[Arta vie] Andreea David: Am realizat apoi ca era o teama de propria corporalitate. Am sau nu am un corp de dansator. Am sau nu am un corp pregatit de miscare

De la arhitectura la arta performativa. Andreea David a ajuns la cursurile Centrului National al Dansului frustrata oarecum de intarzierea pe care o presupunea arhitectura: delay-ul dintre gand si actiune, dintre concept si materializarea lui. Acum, intorcandu-se la punctul de inceput, isi da seama de legatura dintre cele doua universuri:

E interesant, insa, daca privesc inapoi la arhitectura si incerc o comparatie cu ce fac acum, asemanarea e prin faptul ca lucrez tot cu conventia spatiului.

In 2012 si 2013 a beneficiat de doua burse, la Viena si Montpellier, si apoi, intoarsa in Bucuresti, a inceput sa propuna proiecte si laboratoare de cercetare la Centrul National al Dansului.

La inceput, avea o doua temeri: teama de trecut si teama ca va trebui sa faca lucrurile intr-un anumit fel. Temerile si indoielile ei s-au transformat apoi in spectacole, in care a devenit subiect.

E vorba despre multa cautare, si a-ti permite cautarea, intr-un fel e un privilegiu.

Pe Andreea o puteti vedea pe 4 noiembrie in doua spectacole. De la ora 16.00, in We are all lichens, conceput de Farid Fairuz, la Sala Omnia, iar de la 19.30 in Latent Show, la CNDB, spectacol creat impreuna cu Cristi Nanculescu. 

Pana atunci, o puteti citi aici.

Cum ai ajuns la tipul acesta de arta

Fiind de formatie arhitect, si lucrand in perioada in care am inceput sa fac dans contemporan, intr-un birou de arhitectura, poate devenisem oarecum frustrata de delay-ul enorm pe care il implica un proiect de arhitectura, delay-ul dintre gand si actiune, dintre concept si materializarea lui.

Am aflat de cursurile de dans care se tineau la Centrul National al Dansului, si am mers tinta intr-acolo. Prima reactie a fost de entuziasm aproape copilaresc, de cat de mult te poti juca cu legatura intre minte si actiune.

Manifestarea unui lucru, a unei idei, a unui gand, oricat de efemer e in spatiul teatrului, se intampla atunci, in acel loc. Si apoi descoperi cate atunci-uri se pot intampal intr-un acum, cu am citit astazi pe instagram (pusese cineva un citat din Muntele Vrajit), si cate infinite acolouri se pot intampla intr-un aici. Si apoi am urmat tot felul de laboratoare de lucru, ateliere, sustinute de artistii de la CNDB.

In 2012 am beneficiat de o bursa DanceWEB la Viena, in care am urmat intensiv ateliere dupa ateliere si am vazut si foarte multe spectacole de dans, iar in 2013 am avut o alta bursa foarte importanta pentru mine atunci, intr-un program de master al unei scoli de coregrafie e.x.e.r.c.e., la Montpellier.

Bursa a durat 6 saptamani, si apoi m-am intors in Bucuresti si am inceput sa lucrez. Mai intai la WASP unde m-a invitat Andreea Capitanescu, insa nu am finalizat nimic atunci, si apoi am inceput sa propun proiecte si laboratoare de cercetare la Centrul National al Dansului.

Intre timp am avut o colaborare cu Ingrid Berger Myhre din Norvegia, pe care am cunoscut-o in Montpellier in cadrul programului de master, si am creat impreuna spectacolul STAFF, iar mai apoi am fost dansator in spectacolul More than Naked al lui Doris Uhlich, proiect care s-a nascut chiar in timpul bursei DanceWEBB din Viena.

Primele incercari

Primele incercari au fost, in cadrul proiectului Miercurea Lejera, curatoriat de Eduard Gabia si Maria Baroncea, prin 2010 la CNDB. Era intr-o perioada foarte dinamica a Centrului, in care artistii isi deschideau practicile de lucru catre alti artisti, catre cursanti, catre oricine era interesant de zona asta.

Se formase o comunitate foarte vie atunci. Si sigur ca lumea, experimantand aprope cot la cot cu artistii care-si testau ideile lor in grup, cu ceilalti, era curioasa sa mearga mai departe, sa propuna idei performative.

Miercurea Lejera se crease tocmai din acest context, si se mula pe aceasta dorinta. Conceptul MJ era afirma-ti ideile performativ, fara repetitii in prealabil. Si participam si eu la MJ cu scurte interventii performative, insa atunci nu ma gandeam ca voi continua, eram incontinuu acolo, atrasa de spatiul acela si de ce se intampla. M-am gandit sa continui doar cand spatiul a disparut.

Temerile mele? Nu stiu....teama de trecut. De fapt au fost doua temeri. Teama de trecut si teama ca va trebui sa fac lucrurile intr-un anumit fel. Asta venea probabil din educatia clasica pe care o experimentam cu totii. Ca trebuie sa invatam sa devenim mai buni, sau sa devenim ceva ce nu suntem inca. Si asta ma impiedica probabil sa lucrez la ceva al meu.

Cu timpul am invatat insa ca oricum devenim ceva ce nu suntem inca, si ca ceea ce devenim e independet de ce proiectam in devenirea asta. Deci nu avem de facut nimic, decat ce vrem sa facem, ce ne intereseaza, ce ne preocupa in acel moment.

Iar teama de trecut sigur, are legatura cu asta. Trecutul meu nu apartinea dansului, si venea mereu si-mi spunea ca trecutul altora apartine lui. Am realizat apoi ca era o teama de propria corporalitate. Am sau nu am un corp de dansator. Am sau nu am un corp pregatit de miscare.

Si apoi m-am uitat in contextul social, cum se manifesta aceasta teama? Am realizat ca corpul meu, probabil din teama de a fi asa cum e, isi performeaza genul in fata privirii din afara, se ajusteaza si se identifica cu ceea ce stie despre cum ar trebui sa fie un corp care s-a nascut a fi de femeie.

Aceasta preocupare s-a transformat mai apoi in spectacolul Nud de femeie bruneta. Acolo am devenit subiectul propriei judecati estetice si obiectul propriului narcisism. Am lucrat cu imagini stereotip asociate feminitatii si reprezentarii acesteia si cu modul in care ma impostaziez in propria constructie de imagine.

Cum s-a schimbat perspectiva

Cred ca il privesc la fel ca la inceput. Am aflat de existenta dansului contemporan destul de tarziu, dupa ce am terminat arhitectura. Ce m-a atras atunci in dans ma atrage si acum, si ce nu m-a atras atunci nu ma atrage nici acum. In privinta asta nu s-a schimbat nimic.

Dar daca e sa ma gandesc la primul spectacol pe care l-am vazut, cred ca faptul ca deschide. nu are un fir narativ care trebuie urmarit cu maxima atentie ca sa intelegi despre ce e vorba in piesa, si nu e o experienta uni-directionala, ci ofera mai degraba un alt tip de comportament, care deschide imaginatia in spectator, deschide interpretari poate prin nivelul abstract cu care opereaza. dar in acelasi timp transmite si la nivel empatic si kinestezic. Sunt lucruri pe care le vezi si le intelegi, sau iti imaginezi despre ele si sunt lucruri pe care le simti, le intuiesti in ceea ce vezi pe scena.

E interesant insa daca privesc inapoi la arhitectura si incerc o comparatie cu ce fac acum, cumva, asemanarea e prin faptul ca lucrez tot cu conventia spatiului. Daca in arhitectura stabilesti o conventie de comportament, in sensul ca o incapere, prin felul in care e proiectata te conduce spre anumite actiuni, in spatiul teatrului, in black-box, conventia spatiala se transforma in permanenta. Oricand, conventia stabilita poate fi anulata si se poate naste una noua chiar in urmatorul moment.  

Cel mai important lucru in formarea ta ca artist

Contextul si comunitatea. Adica si comunitatea formeaza contextul in care lucrezi pe langa cel socio-cultural. Contactul cu ceilalti, intalnirea cu alti artisti, impartasirea practicilor de lucru, discutiile care dezvolta discursul.  Existenta unui cadru de lucru comun dar care permite si existenta celui individual mi se pare foarte importanta.

Bariere

Bariere nu cred ca au fost, e mult vorba despre multa cautare, si a-ti permite cautarea, intr-un fel e un privilegiu.

E drept ca exista o frica a zilei de maine permanenta, pentru ca nu exista o stabilitate din punct de vedere financiar. Bugetul alocat dansului contemporan se schimba de la o zi la alta.

Teme

In Nud de femeie bruneta, cum spuneam mai sus, m-a interesat sa abordez constructul social al corporalitatii feminine.

Acum lucrez la o piesa noua in care lucrez cu impotmolirea in actiune, in vorbire, in emotie, acea impotmolire care produce o suspendare a situatiei create, un punct zero de la care lucrurile o pot lua in orice directie, se produce o deviere de la traiectorie, o impotolire ce disturba logica de functionare de pana atunci. Omul contemporan e confuz, exista atatea sensuri pe care le poate da vietii, aproape in fiecare zi isi alege un altul. Eu cel putin asa fac. :)

In Duet in trecere, creat impreuna cu Mihaela Dancs, m-a interesat practica dansului social, cum muzica influenteaza miscarea si ce parte a corpului se misca pe o anumita muzica, cum corporalitatea devine instrumentul prin care muzica se exprima. Ne placea sa folosim expresia 'cum te fura muzica'. Dar si invers, cum miscarea, sau dansul poate sa manipuleze felul in care citim muzica.

In Latent show, creat impreuna cu Cristian Nanculescu, pornind de la intrebarea ce e talentul, si de la preconceptiile legate de acest termen atat de uzitat in arta, ne-am pus in ipostaza de a-l provoca sa apara, asa incat am creat diferite momente in care lucrurile sunt latente, sunt gata sa apara, sa se manifeste.

In STAFF, creat impreuna cu Ingrid Berger Myhre din Norvegia, vorbim despre relativitatea limbajului si despre subiectivitatea reprezentarii pe care acesta o creaza, despre diferenta dintre o situatie si cum se vede ea, si cum se percepe ea dupa ca e numita prin limbaj.

Vibe-ul militant

Se simte? Eu simt o mare oboseala in jur. Oamenii au obosit sa mai protesteze, sa mai afirme. Exista totusi unele miscari feministe de promovare in muzica, o scena de altfel male dominant, miscari anti-rasiste, inca vii. Dar cam atat vad in jur.

Artistii si societatea

Cred ca artistii fac tot ce pot, asta e meseria lor, sa afirme, sa puna in cadru o situatie. Dar conteza mult cum sunt promovati, sau in ce cadru sunt puse lucrarile lor.

Ce nu stiu oamenii despre arta performativa

Arta performativa s-a pozitionat dintotdeauna, fata de celelalte arte, intr-o zona mai putin accesibila. Oamenii se raporteaza mai usor la expozitii de galerii sau la spectacole cu o conventie recognoscibila. Spectacolele desigur, intra in zona artelor performative. Insa, vorbesc aici de ceea ce numesc oamenii in general performance-uri.

Acum, numim performance-uri orice lucrare care implica corporalitate, si care e mai greu de incadrat intr-o zona sau alta: respectiv in arta vizuala sau in spectacol de dans. Dansul contemporan a fost foarte mult influentat de arta vizuala odata cu apartitia performance-ului durational sau de anduranta, preluand din aceasta elementul realului. O actiune a carei desfasurare depinde de conditiile pe care timpul si spatiul prezent le ofera. Si a imprumutat si partea de concept, astfel spectacolele de dans au devenit conceptuale. acum s-a trecut si peste asta. se vorbeste de post-dans.

Promovare

In general suntem promovati de Centrul National al Dansului, pentru ca acolo jucam, dar desigur e necesar sa ne proovam si singuri, pe retele sociale.

Publicul

Publicul e destul de variat: de la cei care obisnuiesc sa vina la spectacole de dans la artisti din alte zone, si desigur prieteni.

Evolutie

Cred ca o schimbare importanta se va petrece in momentul in care lucrarile pentru refacerea Salii Omnia se vor finaliza, speram noi cat mai curand. Sala Omnia a trecut in administrarea Centrului National al Dansului prin hotarare de Guvern, anul trecut. In sediul actual din B-dul Marasesti, CNDB plateste chirie si in plus nu e suficient de accesibil pentru cei care vor sa vina sa vada spectacole. Ori mutarea in Sala Omnia a CNDB-ului va insemna un mare pas. E importanta sala Omnia si pentru coagularea comunitatii, e nevoie de spatiu comun ca sa existe o dinaminca intre artisti, spatiu de discutie si intalnire care momentan nu exista.

Acum, rezervi sala si iti vezi de treaba, nu exista nici un foyer in care artistii sa se poata intalni spontan, in care sa poata face si altceva decat repetitii. Lipseste o mediateca, o bucatarie, orice spatiu pretext pentru intalnire defapt, sau chiar pentru izolare, dar alt tip de izolare decat cel al lucrului propriu-zis din sala de repetitie.

Ce faci acum

Acum pregatesc cateva spectacole care se vor prezenta la Centrul National al Dansului. Pe 29 octombrie va fi Nud de femeie bruneta, un solo creat in 2016, iar pe 4 noiembrie voi avea doua spectacole. De la ora 16.00 voi performa in We are all lichens, conceput de Farid Fairuz, la Sala Omnia, iar seara de la 19.30 voi prezenta Latent Show la CNDB, spectacol creat impreuna cu Cristi Nanculescu.

Recomandari

Ma inspira toti artistii cu care am lucrat: Farid Fairuz, Cristian Nanculescu, Mihaela Dancs, Madalina Dan, Maria Baroncea, Carmen Cotofana, Nicoleta Enache, Alina Popa, Adriana Gheorghe, Florin Flueras, si mai sunt.