Se întâmplă uneori, ca într-un feed încruntat de Facebook, în care parcă se dau ultimele bătălii ale lumii, să apară câte un link la blogul ei. Ca o ușă într-un univers alternativ unde e lumină și frumos. Și te miri că locurile acelea sunt aproape, chiar în România, deși par coborâte dintr-o țară imaginară. Te pierzi acolo, mergând din casă în casă, vizitând străini și având, în același timp, un sentiment straniu de familiaritate. Cei mai mulți o știu, însă, de la emisiunea Visuri la cheie, de la PRO TV, unde încearcă același lucru: să creeze un univers alternativ în casa oamenilor și o evadare spre frumos într-o realitatea care nu prea mai lasă loc pentru asta.
În liceu, Adela Pârvu voia să devină psiholog. La îndrumarea unei profesoare, s-a îndreptat însă către jurnalism. A fost reporter pe politic, dar a abandonat domeniul pentru o revistă de amenajări interioare.
Atunci mi s-a activat tot ceea ce mi-a plăcut în copilărie și în adolescență: să pictez, să creez obiecte, să repar obiecte, să organizez locuri, spații.
Au apărut, pe rând, blogul și Visuri la cheie și așa numele ei s-a legat strâns de tot ceea ce înseamnă casă și trai frumos. Am întrebat-o despre momentul și contextul în care s-a produs acest declic, despre perioada de început în presă, despre relația românilor cu spațiul de locui, cât de importante sunt trendurile în amenajarea unui cămin, dar și despre propria casă și cele 15 adrese pe care le-a schimbat în cei 21 de ani de când trăiește în București.
De la știri spre design
Cred că atunci când încerci să-ți amintești cum a fost totul, realizezi că drumul pe care-l alegi la un moment dat nu este deloc întâmplător, iar calea pe care vrei să o apuci este conturată cu mult înainte. În liceu știu că mi-am dorit să ajung psiholog, pentru că voiam să ajut oamenii, vedeam în jurul meu prea multă suferință, prea multe neînțelegeri între ei.
A fost o perioadă (când aveam 16-17 ani) când am făcut figurație la Teatrul Național din Târgu-Mureș, unde am cunoscut tot felul de drame între colegi, actori. Doamna profesoară de psihologie mi-a spus însă că sunt multe alte meserii și profesii prin care pot face asta și că psihanaliza nu ar fi potrivită pentru mine, pentru că sunt o persoană extrovertită, prea entuziasmată și motivată să ajut, prea iubitoare și pupăcioasă, iar într-un cabinet de psihologie nu m-aș simți bine deoarece ar trebui să fiu mult mai reținută.
Așa că am ales jurnalismul, gândidu-mă că-i pot ajuta pe oameni cu informațiile pe care le aflu și că astfel le poți lărgi orizontul, că dând în vileag ceea ce nu este în regulă pe plan social, politic, se vor lua măsuri de corectare spre binele tuturor.
Am ajuns însă să constat, pe vremea când eram reporter pe Senat, că m-am înșelat, că munca mea, oricât de asiduă era, nu dădea rezultate imediate. Deh, entuziasmul tinereții. Vroiam să văd rapid o schimbare.
Am abandonat știrile din domeniul politic și timp de o vară am fost într-o perioadă de căutări. Așa am dat peste o revistă de amenajări interioare. Și atunci am avut revelația că în țara noastră sunt o mulțime de oameni harnici, creativi, care pun umărul la Bine și la Frumos.
Atunci mi s-a activat tot ceea ce mi-a plăcut în copilărie și în adolescență: să pictez, să creez obiecte, să repar obiecte, să organizez locuri, spații.
Mi-am folosit abilitățile de jurnalist, dar mai ales curiozitatea pentru a descoperi acest domeniu, unde, da, orice informație pe care o dădeam avea rezultate imediate. Așa am ajuns și să mă specializez în design interior și să iau contactul cu târgurile de renume pe plan international, să cunosc designeri de obiecte celebri.
Da, prin articolele mele reușeam să-i ajut pe oameni să facă alegeri în privința caselor lor, reușeam să pun oamenii în legătură, arhitecți-beneficiari, producători-designeri și mai ales să promovez ceea ce se produce frumos la noi în țară.
Deci, ca să-ți răspund la întrebare, declicul a fost când am realizat că folosindu-mi abilitățile de jurnalist, dar și ceea ce rezona cu sufletul meu, adică partea de artă - pot ajuta oamenii pentru a-și împlini visul în privința caselor lor.
Amintiri din perioada de inceput in presa
Îmi amintesc că munceam foarte mult. Mereu am fost foarte activă. La un moment dat aveam în același timp cinci colaborări. Eram reporter la radio, reporter tv, eram reporter la o agenție de știri, scriam zilnic la ziarul local, și aveam articole în săptămânalul local.
De asemenea, îmi amintesc faptul că mulți politicieni, directori de firme, lideri de sindicat mă tratau de sus, ori cu indiferență, pentru că eram tânără. Dar am fost suficient de înțeleaptă să am încredere în mine și să nu o iau personal, ceea ce m-a ajutat, pentru că așa am aflat lucruri senzaționale.
Toți voiau să-mi explice ca să înțeleg cum stă treaba. Și, da, am învățat că nu trebuie să subestimezi pe nimeni, după niciun criteriu – vârstă, naționalitate, etnie, sex, religie, meserie, profesie. Am realizat că toți suntem importanți, că suntem ca într-un stup de albine, fiecare cu treaba lui, dar fiecare dornic să fie apreciat, să fie iubit.
Și am mai învățat că în viață e mai bine să rămâi fidel valorilor în care crezi și să nu cedezi niciodată în fața niciunei tentații, să nu cedezi în fața șantajului, să fii pe fază cu manipularea și să-ți folosești mintea, să cercetezi datele, să verifici informațiile, să analizezi situațiile.
Mi-au prins extraordinar de bine toate observațiile făcute de mama mea, critici aduse muncii mele. Am reflectat la ce mi-a spus și am avut tăria să-i dau dreptate. Cred că e extrem de important să fii atent la ceea ce-ți spun persoanele dragi, familia, prietenii, pentru că de cele mai multe ori criticile lor sunt făcute din dragoste. Merită să le analizezi, să le înțelegi și să le iei în calcul înainte de a face niște alegeri, chiar și atunci când aceste critici par potrivnice ție la nivel personal sau profesional.
Blogul
Eu sunt un om de acțiune. Cred în acțiune, mai mult decât în perfecțiune. Cred că atunci când simți că trebuie să faci ceva, acționezi, fără prea multă analiză. Dacă greșești, nu pierzi nimic, din contra, înveți. Important este să vrei să faci bine, să-ți propui să ajungi la perfecțiune, dar fără ca asta să fie un impediment din start. Am plecat supărată de editura unde fusesem redactor-șef la două reviste de amenajări interioare. A fost o situație care era împotriva tuturor principiilor mele.
Atunci, după ce mi-am dat demisia, am fost după mulți ani liniștită, dar cu laptopul plin de imagini, de idei, de moodboard-uri. După cum spuneam, sunt un om de acțiune, nu știu să mă relaxez decât activ. Așa că am început blogul, dar inițial credeam că e setat pe privat. Petrișor Obae a aflat de el, l-a văzut, m-a sunat și a scris un articol pe site-ul lui, iar asta pentru mine a însemnat practic lansarea în online. Am stat mult în noaptea de după anunțul lui Petrișor ca să-mi revizuiesc textele. Eu le pusesem pe platforma de blog cu gândul la un viitor proiect, să nu uit de subiecte, să le organizez, dar iată, deveniseră primele articole pe blog.
Blogul a însemnat în primul rând o asumare a ceea ce sunt și ceea ce știu să fac. Am scris și scriu așa cum simt, iar când nu simt, nu postez. Sunt Adela, fără doamna Adela, cea căreia îi place să ajute oamenii cu informații, cu sfaturi pentru amenajarea casei, sunt Adela căreia îi plac culorile și visează să coloreze România nu doar cu vopsea, ci mai ales cu idei, cu zâmbete, cu proiecte spre binele tuturor, sunt Adela mama de gemeni, care înțelege alte mame și rezonează cu ele, având conștiința că mama este primul educator al copiilor ei, sunt Adela soție de scriitor și prietenă a artiștilor vizuali pe care-i iubesc pentru creativitatea lor, sunt Adela din România care e în legătură cu alți bloggeri din lume pentru a promova tot ceea ce este frumos la noi în țară în materie de producători, de proiecte, de amenajări.
Și eu, Adela, pentru că fac ceea ce simt am atras către mine oameni care fac și simt ca mine. Blogul a însemnat și înseamnă să răspund la întrebările celor care mă citesc, să caut răspunsuri și soluții pentru ei. Apoi a însemnat și înseamnă să scriu despre produse, firme, servicii despre care eu cred că merită să se afle ori despre care cred că le-ar prinde bine celor care mă citesc. Am conștiința că le ofer oamenilor informații și sfaturi care le pot schimba confortul de zi cu zi și tratez totul din perspectiva celor care mă citesc: să le fiu de folos.
Cel mai mult m-a surprins să constat că oamenii sunt dispuși să mă asculte orbește. Asta m-a speriat. Acum am învățat să-mi asum faptul că am și un rol educativ și că trebuie să-i învăț pe oameni să aleagă, să înțeleagă ceea ce văd, să caute pentru ei, să fie mai analitici. De aceea, de multe ori, le răspund cu întrebări pentru că vreau să-i fac să aleagă pentru ei, conform nevoilor, și nu pentru că le-am spus eu.
Mă surprinde în continuare avalanșa de mesaje. Primesc pe toate rețele, Facebook, Instagram, Twitter, Pinterest, YouTube, LinkedIn sute de întrebări zilnic, mii de întrebări săptămânal. Nu mai am timpul fizic să răspund la toate. Degeaba mă trezesc la ora 4 dimineața. Așa că am multe acțiuni și dincolo de blog, merg la lansări de magazine în țară, ca să am ocazia să mă văd cu cititorii mei și să le dau sfaturi direct, față-n față, și tot de aceea din decembrie organizez întâlniri de grup la biroul meu, pentru a le răspunde direct celor care-mi solicita ajutorul.
Visuri la cheie
Glumești? Proiectul acesta era exact ce aș fi visat eu! Îți dai seama că era suma tuturor lucrurilor care-mi plac pe lumea asta? Să ajut oamenii, să lucrez într-o echipă creativă, să amenajez spații, să promovez valorile în care cred – Adevărul, Bine și Frumosul. Era proiectul în care puteam să fac ceee ce simt, să fiu de folos și să colorez România. Proiectul în care vedeam România la micro, una în care se acționează pentru o cauză adevărată, concretă. Normal că am spus da!
Dacă m-a schimbat emisiunea? Cred că ar fi foarte interesant să-i întrebați pe cei de la PRO TV despre asta. Și chiar vă rog să o faceți. Ar putea ieși un material interesant. :)
Eu simt că mi-am găsit locul în această echipă Visuri la cheie. Îmi place enorm acest proiect și sunt onorată și recunoscătoare că fac parte din el.
Dacă ar fi să spun din experiența mea, emisiunea Visuri la cheie m-a făcut mai umilă, mai responsabilă, mai conștientă față de tot ceea ce este în jurul meu.
Mă simt mai umilă pentru că n-am puterea să ajut toți oamenii care apelează la mine, sunt mai responsabilă în privința a ceea ce spun și sunt mai conștientă de faptul că suntem ca într-o mare rețea, unde fiecare are rolul lui, și că atunci când ești mai vizibil nu înseamnă că ești mai puternic, ci că trebuie să ajuți mai mult, să muncești mai mult și să te folosești de această vizibilitate să promovezi alți oameni talentați, alte proiecte menite să aducă binele în viața altor oameni și să pui umărul la treabă, pentru că faima este de scurtă durată.
Ceea ce nu știu oamenii despre Visuri la cheie este câtă muncă e în spatele celor două ore de emisiune. Ceea ce nu se vede la montaj este acest efort considerabil din partea tuturor celor implicați, de la noi, echipa creativă care trebuie să faca proiecte foarte rapid, la meșterii de pe șantier, de la echipele de meșteri și voluntari, de la fotografii care fac pozele înainte și după, ferindu-se de camera, la echipa de montaj si asa mai departe.
Visuri la cheie este o emisiune muncită, foarte muncită, la care lucrează zeci de oameni și asta nu știu oamenii, asta se vede prea puțin în emisiune. Și cel mai greu este să te întrebe diverse persoane dacă emisiunea este adevărată. Asta îți pică cel mai greu când te gândești nu la nopțile tale nedormite, ci la toți meșterii, șoferii, cameramanii, producătorii care nu dorm sau lucrează în condiții grele pentru că ei cred în oameni, cred în forța binelui.
Toți sunt motivați pentru a aduce la lumină faptul că PUTEM FACE LUCRURI BUNE ÎMPREUNĂ, sunt motivați să schimbe realmente în bine viața unor familii, dar să le ofere și telespectatorilor o emisiune din care să reînvețe despre familie, empatie, emoție, despre armonie arhitecturală, despre frumusețe sufletească, despre speranță și curaj în viața românilor, care, din fața televizorului sunt îndemnați să se ajute, să fie o mare familie.
Cand intri intr-o casa noua
Spațiile există pentru oameni, nu pentru ele însele, așa că atunci când intru într-o casă nouă mă uit în primul rând la oameni. Ei te ghidează către ceea ce-i definește, către locul din casă pe care-l consideră reprezentativ pentru ei. Așa că elementul unei case care spune cel mai mult despre locuitorii ei sunt chiar oamenii, iar când ei nu sunt prezenți, cele mai elocvente lucruri care vorbesc despre ei sunt cele mărunte: cărți, plante, tablouri, perne, obiecte personale – ochelari, perii de păr, pantofi, borcane cu bunătăți, veselă, fotografii etc.
Casa ta
Cel mai des am schimbat adresa casei. Da, nu glumesc. În 21 de ani de când sunt în București, am locuit în 15 case. Nu sunt legată de obiecte, de locuri, ci de oamenii dragi din viața mea. N-aș vrea să schimb pe nimeni din familia mea și asta e cel mai important pentru mine.
În privința amenajării casei, întotdeauna i-am lăsat pe soțul meu, Adrian, care este scriitor și un excelent bucătar, și pe gemenii noștri, Ștefan și Lucian, care sunt elevi la liceul de artă și cu un extraordinar simți al culorilor și proporțiilor, să se ocupe de asta. Ei au ales întotdeauna nuanțele, mobila, decorațiunile, tablourile. Eu m-am simțit mereu foarte bine acasă și îmi place la nebunie acolo, pentru că sunt cu ai mei.
Relatia romanilor cu casele lor
Am observat că românii sunt foarte atașați de casa lor, o tratează ca pe o extensie a ființei lor. Suferă pentru orice nimic legat de casă, nu se bucură pe durata construcției și amenajării casei, ci tratează totul personal, fără a avea răbdare să vadă rezultatul final, se implică și acolo unde nu se pricep și greșesc dând indicații eronate și, de asemenea, românii sunt în stare să se îndatoreze pe zeci de ani de zile pentru a avea propria locuință.
Este un atașament, în opinia mea, exagerat, dar unul pe care-l poți înțelege în contextul țării noastre. Casa este locul în care te simți protejat de toate agresiunile de la serviciu sau din societate, locul pe care-l faci pentru familia ta, locul care rămâne în urma ta.
Este cu adevărat o mare realizare să ai propria casă, dar poate că tot procesul de achiziție și amenajare ar trebui reevaluat mai ponderat și cu mai multă încredere în meșteri, în specialiști și cu bucurie pentru pasul făcut.
Ceea ce este clar în ultima perioadă, și o simt și mai pregnant de când fac parte și din echipa Visuri la cheie, este că românii au realizat importanța specialiștilor, care-i pot ajuta să aibă casa visată. Percepția asupra spațiului în care trăiesc nu știu dacă s-a schimbat, însă știu că s-au schimbat aspirațiile lor.
Românii sunt în căutarea acelui tip de amenajare în care să se regăsească și e fascinant pentru mine să-i ajut la acest capitol. De multe ori am sentimentul că nu sunt designer de interior, ci designer pe interiorul sufletelor oamenilor cărora le proiectez casele.
Trenduri
Trendurile sunt mult în zona funcțională, în mare vogă fiind stilurile industrial, scandinav, reinterpretări ale Art-Deco-ului, casele inteligente, și asta pentru că e o lume care se mișcă rapid și dorește la fel de rapid amenajările. Nu mai este timp pentru detalii, pentru ornamente, ci se pune accentul mai mult pe tehnologie, pe stilizare, pe confort.
Eu țin cont de un singur lucru: oamenii! Mă interesează trendurile ca reper informativ, dar nu pentru a le face oamenilor care apelează la mine ceva la modă, nu mă interesează să-mi impun propriul stil, ci mă interesează modul cum simt cei care apelează la mine. Încerc să descos ceea ce le place, ceea ce au nevoie și către ce aspiră.
De asemenea, încerc să aflu ce înseamnă frumos pentru ei, deoarece cred cu tărie că atunci când vezi frumosul, trăiești frumos. Eu nu fac design de interior, ci transpun în ambiente poveștile oamenilor care apelează la mine. Dacă în aceste povești oamenii vor și lucruri care sunt în tendințe, foarte bine, dar dincolo de obiecte ei vor avea mereu povestea lor acasă, una care este unică, irepetabilă și parte din istoria lor de viață.
Designul de interior in Romania
Tot ceea ce se întâmplă trebuie să se întâmple și e cel mai bun lucru care se întâmplă. Sunt foarte mulți oameni talentați în această țără, iar contribuția lor se va simți din plin peste câțiva ani. Cu cât mai multe spații frumoase, cu atât vom avea mai mulți români fericiți, care vor dori să răspândească mai departe această apetență pentru frumos.
Întotdeauna mai este de lucru, în orice domeniu. Este ca în viață – mereu în mișcare, transformare, evoluție. Ceea ce avem nevoie cu toții sunt meșterii! De ei avem nevoie, de oameni talentați, pricepuți și grijulii, care să aibă conștiința importanței și prestigiului meseriei lor. Și mă bucur că, cel puțin la ultimele proiecte pe care le am în derulare cu oameni frumoși cărora le fac casele, am dat peste meșteri care s-au întors din țară, meșteri de la care cu toții avem ce învăța, meșteri pe care-i promovez cu drag. Unde mai este de lucru? Să învățăm să trăim, dar să trăim frumos!
