Logomania salvează România

Logomania salvează România

Nu știm cine sau ce salvează România, în mod evident, sau dacă obsesia asta cu salvatul colectiv nu a durat prea mult deja, dar suna bine fraza, așa că am pus-o în titlu. Uneori, ”a da bine” e cel mai important. Mai ales în instituțiile de stat. Ați văzut și cu Bucureștiul. Mhhm, ce ar da bine? Un logo! Haideți să îi punem unul în frunte. Simptomele datului bine sunt peste tot în jur și, în mod ironic, rezultatele nu dau bine, din contră, dau foarte rău.

Și așa, cu pași mărunți pe cărările filosofiei apucăturilor românești, am ajuns la Ministerul Cercetării și Inovării, care vrea și el să dea bine. Prin marca "Conceput în România", ”în scopul creșterii vizibilității domeniului de cercetare și pentru a prezenta într-un cadru unitar desfășurarea manifestărilor științifice și expoziționale dedicate domeniului Cercetare Dezvoltare Inovare, marca fiind înregistrată la OSIM”, cităm de pe site-ul ministerului.

Ne-a plăcut învolburarea frazei și multitudinea de cuvinte care se izbesc aleatoriu unele de altele, așa că purcedem mai departe:

Toate manifestările științifice (conferințe, expoziții, workshopuri, mese rotunde, etc.) ce se desfășoară sub egida Ministerul Cercetării și Inovării vor utiliza marca ”Conceput în România”.

Utilizarea mărcii ”Conceput în România” atât de către companiile publice cât și de către cele private susține creșterea vizibilității domeniului de cercetare dezvoltare inovare din România și crește astfel vizibilitatea potențialului de cercetare dezvoltare și inovare specific românesc.

 Și acum, grafica ce încununează toate cele de mai sus. TA DAAAA:

Pe Facebookul ministerului, Claudiu Stefan le ofera un feedback sincer:

Logo-ul ălă "Conceput în România" este desprins din pachetele de clip art ale programului Microsoft Word '97. Mă bucur că cel puțin au avut inițiativa de a pune un ș cu virgulă, nu cu sedilă. Este un pas mare că, deh, sunt și ei la început. Realitatea este că au rămas foarte în urmă. "Zlab, foarte zlab".

Venim și noi cu o interpretare: poate că pur și simplu căutau un logo care să îi reprezinte. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related