Nu cu mult timp în urmă, atunci când spuneai automatizare gândul te ducea la vreo profesie sau, mai rău, la un viitor de o probabilitate îndoielnică. Dar iată că inovația a depășit granițe ce păreau de netrecut iar azi, fără nicio exagerare, putem vorbi chiar și despre automatizarea propriei case.
Nu e încă o normalitate dar nici nu mai ține de science-fiction. Acesta este și motivul pentru care iCEE.fest (București, 15 și 16 iunie) a adăugat anul acesta un nou stream de conținut: Smart Homes!
De la un simplu plan și până la soluții extrem de complexe, în cadrul festivalului de digital & tech se vor dezbate ideile momentului dar și ale viitorului în ceea ce, pe larg, putem numi smart living.
Discuțiile ”Smart Homes” vor avea loc în Focus Stage 1/ 15 iunie.
Organizatorii au pregătit un bilet special:
iCEE.fest Smart Homes Ticket costă doar 50 euro (atenție, în acest moment biletele nu mai sunt disponibile online, ci doar pe bază de cerere via site-ul festivalului.
Ziua va debuta cu o prezentare spectaculoasă a lui George Buhnici - realizatorul iLikeIT de la ProTV care va transmite live de pe șantierul unde se construiește o casă smart: #CasaBuhnici.
După care va fi rândul specialistilor în domeniu să prezinte cele mai noi tendințe:
Setlist pentru: The House of the Future/ ora 10.30
- Harald Schindele, Co-fondator @ Hirschmüller Schindele Architekten
- Szymon Janiak, Co-fondator @ 1450
- Bernhard Hussy, Co-fondator @ Nomos System
Setlist pentru: Green Houses and HiTech Solutions for Smart Living/ 12.15
- Simon van der Jagt, CEO @ Nowi Energy
- Adriaan Brebels, Managing Director @ Porta Capena
- Szymon Janiak,Co-fondator @ 1450
- Horațiu Ionescu, Dealer Oficial in Romania pentru Bang & Olufsen
Între cele două sesiuni dedicate prezentărilor, publicul festivalului va putea să afle mai multe informații de la artizanii faimoasei Villa M.
Harald Schindele și Markus Hirschmuller sunt fondatorii Hirschmüller Schindele Architekten și vin la București pentru a ne arăta la ce nivel de complexitate au ajuns technologia și arhitectura.
”Utilizarea tehnologiilor Smart Homes a devenit un instrument puternic de economisire a energiei și de creare de configurații de spațiu interesante”, Harald Schindele.
Dacă vă gândiți să vă transformați casa într-una inteligentă sau lucrați în domeniul livării de soluții avansate de inginerie, atunci e clar, iCEE.fest e locul unde trebuie să fiți pe 15 iunie. Unul dintre cele mai importante festivaluri de digital tech și Internet din regiune, iCEE.fest a publicat Agenda pentru ediția 2017.
Nu vor lipsi giganții internetului - Facebook și Google - iar temelor deja consacrate, precum Realitatea Virtuală & Augmentată, AdTech, eCommerce, Startups sau e-Health li s-au alăturat anul acesta Smart Homes și Fintech.