[Independenți în presă] Vlad Odobescu: Jurnalismul independent va crește cam în același ritm în care redacțiile clasice se vor prăbuși

Acum, nu mai sare nimeni sa-l atentioneze ca face o prostie si sa incerce sa-l aduca pe calea cea buna, in cazul in care un jurnalist isi da demisia din vreo redactie si se apuca de un proiect propriu. Iar asta spune mult despre locul pe care il are presa independenta in peisajul media din Romania, crede Vlad Odobescu.

Prin 2009, cand nu i-a mai ramas niciun pic de speranta ca poate fi bine la EVZ, a plecat. A fost colaborator la mai multe site-uri, a aplicat pentru granturi si burse. S-au legat vreo patru burse mari: cum ar fi trei luni de rezidenta la the New England Center for Investigative Reporting sau Balkan Investigative Reporting Network. Iar asta i-a platit facturile cateva luni. Un ritm pe care nu il recomanda neaparat si altcuiva:

A fost o perioada cu dese atacuri de panica si probleme cu somnul, rezultate ale unui auto-sabotaj continuu.

 In prezent lucreaza la Scena9.ro, proiect finantat de BRD. In acelasi timp, este membru CRJI / TheBlackSea.eu si al Associated Reporters Abroad si colaboreaza cu Documentaria.ro. 

E contextul in care Frontline pregateste un proiect, in septembrie, prin care sa inlesneasca intalnirea dintre jurnalistii independenti din Romania si finantatori. Ideea este de a crea un fond pentru jurnalismul de investigatii, unde se poate dona, si un juriu international, format din ziaristi straini, sa aleaga proiectele cele mai interesante.

Vlad a avut cateva burse finantate de companii prin fundatii de-ale lor si povesteste despre experienta lor:

Niciodata reprezentatii respectivelor institutii n-au influentat articolele pe care le-am scris. Colegi de-ai mei au considerat ca, in unele cazuri, bursele acordate de companii in Romania limiteaza tema propusa la interesele de CSR ale respectivei institutii. Mi se pare insa greu de evitat asta. Important e ce se intampla dupa ce incepe lucrul efectiv pe subiecte.

Aventuri prin trusturi de presa

In iulie 2006, imediat dupa ce-am terminat facultatea la Iasi, m-am angajat la Evenimentul zilei, impreuna cu alti moldoveni. Ziarul facea parte din trustul Ringier si se afla in proces de rebranding: se mutase in Pipera, printre corporatisti, scapase de bulina rosie asociata cu „gaina cu pui vii” a lui Ion Cristoiu, angaja pe banda rulanta jurnalisti tineri, cauta sectiuni pentru un public ceva mai dinamic decat inainte.

In perioada aceea, elvetienii bagau bani in deplasari, focus group-uri si, nu in ultimul rand, subventionau fisele pentru automatele de cafea. Se facea presa OK, dar tirajele scadeau in continuu si nimeni nu gasea vreo salvare.

Prabusirea cea mare s-a simtit insa pe la inceputul lui 2009, cand publicitatea s-a evaporat. La scurt timp au inceput disponibilizarile cu salarii compensatorii si taierile de salarii pentru cei ramasi. Au plecat sectii intregi, iar cele micsorate au fost comasate. Ziarul a trecut la pagini mai mici, mai putine si mai proaste.

Imediat dupa ce publicatia a fost preluata de catre familia Paunescu, au inceput sa se simta si adieri dinspre politica ce s-au transformat, cu fiecare luna, in furtuni. In 2011, dupa ultima runda de concedieri pe care-am prins-o, EVZ a ramas fara departamentul de investigatii, fara secretarul general de redactie, fara corectura si a pastrat un singur sofer. Au inceput in schimb sa revina “dinozauri” de presa ai anilor ‘90, primiti in redactie ca „seniori” in ciuda trecutului dubios.

Am plecat cand nu mi-a mai ramas niciun pic de speranta ca poate fi mai bine la EVZ. Timp de vreun an si jumatate am impartit un birou cu Ciprian Muntele la Clandestino.fm, radio-ul online al lui Razvan Exarhu, iar in paralel am lucrat ca editor la Yahoo! News Romania. Am plecat in decembrie 2012, pentru ca urma sa am o bursa in Statele Unite.

Freelancer

Inceputul a fost destul de lin, cel putin probleme cu banii n-am prea resimtit. Ce-i drept, mi-am luat masuri ca sa evit senzatia ca ma arunc in gol: am devenit membru al Centrului Roman pentru Jurnalism de Investigatie si al Associated Reporters Abroad - o organizatie din Berlin care colaboreaza cu ziare mari din State -, am inceput sa colaborez cu Casa Jurnalistului.

O vreme am aplicat la granturi si burse. E un traseu pe care nu-l recomand neaparat in dozele folosite de mine, pentru ca are prea mult neprevazut, iar din munca pentru o aplicatie serioasa se alege de cele mai multe ori praful.

Am avut atunci un noroc chior ca s-au legat vreo patru burse mari, uneori in moduri incredibile: de exemplu, cu o ora inainte sa plec spre aeroport dupa trei luni de rezidenta la the New England Center for Investigative Reporting din Boston am aflat ca am fost acceptat la o bursa de la Balkan Investigative Reporting Network, iar asta mi-a dat de lucru in continuare si mi-a platit facturile cateva luni.

Am incercat sa trag cat mai multe invataturi din fiecare experienta de felul asta, sa-mi fac un portofoliu de articole, sa iau contact cu medii cat mai variate, sa cunosc oameni. Pentru ca aveam siguranta unui venit, puteam sa documentez subiectele care ma interesau fara sa ma gandesc din ce-o sa traiesc luna viitoare. Si fiindca aveam mai mult timp decat la ziar, m-am apucat si de un master in Antropologie la SNSPA.

In toata perioada asta, cel mai greu mi-a fost sa-mi fac singur programul. Pare un moft, dar nu-i deloc asa. In lipsa unui birou la care sa merg, in lipsa unui sef care sa-mi dea deadline-uri, trebuia sa-mi dozez cat mai bine orele intre intalniri, scris articole si aplicatii, citit tampenii random de pe Facebook si preocupari domestice.

Chiar si cand imi faceam treaba intr-un timp rezonabil, faptul ca ramaneam cu putin timp liber imi dadea un permanent sentiment de vinovatie. A fost o perioada cu dese atacuri de panica si probleme cu somnul, rezultate ale unui auto-sabotaj continuu.

Iar din gandul ca nu fac destul se nastea un alt demon: nu refuzam nicio rugaminte de colaborare, mi se parea ca toata lumea o sa se supere si n-o sa-mi propuna chestii fix cand o sa am nevoie. Am aflat in timp ca e mult mai rau sa promiti ca faci ceva si sa nu reusesti, ca abia atunci dezamagesti.

Bariere, dincolo de finantare

Dupa perioada la ziar, cea mai mare problema pe care mi-am pus-o a fost ca trebuia de-acum sa le explic oamenilor de unde sunt, ce-i cu mine. Pomeneam mai sus de importanta unei afilieri cu vreun organism / centru / institutie de presa care sa aiba valori apropiate, asta ajutat destul de mult. Tot pentru a tine loc de legitimatie, mi se pare important un portofoliu de articole brici care sa vorbeasca despre ceea ce poti sa faci mai mult decat un CV gros.

Relatia cu institutiile statului n-a fost insa atat de complicata pe cat m-as fi asteptat: am observat ca s-au mai deschis in ultimii ani si fata de ciudatii care n-au in spate ziare si televiziuni.

In unele cazuri, angajatii respectivelor institutii par bucurosi ca-i mai dezmorteste cate cineva cu solicitari si reactioneaza repede. Pentru surse conteaza intr-adevar unde publici, insa online-ul a largit intelesul suficient de mult intelesul jurnalismului cat sa treaca peste un site de care n-au auzit.

Proiecte finantate de companii

In prezent lucrez la site-ul Scena9.ro finantat de BRD, deci da. :) Conditia, stabilita de la inceput, a fost ca banca sa nu intervina in niciun fel in procesul editorial. 

De-a lungul ultimilor ani am avut cateva burse finantate de companii prin fundatii de-ale lor (Milena Jesenska Fellowship si Balkan Fellowship for Jurnalistic Excellence, ambele sustinute de Erste Foundation), dar niciodata reprezentatii respectivelor institutii n-au influentat articolele pe care le-am scris.

Colegi de-ai mei au considerat ca, in unele cazuri, bursele acordate de companii in Romania limiteaza tema propusa la interesele de CSR ale respectivei institutii. Mi se pare insa greu de evitat asta. Important e ce se intampla dupa ce incepe lucrul efectiv pe subiecte.

Publicul

La inceput erau aceiasi oameni dispusi sa iasa in strada pentru o cauza si care nu se simteau reprezentati de institutiile de presa clasice. Nu-i o intamplare ca proiectul Casa Jurnalistului s-a nascut in timpul protestelor din ianuarie 2012 si s-a ridicat in vremea protestelor impotriva exploatarii de la Rosia Montana din 2013.

N-as putea sa conturez un profil exact, pot incerca o descriere pe baza intalnirilor cu o mica parte dintre ei: in general 25-35 de ani, educatie si castiguri peste medie, idealisti in doze sanatoase.

In ultimii ani li s-a alaturat un strat consistent de oameni care consuma si presa clasica. Pare o intrare sanatoasa in mainstream, desi mai e. 

Rolul presei independente

Daca un jurnalist isi da demisia din vreo redactie si se apuca de un proiect propriu, nu mai sare nimeni sa-l atentioneze ca face o prostie si sa incerce sa-l aduca pe calea cea buna, iar asta mi se pare o schimbare semnificativa.

De curand, Cristi Delcea si Mihai Voinea - doi dintre cei mai buni jurnalisti din Romania - au plecat de la Adevarul ca sa faca Recorder.ro, un site care o sa aiba interviuri, reportaje si mult continut video. A parut un pas firesc pentru toti cei care-i cunosc, desi Adevarul ramane un nume respectabil. Primul lor proiect video, despre pelerinajul la Braul Maicii Domnului in Voluntari, a facut peste 550.000 de vizualizari in doua saptamani pe Facebook, iar pagina a sarit de 9.500 de like-uri.

Sunt multe proiecte care au decolat in ultima vreme: alaturi de Casa Jurnalistului si DoR as mentiona Teleleu.eu, Dela0.ro, Pressone.ro, Centrul de Investigatii Media, Documentaria.ro si ar mai fi.

Mai sunt si one-man-show, oameni care scriu pe site-urile personale. De curand, a aparut si un proiect-umbrela, care aduce laolalta membri ai unora dintre organizatii: Sa fie lumina, un proiect care va explora „complicata existenta a cultelor din Romania”.

Presa independenta si-a gasit in ultimii ani cateva zone neacoperite de redactiile mari si bine a facut: cazuri sociale considerante insuficient de apetisante; subiecte grele, dar pentru care institutiile au hotarat ca-s prea costisitoare (a se vedea criza refugiatilor, pentru acoperirea careia Casa Jurnalistului a mizat pe sprijinul cititorilor); teme mari pentru care presa clasica nu prea arata curaj (gaze de sist, Rosia Montana, un doctor care-i vedeta TV si se crede Dumnezeu, legaturile dintre politicieni si Biserica). E asadar un rol sanitar, dar pe care se poate construi.

Viitorul presei

Cred ca jurnalismul independent va creste cam in acelasi ritm in care redactiile clasice se vor prabusi. Pana una-alta, freelancerii trebuie sa gaseasca cat mai multe solutii pentru a fi auto-sustenabile.

Desi crowdfunding-ul pare la indemana, e greu sa-i faci pe oameni sa scoata banul pentru o idee, oricat ar parea ea de revolutionara. Organizarea de evenimente si sponsorizarile pentru proiecte individuale merita incercate.

Totodata, ar putea incerca sa se desprinda cat mai mult de Facebook ca sursa principala de audienta: e un mediu in care atentia oamenilor e deja foarte impartita si in care accesul la o felie mai mare de public s-ar putea plati tot mai scump.