Cu o experiență de peste 11 ani în comunicare, din care cinci în funcția de Client Service Director în GMP Advertising, Cristiana Belodan este începând din septembrie, directorul executiv al agenției.
Cristiana va coordona activitatea operațională a agenției, adică departamentele de client service, creație, strategie, producție și design & branding, iar împreună cu Felix Tătaru, fondatorul GMP Advertising, va asigura top managementul agenției.
"Clienții ne percep drept una dintre cele mai creative agenții din piață și pornind de aici, vrem să devenim și mai buni. Creativitatea este rezultatul unui proces în care starea de spirit contează și în cei șase ani de când s-a alăturat echipei GMP, Cristiana a stimulat o stare spirit care potențează creativitatea și inspiră clienții și colegii. Mă bucur să facem acest anunț chiar de ziua ei. La mulți ani inspirați, Cristiana!", a spus Felix Tătaru (directorul general GMP Advertising și Președintele GMP Group).
Primul pas făcut de Cristiana, în calitate de director executiv, a fost să agreeze cu echipa sa scopul comun pentru perioada următoare.
"Mark Twain spunea ca cele mai importante două zile din viața unui om sunt ziua în care s-a născut și ziua în care a aflat de ce. Mă bucur să fiu parte dintr-o echipa care știe de ce suntem aici, împreună. Asta e misiunea pe care mi-am asumat-o, împreună cu întreaga echipă: să ridicăm standardele după care ne evaluăm noi înșine", a spus Cristiana Belodan (director executiv GMP Advertising).
În calitate de Client Service Director, Cristiana s-a remarcat prin modul creativ prin care a reușit să coordoneze echipa care a obținut rezultate importante pentru brandurile pe care a lucrat. A contribuit la menținerea brandului Timișoreana ca lider pe piață în ultimii zece ani, a făcut din lansarea Telekom cea mai recunoscută campanie din 2015, conform studiului AdMarket și a contribuit la ascensiunea Ciucaș de pe locul 8 pe locul 2 în topul berilor din România.
Experiența Cristianei include lucrul pe conturi precum: Romtelecom, Telekom, Timișoreana, Ciucaș, Arctic, Volkswagen, Omniasig, A&D Pharma (Evital, Revigrip Sinus), Federația Română de Fotbal, Coca-Cola, Rompetrol.
Până la finele lunii iunie la conducerea agenției s-a aflat Andreea Nemens, care a ales o carieră în afara industriei de publicitate.