N-ai drum pe la Mec? Obrigado, are el pe la tine

N-ai drum pe la Mec? Obrigado, are el pe la tine

Dacă muntele refuză să vina la Mahomed, atunci Mahomed se va duce la munte. De fapt, povestioara spusă de Francis Bacon pe la 1600 vorbea de un deal, nu de un munte, dar a rămas așa. Agenția DPZ&T și McDonald's-ul brazilian s-au încăpățânat să pună-n aplicare zicerea asta veche, chit că nu duc lipsă de clienți care să vină ei înșiși la... munte. 

Cititorii noștri care au prins Caravana Dragostei a lui Mircea Radu nu vor fi foarte impresionați de creativitatea brazilienilor, care și-au zis așa: dacă n-ai tu timp, nu-i nimic, drive-thru-ul de la Mec vine el după tine să-ți pună arterele și glicemia la încercare.

Dacă ideea cu pricina nu e ceea ce am putea numi ”genial”, punerea ei în practică a avut, cu siguranță, nevoie de niște oameni competenți; treaba asta nu pare lucru ușor. Să le iei din mers comanda oamenilor? Să pui înghețată într-un cornet din ăla, fără să te umpli de vanilie pe șorț? Să cumperi poliția rutieră din Sao Paolo, ca să nu te amend... în fine, știți, nu e ușor să pui în aplicare o idee de genul ăsta.

Deci creativii merită și ei un meniu dublu-cheese, mediu, cu cola și maioneză, la pachet.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Branduri

Sectiune

Dictionar



Branded


Related