O data la doi ani, Manolo Blahnik organizeza o competitie de design la Royal College of Art (RCA). Iar printre castigatorii acestui concurs s-a numarat, la un moment dat, Alexandru Adam. Designer, absolvent de RCA si Central Saint Martins College of Art and Design, Alexandru a luat parte parte si la Kultur Kontakt, prestigiosul program dedicat artistilor, din Viena.
Pe langa ”Manolo Blahnik Design Award”, el a mai castigat ”IFF Thierry Mugler”, un concurs prin care s-a cautat, mai ales pentru zona de parfumuri, o noua directie si identitate pentru Thierry Mugler. Si a ramas sa lucreze pentru ei, in continuare.
M-au angajat in urma competitiei, iar rolul meu principal era de designer de accesorii. Am fost responsabil cu design-ul intregilor colectii de pantofi si genti. Ce mi-a placut insa, este ca am avut mana libera sa consult si pe zona de bijuterie, alte accessorii si parfum.
Alexandru s-a intors apoi la Londra, pentru a-si deschide propriul label, iar astazi, prin campania de pe Kickstarter pentru acest brand, Metis, incearca sa creeze ”un sistem circular prin care sa ne punem amprenta asupra intregului ciclu ce tine de manufactura unui produs”. Cum anume va face asta alaturi de echipa sa? O sa-l lasam pe el sa explice. Mai jos.
Cum ai inceput?
As vrea sa pot spune ca am visat de cand eram copil sa fac design de fashion sau de accesorii, insa nu a fost asa. Nici pe departe. Ceea ce pot spune insa, este faptul ca mi-a placut foarte mult arta de la o varsta frageda, fiind inconjurat de prieteni de familie artisti.
Am primit o educatie artistica formala incepand cu varsta de 7 ani, continuata cu liceul Tonitza. Dupa ce am castigat premiul intai la Olimpiada Nationala de arte in clasa a XI-a, am avut oportunitatea sa iau parte la un schimb de experienta cu o facultate din Anglia. Atunci am realizat ca vreau sa imi continui studiile acolo.
Neavand prea multe informatii despre facultatile de acolo, am decis sa aplic la niste burse pe care le gasisem in diverse brosuri, reviste, de la Goethe, British Coucil si Institutul Francez. Aplicatiile le facusem cat eram inca in clasa a XII-a insa raspunsuri nu am primit decat abia dupa ce am intrat la Facultatea de Arte din Bucuresti.
Eram pe la jumatatea primului an de studiu si am primit o scrisoare de acceptare in programul Kultur Kontakt. Eram dezamagit ca era un program scurt de 3-4 luni, insa dupa ce am aflat cat de prestigios este si ca nu are de-a face cu studiul, ci cu o experienta la care multi artisti deja consacrati visau, am fost onorat desigur.
Calin Dan, actualul director de la MNAC primise si el aceeasi bursa odata cu mine, el mergand insa cu 4 luni inaintea mea la Viena.
Experienta de acolo
A fost o perioada foarte frumoasa pentru mine sa iau parte in acest program ca artist in rezidenta. Faptul ca bursele erau acordate artistilor cu un nivel de recunoastere presupunea ca fiecare participant primea un atelier personal pe care sa il foloseasca cum doreste, cazare desigur, plus bani pentru materiale si de cheltuiala.
La abia 20 de ani impliniti eram intr-o tara straina unde trebuia sa ma descurc in ce priveste toate aspectele unui trai de artist, de la procurarea materialelor de lucru la prepararea meselor zilnice.
Acest ultim aspect gasesc ca a fost cel mai dificil, dar mi-a deschis pasiunea pentru gatit. Dimineata, dupa ce incropeam un mic dejun, mergeam la atelier, unde lucram pana seara. Tin minte ca imi luasem un bilet inter-rail pentru toata Europa si mergeam in weekend in alta tara, alta capitala. Acolo petreceam toata ziua vizitand muzee.
Ironia sortii face ca rectorul facultatii de arte din Bucuresti unde eram student nu a vrut sa ma lase sa plec la aceasta bursa si prin urmare am fost obligat sa-mi inghet un an pentru a putea pleca.
In timpul petrecut la Kultur Kontakt in Viena, mi-am dat insa seama ca vreau sa studiez si altceva care sa-mi largeasca universul, ca vreau sa invat despre materiale si despre procese de productie si manufactura.
Faceam instalation art la momentul acela si, ca urmare, am ales Product Design, fiind cel mai apropiat de subiectul care imi placea. Privind in urma, a fost cel mai bun lucru care mi s-a intamplat. Am trait experienta unui artist, am vazut aproape toate muzeele de arta contemporana din Europa si nu numai, si am ales ce avea sa-mi fie calea mai departe.
Tot la capitolul ”Scoala”
Uitandu-ma pe albume de arta, arhitectura si design si citind printre randurile CV-urile celor ce populau paginile acestor publicatii am gasit ca numitor comun la multi dintre ei Central Saint Martins College of Art and Design (CSM) si Royal College of Art (RCA).
Fara sa fi auzit pana atunci de aceste doua institutii am tras concluzia ca aceste doua facultati trebuie sa fie cele mai bune si ca acolo trebuie sa aplic. La CSM am fost surpins sa aflu ca am colegi din aproape 40 de tari. Eram in jur de 80 in an la sectia de Product Design.
Profesorii erau toti absolventi de RCA, deci la un nivel de pregatire extraordinara, insa nu erau acolo sa ne dicteze cum sa facem proiectele, ci ne incurajau sa impartasim intre noi, studentii, idei si tot procesul de creatie si sa ne oferim suport reciproc (pe sistem RCA).
Profesorii nostri erau acolo doar sa dea feedback si sa ghideze acest proces mai degraba decat sa-i dicteze cursul. Asta mi s-a parut fenomenal. Cea mai importanta lectie pe care ne-au dat-o a fost sa respectam cerintele unui proiect si deadline-urile si sa nu intarziem nici 5 minute.As putea spune ca acolo mi s-a structurat modul de a gandi si a aborda un proiect.
La RCA insa a fost o alta poveste, nu numai pentru faptul ca este cea mai buna facultate din lume pentru masterate si doctorate in arta si design, dar si pentru faptul ca toti cei care mi-au fost colegi erau, fara exceptie, senzational de buni.
Eram in jur de 30 in tot departamentul de Fashion (asta incluzand Menswear, Womenswear si Accessorii) si multi veneau cu experienta din industrie de la cele mai mari case de moda. Daca la CSM mi s-a format modul de lucru si abordarea, la RCA mi-au fost rafinate.
Erau foarte exigenti cu nivelul de calitate al design-ului si in egala masura al executiei. Tot ce faceam trebuia sa fie net superior a tot ce exista pe piata. Asta mi-a ghidat si imi ghideaza in continuare procesul de lucru. Asta este si motivul pentru care incerc sa fac lucrurile altfel decat sunt facute in industria de fashion care, dupa parerea mea, are mare nevoie de un 're-think.
Premii
Manolo Blahnik organiza bi-anual o competitie la RCA, ceea ce s-a nimerit sa fie in anul 2 de master pentru mine. A fost o surpriza placuta sa constat ca este foarte down-to-earth, iar tutorialele pe care le-am avut cu el au fost inspirationale.
Tema a fost Babylon, intrucat era o expozitie mare la British Museum pe tema asta. Ne-a trimis sa vedem expozitia si sa facem o reinterpretare tematica. M-a ales pe mine castigator pentru ca i-au placut foarte mult abordarea, combinatia de materiale si tehnici.
In aceeasi masura, a admirat si apreciat indemanarea executiei, spunandu-mi ca rar se mai gasesc craftsmen sa lucreze asa, ceea ce a fost un adevarat compliment venind de la el.
IFF Thierry Mugler - a fost o competitie cu o tema foarte deschisa si anume gasirea unei noi directii si identitati pentru Thierry Mugler si in special pentru zona de parfumuri. Proiectul meu a fost castigator nu numai pentru ca a avut o idee si o executie bune, dar si pentru faptul ca analizasem si gasisem solutii pentru toate aspectele ce tin de identitate si promovare.
Cred ca premiile sunt in general utile, dar nu definitorii prin importanta lor. Am colegi care au luat premii importante in industrie si care acum lucreaza in pozitii foarte bune la case de moda mari (dar care sunt intotdeauna stresati si cu un program inuman de lucru). Si am si colegi care au pornit brandurile lor si care nu au luat premii, dar acum se bucura de recunoastere, si, cel mai important, isi organizeaza propriul timp.
Munca la Thierry Mugler
M-au angajat in urma competitiei iar rolul meu principal era de designer de accesorii. Am fost responsabil cu design-ul intregilor colectii de pantofi si genti. Ce mi-a placut insa este ca am avut mana libera sa consult si pe zona de bijuterie, alte accessorii si parfum.
Cele mai frumoase proiecte la care am lucrat cat am fost acolo au fost cele care nu au fost puse in practica inca. Erau idei si produse pe care le gandisem ca si colaborari inter-disiplinare cu alte branduri. Din pacate nu pot sa vorbesc despre ele pana nu apar.
Ca exemplu, a durat aproape 2 ani ca sa aplice recomandarea mea de a o lua pe Eva Mendes ca face pentru parfumul Angel, printre altele.
Inapoi la Londra: propriul label
Interesant este ca am inceput sa lucrez sub numele meu printre picaturi. Am avut si colaborari cu alti designeri dupa care mi s-a ivit oportunitatea de a ma alatura echipei de la Vivienne Westwood ca senior designer responsabil de toate colectiile de pantofi.
O mai intalnisem pe Vivienne prin niste prieteni si mi se parea foarte integra ca abordare a procesului de design si productiei in special. Lucrand pentru ea si cunoscand-o mai bine, mi-a devenit un role-model prin umanitatea si viziunea ei asupra mediului si a lumii.
Nu stiu multe persoane de calibrul si varsta ei care sa mearga ca ea cu bicicleta la serviciu si sa fie atat de preocupata de mediul inconjurator. Am plecat insa dupa ce am terminat 3 sezoane, pentru ca, am realizat ca desi ea era atat de integra, compania pracitca 'taierea colturilor' pe oriunde posibil, incat nu erau nici pe departe pe aceeasi lungime de unda cu viziunea ei.
Pentru mine a fost foarte important de-a lungul timpului sa invat toate procesele si etapele de lucru incat sa pot face singur de la cap la coada orice produs. In contrast cu slujbele mele din industrie, unde trebuia sa fac concept si supervizare a anumitor stagii de productie, a fost o usurare sincer sa fiu.
Provocarea a fost sa gasesc angajati care sa fie la nivelul de craftsmanship pe care mi-l doream si care sa inteleaga modul meu de lucru care este atipic prin comparatie cu industria. Romania este minunata, intrucat are un potential foarte mare si multi indivizi calificati.
Procesul de lucru
Imi incep fiecare zi jucandu-ma cu fiul meu si este singura constanta. Programul difera de la zi la zi. Sunt implicat in toate aspectele ce tin de atelier de la design, tiparistica, corespondenta cu furnizorii pana la productie. Procentul dedicat fiecarui aspect difera in functie de stadiul in care suntem cu design-ul la care lucrez.
Sunt atat de multi factori care dicteaza timpii de lucru la un model. De la materiale, la tehnicile folosite pentru detalii. Cel mai mult timp cred ca este alocat finisajelor. Poate dura de la o zi la cateva luni in unele cazuri. Imi place sa fac testing la fiecare obiect inainte de a-l produce pentru un client. Asta implicit creste timpul de lucru.
Campania de pe Kickstarter: Metis
Nu am pornit campania cu niste asteptari bine definite. Tot ce ne-am dorit a fost sa putem pune in productie niste sneakers care sunt facuti in cu totul alt mod decat ce exista pe piata internationala.
Initial, nu aveam o limita bine definita a cantitatilor pe care le asteptam, insa odata inceputa campania, am realizat ca e cel mai bine sa limitam comanda pentru a pastra productia in-house si implicit a avea control asupra calitatii.
Toti cei care ne poarta deja sneakersii sunt din cercul meu de prieteni si cunostinte, si cu totii sunt absolut exceptionali atat profesional, cat si ca oameni. Dar ce ne bucura cel mai tare este faptul ca ne impartasesc valorile care reprezinta METIS si ca iubesc ceea ce facem. Daca ar fi sa scriu despre fiecare in parte la cat de multe sunt de spus, ar trebui sa facem un interviu numai despre asta.
Planuri si proiecte
Nu as vrea sa dezvalui prea mult in ce priveste planurile noastre de viitor. Dar ce pot spune este ca avem in intentie sa cream un sistem circular prin care sa ne punem amprenta asupra intregului ciclu ce tine de manufactura unui produs.
