O arhitecta, un politolog, un designer si ala care a facut Controlu, intra intr-un bar. Ba nu, fac un bar. Ba nu, fac un fel de librărie. Ba nu, un bookbar. Adică Volum4. Pentru ca volum-carte, volum la muzica, volum de baut.
Bookbarul se ascunde intr-o casa de la 1893, pe strada Doctor Paleologu 26 si este un spațiu experimental. Mixează formule de club, bar, terasă și activități culturale diverse - film, expoziții, pictură, teatru, performance-uri, lansări de carte, ateliere și evenimente comunitare. Echipa colaboreaza cu freelanceri din zona inovației sociale, cu organizații non-guvernamentale, media, activiști și activiste, artiști și artiste.
Pentru a concretiza si mai bine filosofia locului, fiecare obiect din casa a fost adus de prieteni sau găsit, oamenii au desenat pe pereți sau au pus stickere la baie.
Spațiul pare neterminat, dar asta am și vrut – mai ales la băi am lăsat un spațiu unde lumea poate să deseneze sau să lase mesaje/ stickere, povesteste Alecs Candea (parte din echipa Volum4 si Co Owner la Hecate Publishing House)
Echipa
În spatele Volum4 ai să găsești o echipă de personaje extrem de diferite. Este vorba de Anastasia, arhitectă, Jumbo aka „ăla care a făcut Controlu’”, alecs, graphic designer și Ovidiu, politolog.
Ovidiu și alecs sunt de ceva vreme activiști pe drepturile omului și încearcă să sprijine pe cât posibil diverse comunități (LGBTQIA+, femei roma, grupurile feministe, persoane cu abilități diferite) din București.
Înainte de Volum4, cei doi au înființat editura și librăria Hecate, printr-un proiect scris de Ovidiu (2014), prin care se încearcă într-un fel deschiderea de noi lumi cu ajutorul literaturii, non-ficţiunii, al istoriei, politicii, psihologiei, antropologiei, al studiilor de gen şi de sexualitate.
Ideea librăriei/editurii a venit din dorința de a acoperi o lipsă dedicată nișelor marginalizate și minoritare. O întreagă serie de cărți, fie ele cu profil academic sau beletristic, nu se regăsește pe piața din România din cauza subiectelor mai puțin vandabile și mai degrabă provocatoare.
Jumbo vine cu experienta grea de ceva ani din domeniul barurilor. Poate ati auzit de Mansarada lui Jumbo, Tago Mago și Control? :)
Contextul
În decembrie 2016 i-am cunoscut pe Jumbo și pe Anastasia care ne-a sprijinit ulterior cu amenajarea spațiului (o casa de la 1893 pe strada Doctor Paleologu 26), exact în momentul când doream să adăugăm la librarie și o cafenea sau un bar, prin care să aducem și mai multă lume pe care să o implicăm în diverse proiecte ale noastre. Si cumva ne-am intâlnit toti pe aceeași pagină și am creat un bookbar.
Hopuri
Partea grea a fost pe de o parte reamenajarea locației, casa este foarte veche și a durat mult timp să devină funcțională. Pe de altă parte coșmarul birocratic ne-a lăsat multe nopți nedormiți și cu lacrimi în ochi.
Investitia initiala
20 000 EUR
Filosofia locului
Numele este legat de volum – carte, volum – muzică și volum – băutură. Iar numărul, firește de la echipă.
Volum4 mixează formule de club, bar, terasă și activități culturale diverse - film, expoziții, pictură, teatru, performance-uri, lansări de carte, ateliere și evenimente comunitare.
Este un spațiu experimental care vrea să conecteze domenii cât mai diverse, promovăm schimbul de informații și colaborarea interdisciplinară în beneficiul diverselor comunitați minoritare.
Poți folosi locația fie ca spațiu de lucru, fie pentru a transforma o idee într-un proiect sau pentru a organiza ateliere, hacatoane, cursuri sau conferințe.
În plus, Volum4 nu este doar un loc pentru realizarea activitaților de zi cu zi, ci și sursa de sprijin și resurse, pentru care ne bazăm pe puterea comunităților. Colaboram deja cu freelanceri din zona inovației sociale, cu organizații non-guvernamentale care dezvoltă proiecte cu impact social, media, activiști și activiste din diferite arii, precum și artiști și artiste.
Volum4 este un spațiu unde nu sunt tolerate discriminarea, discursul rasist, sexist sau homofob!
Locul
Casa am găsit-o după câteva luni de căutare. Am ținut neapărat să aibă o grădină primitoare și să fie un pic ferită de agitația din centrul orașului.
Am primit mult sprijin pentru amenajare. Avem, de exemplu, câteva graffiti-uri și desene care ne sunt foarte dragi. Sunt făcute de Ioana Ilie, Irina Mocanu și Alexandra Soldanescu (ele au ținut și niște workshopuri pe graffiti la noi).
Fiecare obiect din casa a fost adus de prieteni sau găsit, au desenat câte ceva pe pereți sau au pus stickere la baie. Spațiul pare neterminat, dar asta am și vrut – mai ales la băi am lăsat un spațiu unde lumea poate să deseneze sau să lase mesaje/ stickere.
Amenajarea a durat în jur de 4 luni.
Clienti
Vin cei care au rămas fideli fostelor locații deschise de Jumbo, precum și oameni din diverse grupuri, comunități cu care și colaborăm pe diferite proiecte, jurnaliști și artiști, activiști, studenți, etc.
Carti
Librăria oferă cărți selectate de la diverse edituri ( Idea, Tact, Humanitas etc.) în special pe teme sociale – drepturi, minorități, justiție socială, dar și gândire critică, științe sociale, antropologie, filozofie, etc.
În același timp, librăria este și un motor de promovare a cărților apărute la editura noastră, Hecate, pe feminism, queer, artă, politică, gândire critică, sf/fantasy. Micuța noastră librărie iși propune să fie un ghid în ceea ce privește schimbarea, un spațiu de dialog, în care solidaritatea și non-violența sunt cuvinte cheie și în care atragem atenția asupra unor teritorii neaccesate până acum.
Promovare
Folosim metodele clasice: social media și moth to mouth.
Bistro-urile din Bucuresti
Scena Bucureștiului e diversă, cu multe locații mișto care se reinventează perpetuu, dar care cumva poate rămân blocate în logica de baruri atomizate, fără poveste, fără o miză, fără un proiect care să adune oameni impreună să facă ceva diferit și să schimbe lucrurile din jurul lor, rămân doar simple afaceri. Noi ne dorim ceva mai mult.