VINCON ROMANIA lansează un brand de vinuri însemnate împreună cu Ion Barbu și Schlosser & Friends

VINCON ROMANIA lansează un brand de vinuri însemnate împreună cu Ion Barbu și Schlosser & Friends

Toamna aceasta unul dintre cei mai mari producători de vinuri din România lansează pe piață un nou brand de vin care completează portofoliul din segmentul mainstream. Decizia de a oferi consumatorilor o opțiune prin noul brand a venit în urma derulării unor noi studii de piață vis-a-vis de preferințele acestora în ceea ce privește obiceiurile și ocaziile de consum de vin. Astfel, VINCON ROMANIA a decis să-și adauge în portofoliu o nouă gamă care să răspundă la nevoile de consum actuale.

 

„Studiile recent efectuate ne-au arătat că o mare parte din piață încă este ocupată de segmentul mainstream, segment în care ne dorim să ne consolidăm poziția. Totodată, tendințele consumatorilor rămân către aleagerea vinurilor demiseci și demidulci. Pornind de la aceste două premise, am decis să lansăm un nou brand care să răspundă în egală măsură atât tendințelor pieței în ansamblu cât și nevoilor consumatorilor. Așa a apărut Sigillum Moldaviae, o gamă de 4 vinuri ce poartă pecetea autenticității, toate originare din Podgoriile Moldovei: Panciu, Odobești, Huși.”, Corina Nedelcu, Product Manager, VINCON ROMANIA

 

Brandingul Sigillum Moldaviae

Brandul a luat naștere pornind de la informațiile de piață conform cărora cei mai mulți consumatori din segmentul mainstream vor să aibă o alegere sigură, garantată atunci când aleg un vin. Pentru a avea garanția calității, consumatorii fie caută branduri consacrate, fie elemente ușor de identificat ce asigură calitatea vinului.

Pentru crearea și lansarea Sigillum Moldaviae, VINCON ROMANIA a colaborat cu designerul Ion Barbu precum și cu agenția Schlosser&Friends.

Prin noul brand, VINCON ROMANIA confirmă că renumele podgoriei și notorietatea soiului sunt cele mai apreciate atribute ale unui vin.  Consumatorii recunosc și apreciază tradiția viticolă a regiunii Moldova, o zonă cu o istorie bogată a vinurilor. Astfel iau naștere și valorile brandului: tradiție-istorie, autenticitate-origine, încredere-calitate.

Denumirea „sigillum” evocă vremurile străvechi când nu se însemnau doar vitele și pietrele de hotar cu danga (cifra sau litera de pe fierul înroșit), ci și vinul. Mai mult, noul brand se asociază la nivel vizual cu aceste valori prin intermediul blazonului arhaic moldovenesc ilustrat în logo. Designerul Ion Barbu a ales să pună în valoare autenticitatea și istoria viticolă a regiunii Moldova astfel pentru ca noul brand să revendice tradiția vinului moldovenesc, prin nume, blazon și etichetă. Sigillum Moldaviae reprezintă garantul calității pentru vinurile din această regiune.

 

„Pentru etichetă am ales un design simplu, sugestiv și elegant, care să rezoneze cu gusturile și cultura consumatorilor, iar pe contra-etichetă, pe lângă câteva informații utile - precum temperatura de servire și sugestii de asocieri culinare, ne-am dorit să trasăm informativ și proveniența vinurilor punctând pe harta regiunii cele patru podgorii renumite: Odobești, Cotesti, Panciu și Huși.”, Ion Barbu

 

Campania de lansare – „Când ceilalți caută, tu știi ce vrei. Sigillum Moldaviae – un vin însemnat.”

Piața vinurilor este pe o tendință ascendentă, consumatorii au din ce în ce mai multe opțiuni atunci când se află în fața rafturilor de vin din magazine. Multitudinea de opțiuni îngreunează decizia consumatorului, care de cele mai multe ori nu știe ce să aleagă. De aceea, Sigillum Moldaviae vine în întâmpinarea lor cu un vin însemnat, din cele mai renumite podgorii moldovenești, la un preț accesibil.

 

„Ideea de comunicare dezvoltată pentru brandul Sigillum Moldaviae a fost construită plecând de la preferințele consumatorului și realitatea pieței. Atributele de brand, derivate din valorile acestuia: tradiție, autenticitate, încredere și calitate au fost dezvoltate astfel încât alegerea unei sticle de vin să fie una mai ușoară. "Când ceilalți caută, tu știi ce vrei. Sigillum Moldaviae – un vin însemnat". VINCON ROMANIA își propune ca acest brand să ofere consumatorilor din segmentul mainstream  o alegere sigură, vinuri de calitate la un preț accesibil - cea mai bună alegere.", Oana Bereny, Managing Director, Schlosser&Friends

 

Campania de lansare Sigillum Moldaviae, concepută de agenția Schlosser&Friends, are la bază un mix de comunicare TV, radio, OOH, online și in-store. În același timp, brandul Sigillum Moldaviae va beneficia și de acțiuni specifice trade marketing: activări și degustări în magazine și în cadrul evenimentelor pentru a interacționa direct cu publicul țintă și a oferi ocazia de a aprecia calitatea vinurilor din brandul Sigillum Moldaviae.

 

Din partea VINCON ROMANIA, echipa care a luat parte la crearea și dezvoltarea brandului Sigillum Moldavie este formată din Livia Șcrab – Brand Manager, Ionelia Crăciun – Brand Manager, Corina Nedelcu – Product Manager și Nicu Mateescu – Director Producție

Brandingul a fost realizat de freelancerul Ion Barbu.

Echipa Schlosser & Friends care a lucrat la campania de lansare este alcătuită din Oana Bereny – Managing Director, Martin Balint - Creative Partner, Sergiu Bică – Senior Copywriter și Andra Busuioc – Art Director

Strategia și implementarea campaniei de comunicare este asigurată de agenția MakeSense prin intermediul echipei formate din Aura Dumitru -  Communication Engineer & Partner și Noa Lupu – Junior PR Manager.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related