![[Complexele publicitarilor] Dani Macarie: Mi-a fost mult timp frica sa port pantaloni scurti, apoi frica sa nu chelesc](https://media.iqads.ro/2017/07/dani-macarie-cover-850.jpg)
A scapat de amandoua. La baschet si, respectiv, la Roma. Dani Macarie, Creative Director Ogilvy&Mather Romania, marturiseste chiar de la inceput ca i-a fost putin teama si de subiectul nostru. Dar asta nu l-a oprit sa ne vorbeasca chiar despre asta, despre frici personale, temeri colective si complexe infruntate (sau nu). Si chiar daca ele sunt diferite de la junior la proprietar de agentie, una dainuie la creatie, indiferent de status:
O sa vorbesc despre o teama care traieste mai ales "la creatie" si care ne incurca destul de mult. Nu stiu daca vine dintr-un complex de inferioritate si nici nu ma intereseaza dar cred ca cel mai mare handicap creativ este frica de esec.
Mai jos, despre libertatea si dreptul oamenilor de a spune prostii si de a gandi fara frica, de a-si imagina scenarii cu Chuck Norris si de a propune excursii pe luna.
Complexe de-a lungul timpului
Marturisesc ca mi-e un pic teama de subiect. Dintr-un evident complex de inferioritate provocat de nota primita la cursul de psihanaliza (de la Dem Zamfirescu himself). Nu stapanesc problematica (complexa de altfel a) complexului si ma nelinisteste impostura in care m-ar putea arunca intrebarile si respectiv raspunsurile. Si asa imi aduc aminte de cuvintele calde ale unui coleg din ADC venite ca raspuns la un alt set de temeri - "dar tu esti un om speriat dintotdeauna". Asa ca hai. Fara frica.
Apropos de frici personale - nici nu mai stiu - am avut o gramada - mi-a fost mult timp frica sa port pantaloni scurti, apoi frica sa nu chelesc. De una am scapat la baschet/box/alergare si de cealalta la Roma (nu stiu daca ati observat cu cata nonsalanta isi poarta italienii cheliile).
Publicitatea m-a ajutat putin in legatura cu frica de vorbit in public. Cred. Oricum, nu era nimic grav.
Conditia publicitarului roman
Nu stiu daca suntem un grup atat de omogen incat sa desenam un portret al publicitarului. Starea unui junior copywriter e foarte diferita de cea a unui proprietar de agentie care, dupa ani de afiliere, tocmai isi vinde afacerea unui mare grup de comunicare. Fricile si nesigurantele difera si ele dramatic in cele doua cazuri si nu numai.
Dar o sa vorbesc despre o teama care traieste mai ales "la creatie" si care ne incurca destul de mult. Nu stiu daca vine dintr-un complex de inferioritate si nici nu ma intereseaza dar cred ca cel mai mare handicap creativ este frica de esec. Frica de pixul cu care directorul de creatie iti taie ideile (complex de castrare cel mai probabil). Frica de conflictul cu brieful si cu strategia. Frica de parerea clientului. Teama ca o sa spui o prostie. Ca o sa te faci de ras.
Oamenii trebuie incurajati sa spuna prostii. Sa faca jocuri de cuvinte idioate, sa propuna excursii pe luna ca premiu cel mare la promotie, sa scrie scenarii cu Chuck Norris. Asta nu inseamna ca trebuie lasati sa faca prostii dar e foarte important sa stie ca le pot spune. Ca se desfasoara intr-un spatiu in care e ok sa te faci de ras. In care cei mai buni dintre noi se fac de ras zilnic.
Evolutie
Iata o intrebare care ma depaseste. Nu cred ca subiectul complexului de publicitar a fost vreodata atat de important incat sa aiba o istorie.
Complexe specifice publicitarului roman
Se poate sa fi trait un timp cu un soi de complex de piata mica si nepremiata decat la Portoroz dar cred ca am scapat de asta.
Unii au luat premii la festivalurile din "big five", altii s-au hotarat ca leii si creioanele si ingerii n-au contat niciodata, altii ca nu mai conteaza de acum incolo - sunt tot felul de oameni.
Efecte
Asta legat de premii a fost intotdeauna un motor pentru industrie. Si cred ca, intre timp, s-a transformat in ambitie. Ceea ce nu e un lucru rau.
Tipologii
In publicitate se intampla multe lucruri foarte diferite care atrag oameni la fel de diferiti. Unii vor bani, altii un titlu care sa impresioneze, unii vor sa schimbe comportamente, altii lumea.
Unii se imbraca in costum si altii in pantaloni scurti si merg asa impreuna la intalniri cu oameni in "speedos" (2001 - meeting cu clientul la piscina de la Le Club. Priceless). Unii se iau in serios, altii nu. Si iarasi spun, sunt tot felul de oameni.
Cum au ajuns creativii in folclor, alaturi de hipsteri
Cei care s-au lipit de cuvantul "hipster" sunt (doar) oamenii din departamentele de creatie si, credeti-ma, abia daca am intrat in propriul nostru folclor.
Luati bancul ala cu directorul de creatie (insert any name) care nu face sex pentru ca s-a mai facut si incercati sa-l spuneti in trenul de Piatra Neamt. Tren cu care calatoresc bilunar si in care, by the way, n-am intalnit pe nimeni ravasit de vreo noua campanie sau atras irezistibil de farmecul meseriei mele si de evidenta portretului meu de publicitar.
Ce facem noi ajunge din cand in cand in pop culture (de multe ori nu asa cum ne-am dorit) dar sa spui ca suntem parte din folclor e, in cel mai bun caz, o gluma. Dorel, da. El e folclor. El si Gogu si matusa din Italia si mai nou "hipsterul" asta cu barba din spoturi. Noi publicitarii nu. Nici pe departe. Si, in aceasta nota, o sa va spun o replica primita "pe tren" dupa singura incercare de a explica cu ce se ocupa un director de creatie - "Da, mama. Inteleg. Da' nu era mai buna o meserie?".
