[Folclorul din reclame] Beni Goace: Așadar, reclame mai proaste, la produse, respectiv, mai proaste. Pentru că meritați! Cut!

De vreo 2 ani, Beni Goace nu are televizor, urmărește doar posturi de știri online, folosește AdBlock și chiar și în vremea când se uita la TV, schimba canalul când venea calupul publicitar. Cu toate acestea, dupa cum vedeti mai jos, stie destule despre reclame. Pentru ca despre asta e vorba aici. Despre personajele care au ieșit din sfera publicității și au devenit folclor. 

Ce spune Beni (fost redactor-sef la Catavencu.ro si trecut prin revista KamiKaze):

1. Că de multe ori îi e rușine de rușinea lor când vede reclame
2. Că nu se simte reprezentat de niciun personaj din publicitate (ne pare rău, Beni)
3. Dacă fața/carisma/talentul/etc nu te ajută pe sticlă, atunci faci mai degrabă un deserviciu produsului, indiferent cine-ai fi.

 Ce reclame ar face el? Vedeți mai jos:

Primele personaje care iti vin in minte

Primele adică primele, primele? Păi, dacă considerăm „publicitate” și ceea ce se făcea înainte de Revoluție, parcă îmi aduc aminte de niște domni în niște balonzaiduri gri - bine, vorba vine gri, că oricum pe-atunci erau numai televizoare alb-negru - cu serviete negre, care intrau la Casa de Economii și Consemnațiuni (azi, banca C.E.C.) pe un text gen: „Dacă azi un leu depui/ Mâine el va scoate pui”.

Sau niște voci forțat vesele și fericite, care seamănă bine cu cele de azi de la TVR și Radio România Actualități, care ziceau ceva gen: „Vizitați stațiunea balneo-climaterică Buziaș/Amara/Slănic Prahova/Băile Herculane/whatever. În complexul nostru tratăm o gamă variată de afecțiuni. Mofete, băi galvanice, împachetări cu nămol…”

Dacă vorbim de perioada de după ‘89, primele personaje care-mi vin în minte sunt în zona „Nu mă-nnebuni, nea Nicu? Ce arbitru? Pepsi la litru!”, „V-am prins, vrăjitoarelor!” - ICE Felix și, evident, spoturile profi - presupun, aduse de-afară - Adidas Torsion și Kent Style din pauzele serialului Dallas. Ulterior am reținut seria „Le-am dat și lor, că-i super ofertă” - Connex.

Cum ajunge un astfel de personaj in folclor

Pe alea din anii ‘90 e clar ce le-a făcut memorabile: erau primele. Ulterior, cele despre care cred că s-a mai vorbit cât de cât au fost cele care au surprins sau chiar șocat.

Bine, nu știu cât de bine face asta produsului. Spre exemplu, mă uit cu surprindere nețărmurită la spoturile din campania Meda (tipul ajuns în Paradis, îndopat cu felii de șuncă de niște domnișoare cu aripi). N-aș putea să spun că îmi plac sau nu-mi plac. Îngaim un „Oare ce căcat fumează ăștia?!”. Însă pe la raftul cu mezeluri Meda sigur n-o să mă prindeți.

Sau, revenind în zilele noastre: aia cu „Noi în anul 2000” mi se pare complet penibilă. N-am avut niciodată răbdarea de a o urmări până la final. Tot timpul mi-a fost rușine de rușinea lor. Nici nu știu la ce produs e reclama… O bere sau un operator de telefonie mobilă, probabil.

Care iti plac

Așa, luat repede, îmi dau seama nu numai că nu am personaje favorite, ci și că nu îmi vine pe loc niciun personaj din reclamele românești. În afară de grăsunul cu fustiță de la Banca Transilvania. A, și de Dorel. Repet, luat repede.

Acum, văd că și dacă fac un efort de 10-20 de secunde, tot nu-mi vine în cap un personaj favorit. Așadar, cred că e inutil să vorbim de personaje care-mi plac. Dacă ele ar fi existat, mi le-aș fi amintit mai ușor.

Later Edit: Stai că între timp mi-am amintit de porculețul albastru din „Ficat, ficat, ficat!”. Țin minte că la ăsta am râs într-o primă fază. Hai că mă mai gândesc și revin, dacă e…

Enervante

Nu pot spune că am coșmaruri cu personajele din reclame. Uite, unul care mă enerva la momentul respectiv: Magda Catone, în reclama la Perlan sau Dero sau, oricum, ceva detegent românesc.

Un fel de soacra cea rea și grasă, cu bubă pe nas, personaj reîncarnat acum pare-mi-se în cucoana din campania ”Covalact - Prea bun, prea ca la țară”, care se răstește la noi și în zilele noastre. Ei, uite, ăsta mi se pare un personaj cu-adevărat enervant care merită pomenit.

Enervante mi s-au părut de-a lungul timpului personalități din diverse domenii puse să facă reclamă la un anumit produs. Cu care, de cele mai multe ori, nu au legătură. Spre exemplu, mi-e greu să uit mecla lui Hagi recitând fals ceva slogan la un ulei de mașină prin anii ‘90. Sau, mai târziu, la BRD. Sau, recent, la un hypermarket.

La fel Nadia Comăneci cred că și-a consumat mult din imaginea câștigată cu multă sudoare după testimonialele la saltelele Dormeo. Sau după spoturile la ceva margarină, nu mai știu numele. Este și cazul portarului Stelea în campania la nu mai știu care bere, în ultimii 5-10 ani.

Aici eu sunt de părere că, dacă fața/carisma/talentul/etc nu te ajută pe sticlă, atunci faci mai degrabă un deserviciu produsului, indiferent cine-ai fi.

Ce lipsește

Sincer, nu mă pricep, nu știu, nu mă bag. Nu lucrez în domeniul ăsta, deci mi-am pus problema. Presupun că dacă aș fi plătit să fac asta, atunci mi-aș bate capul.

Aș fi tentat să spun că lipsește, sau e prea puțin prezentă, creativitatea. Pe de altă parte, înțeleg de la cunoștințele care lucrează în publicitate că poți să fii tu megacreativ. Dacă în partea cealaltă se află un client obtuz sau lipsit de curaj, poți să-ți iei creativitatea și să ți-o bagi undeva.

Totuși, ar trebui să precizez că eu am renunțat total la televizor de vreo 2 ani. Nici când aveam televizor nu eram un consumator de publicitate. Eram genul ăla care, atunci când intrau reclamele, îmi fugea mâna instant pe telecomandă.

Pe net sunt un utilizator fidel al plug-in-ului Ad Block de acum 15 ani. Acum urmăresc doar 1-2 posturi de știri online, deschid un tab pe Digi24 și-l las să meargă în surdină, în background.

Tipologie

Habar nu am. Eu unul - sau, mă rog, apropiații din bula mea - nu țin minte să mă fi simțit reprezentat vreodată de vreun personaj.

Cred că ar fi și greu. Un personaj care m-ar reprezenta pe mine în publicitate ar avea un discurs cam așa:

Băi telespectatorilor care n-ați schimbat încă postul când au intrat reclamele, uite care-i treaba… Noi am propus două variante de script mult mai mișto. Dar clientul a ales prostia asta de scenariu. Că atâta a avut el buget. Sau coaie. Sau ambele. Iaurtul nu e rău, iar prețul e corect. Zic să-l încercați și, dacă nu v-o plăcea, știți cui să-i umpleți frigideru’.

Cu tiplogia. Mai nou văd că e hiperreprezentat tipul de public „hipster corporatist”. Care, în opinia publicitarilor, sunt toți niște flăcăi cu barbă, indiferent că le stă bine sau nu, eventual cu biclă, cu comportament complet nefiresc și care se mișcă prin decoruri de zici că locuiesc toți prin Stockholm sau Berlin. Da, mno, ce să zic, probabil că ei sunt considerați zilele astea fraierii cu bani, vacile de muls. Nu eu.

Personaje recente

Unul dintre cele mai recente personaje intrate în folclor (sau cel puțin pe vremea când mă mai uitam eu la tv) cred că este Dorel. Astăzi citești știri care au în titlu referiri la personajul Dorel. Uite, am dat un search după „dorel spart taiat”. Deci poți spune că e în folclor lejer. Alt personaj nu-mi vine în minte acum repede.

Diferente: la noi, la ei

După părerea mea, publicitatea de-afară joacă în cu totul și cu totul altă ligă. Bine, nu mă refer la prostiile cu suplimente alimentare, medicamente sau odorizante de wc. Dar la brand-urile mari n-aș compara ce se face la ei cu ce se face în România.

Ce m-a convins să cumpăr? Greu de zis dacă m-a convins ceva… mai degrabă m-a influențat vag. Uite, îmi aduc aminte că o vreme luam cafea Jacobs datorită spoturilor cu Moș Crăciun și cu tipul care greșea apartamentul și pupa o băbuță în locul nevesti-sii. Aia cu „Ce?! Ai schimbat cafea!”.

Că intuiesc că o să mă-ntrebi. În ultimii ani am trecut pe Lavazza. Dar nu influențat de vreo reclamă, ci de gust. Lavazza sau orice altă cafea din aceeași categorie pe care mi-o aduc regulat ori de câte ori ajung prin țări din Vest.

Apropo, aș face o reclamă care să spună așa:

Băi fraierilor! Am băgat o grămadă de bani în spotul ăsta la cafea/șamponul/deodorantul/săpunul/pasta de dinți/etc cutare. Dar nici nu se compară cu câtă economie am făcut producându-l pentru România, la o calitate inferioară produselor similare aceluiași brand pe care le vindem la același preț în Germania, Austria, Franța, Italia… Așadar, reclame mai proaste, la produse, respectiv, mai proaste. Pentru că meritați! Cut!