Cu sezonul vacanțelor de vară atât de aproape, eJobs lansează al treilea demers pentru fericire-n Univers, cu accent pe o atitudine #HappyLaJob în fiecare zi, nu doar înainte de concediul mult râvnit pe parcursul zilelor reci.
Sub umbrela campaniei de brand lansată în toamna anului trecut, cea mai mare platformă de recrutare online din România își continuă misiunea de a crește fericirea la job cu noul proiect „30 de Zile Happy”, o campanie care se învârte în jurul a 30 de rețete pentru fericire care alternează între a fi practice și a fi nonconformiste, cu scopul clar de a le aminti oamenilor că într-o lume mult prea sobră, care se mișcă prea repede, trebuie să ne rezervăm dreptul să fim mai copilăroși, să facem haz de necaz și să nu luăm lucrurile în serios mai mult decât este nevoie.
“Primul pas a fost să identificăm de unde vine fericirea oamenilor la job și, ulterior, să vedem cum putem readuce entuziasmul și pasiunea lor în viața profesională. Noi credem că fiecare poate găsi satisfacția la actualul loc de muncă și poate evita rutina sau celelalte cauze pentru care nu sunt cu adevărat mulțumiți la job, concentrându-se să-și stimuleze creativitatea prin obiectivele pe care le are de atins. Pentru a-i susține pe cei care vor să fie mai fericiți la job, eJobs dă startul unui adevărat maraton de fericire, în care, timp de 30 de zile, va oferi câte o rețetă #HappyLaJob”, spune Laura Chiculiță, Chief Marketing Officer eJobs România.
Vrei să faci mai multă mișcare la birou? Întrece-te cu un coleg până la dozatorul de apă! Și dacă nu-i poți face pe toți fericiți cu munca prestată… încearcă si cu ciocolată! Data viitoare cand îți iei o gogoașă, ia și una pentru colegul tău, și, nu in ultimul rând, amintește-ți să-ți aliniezi chakrele odată cu cifrele din raport! Oricare ar fi sfatul, morala rețetelor pentru fericire este că atitudinea #HappyLaJob ține de noi și poate începe chiar și cu ceva simplu, precum o sesiune zdravănă de râs.
A doua componentă a campaniei 30 de Zile Happy, creată împreuna cu Bright Agency, se învârte în jurul unui concurs cu premii zilnice, surprinzătoare prin diversitatea lor și cu un lucru foarte important în comun. Cum de s-au gândit cei de la eJobs să pună împreună o bormașină, o trambulină, un hamac, 5 kilograme de ciocolată belgiană și multe alte premii nebune? Răspunsul constă într-o metafora a modului în care Universul relaționează cu fiecare dintre noi.
„Efectul de surpriză este cheia în jurul careia am închegat conceptul creativ al campaniei «30 de Zile Happy». Așa cum viața este plină de neprevăzut, la fel stă treaba și cu fericirea: vine uneori pe neștiute, alteori este nevoie să facem demersuri pentru a ajunge la ea. Nu poți ști niciodată ce te va face fericit cu adevărat până nu ai curajul să încerci, să descoperi, să te bucuri de momentele frumoase și să profiți de toate ocaziile pe care le întâmpini. Rețetele pentru fericire și premiile campaniei sunt o oaza de diversitate, iar mixul lor este o metaforă care ne amintește să primim ceea ce ne oferă Universul și să construim peste acea fundație de care avem nevoie pentru a fi fericiți în viața personală și cea profesională” explica Ioana Barbu, Marketing Director & Managing Partner Bright Agency.
Pentru a participa la concurs, utilizatorii trebuie să intre pe pagina ejobs.ro/30dezilehappy în perioada 29 mai - 27 iunie, să se înscrie cu o adresă de e-mail validă, să își confirme înscrierea pe mail, iar apoi să dea share pe Facebook uneia dintre cele 30 de rețete pentru fericire. În fiecare zi va fi pus în joc un alt premiu, iar partea grozavă a concursului este că indiferent dacă te-ai înscris să câstigi o bicicletă, este posibil să te trezești peste câteva zile cu 5 kilograme de ciocolată sau chiar un hoverboard! Toate menite să te facă să zâmbești cu gura până la urechi și să accepți cu deschidere și entuziasm orice surpriză îți rezervă viitorul.
Lansată în 1999, eJobs este astăzi cea mai mare platforma de recrutare online din Romania, cu un număr de peste 3,5 milioane de profesioniști conectați la piața muncii și peste 30.000 de joburi active în orice moment. eJobs Group face parte din grupul media Ringier Romania, membru Ringier AG.