti si doar in ultimii ani am inceput sa organizam campanii de recrutare pe care sa le promovam in online.
Ma bucur foarte mult sa regasesc colegi din YP in pozitii cheie, atat in companii, cat si in agentii. Multi dintre ei contribuie semnificativ la dezvoltarea marcommului din Romania si asta se vede si prin premiile castigate de ei la festivalurile din tara si din afara cu diverse campanii.
Si, pentru ca tot am mentionat de premii, in 2015 si in 2017, 4 membri din IAA YP au primit distinctia Young Leader in cadrul Galei IAA Inspire Awards. Acest premiu se acorda celor care au atins excelenta in leadership, au contribuit la dezvoltarea IAA YP si au inspirat industria de comunicare la nivel local, regional sau global prin viziune, idei si servicii.
De imbunatatit
Zona internationala merita o atentie deosebita, asa cum spuneam si in cadrul alegerilor din aprilie. Dezvoltarea relatiilor pe care IAA YP Romania le are cu celelalte IAA YP Chaptere poate sa insemne un import de bune practici, schimburi de experienta cu celelalte tari si chiar proiecte comune.
Din acest motiv, suntem foarte bucurosi ca Ioana Marzac – Sigarteu a fost numita in functia de VP Regional pe Europa de Est. Ioana ne va ajuta sa accesam mai usor resursele internationale si sa colaboram mai mult cu alte filiale YP.
Anul acesta am avut 2 actiuni dedicate zonei internationale. Am organizat prima Seara YP cu invitati internationali, cei 3 VP YP Regionali, cu tema Global Young Pros - cum pot tinerii profesionisti schimba lumea marketingului si a comunicarii. Apoi, am gazduit un grup de studenti din Australia veniti in Romania pentru a intelege modelul de functionare cu 2 filiale YP in aceeasi tara, ei fiind interesati sa mai deschida o filiala pe langa cea din Sydney.
CompetitIAA, Serile YP si GalerIAA
Toate cele 3 proiecte au evoluat sub diverse forme. Avantajul Serilor YP este dat de formatul flexibil tip panel, urmat de Q&A care ne permite sa integram teme foarte diverse. In asta consta succesul lor: propunerile de teme vin din partea membrilor, iar interesele lor coincid cu cele ale audientei.
In plus temele din acest an au fost legate in mare masura si de contextul pietei. Ca exemplu, imediat dupa perioada verii am abordat tema marketingului de festival - au fost aproape 200 de persoane inscrise, mult mai mult decat ne asteptam noi.
Cel mai complex proiect YP atat ca durata de timp, amploarea organizarii, resurse alocate si numarul partenerilor externi, este CompetitIAA. In ultimii 2 ani am organizat proiectul la nivel national, impreuna cu filiala din Cluj, iar companiile au primit perspective fresh asupra briefurilor de la echipele de studenti din ambele filiale.
CompetitIAA le permite studentilor sa experimenteze cum lucreaza o agentie pe un brief real, ofera companiilor posibilitatea de a-si pozitiona brandul de angajator in randul studentilor si de a contribui la formarea viitorilor specialisti. In cele 7 editii de CompetitIAA am atras 28 de companii partenere diferite ca sponsori si peste 1.400 de studenti.
Departamentul de HR
Am constientizat chiar inainte sa devin VP ca succesul YP depinde de investitia in membri si ca aceasta comunitate de tineri cu puteri transformationale este cea care aduce know-how si idei noi in organizatie. Apoi, am observat ca pe diverse proiecte interne Project Managerii preluau atributii din zona de HR. Asa ca am luat decizia sa infiintam aceasta pozitie in board, fiind siguri ca o persoana dedicata ar putea crea programe personalizate si ar urmari mai usor evolutia membrilor.
Pozitia de Director HR este ocupata de Alexis Musca, iar printre atributiile ei se numara: programele de integrare a membrilor, campaniile de recrutare, teambuildingurile, trainingurile, leapsa la fun (intalnirile noastre informale) si implementarea programelor noi la care lucram in board, impreuna cu George Toma, VP & Director parteneriate strategice si cu Ivona Babarelu, Director proiecte.
Dezvoltarea sustinuta a membrilor
Lucram la un program de HR care are la baza principii de gamification pentru motivarea constanta si activarea membrilor. Vom corela diverse beneficii oferite membrilor, asa cum sunt bursele la Scoala IAA, invitatiile la evenimente externe, trainingurile sau diverse premii, cu profilul personal al membrilor, feedbackul primit de la project managerii din echipa carora fac parte, evolutia acestora in asociatie si nevoile lor de crestere profesionala, cat si de dezvoltare personala.
Primul pas a fost facut in acest sens, am lansat recent un chestionar de analiza a nevoilor. Rezultatele lui vor fi interpretate, catalogate si vor reprezenta baza de la care pornim in designul acestui program. Ulterior vom completa datele si cu interviuri cu membrii si PM-i.
Multi dintre membri YP au fost placut surprinsi de aceasta propunere, se pare ca nici in companiile unde lucreza nu exista un asemenea interes in aceasta zona. Aceasta initiativa este o premiera pentru YP si cu siguranta va aduce plus valoare.
In viitorul apropiat: proiecte, structura, flow
In planul pentru 2018 am inclus 4 arii noi de dezvoltare: mobilizarea resurselor din zona internationala de care mentionam mai sus, realizarea unui program dedicat pentru studenti, crearea unui cadru pentru alumni YP, care va include criteriile si beneficiile aferente acestui statut si introducerea sesiunilor de mentorat pentru membrii YP. Pe langa aceste arii de dezvoltare, avem o serie de idei de proiecte noi care ii vizeaza pe tinerii profesionisti din comunitatea de marketing si comunicare.
Din punct de vedere structura, vom modifica formatul CompetitIAA, insa voi pastra surpriza pentru toamna.
La final de 2017 si inceput de 2018
2017 a fost un an plin de proiecte si de momente de bucurie. Pentru ca ne-am uitat mult la cifre in perioada asta, ne-am dat seama ca in 2017 am realizat 40 de proiecte (sunt incluse aici proiectele deschise publicului si proiectele dedicate membrilor), iar in luna octombrie am setat un record in YP prin implementarea a 10 actiuni realizate concomitent.
Meritul este al membrilor YP care s-au mobilizat excelent, al colegilor mei din board: Ivona, Alexis si George care au fost aproape si au coordonat fiecare arie, si al membrilor vechi, care s-au implicat ca mentori in CompetitIAA.
Premiile IAA Young Leader primite de mine si Claudiu Petria in cadrul Conferintei Globale IAA de la Bucuresti ne-au dat foarte multa energie pozitiva si determinare pentru a investi si mai mult in dezvoltarea acestei industrii pline de potential.
Avand in vedere planurile pentru 2018, cu siguranta vom fi si mai aproape de comunitatea tinerilor profesionisti din marketing si comunicare din Romania, conturand cadrul si contextul pentru dezvoltarea acestora. Suntem foarte entuziasti sa continuam seria proiectelor cu impact si sa lansam noi provocari prin care IAA YP Romania sa devina un model pentru regiune.