MedLife lansează campania ShareLife - Împreună facem România bine

MedLife lansează campania ShareLife - Împreună facem România bine

Competența merge dincolo de cuvinte, trebuie arătată. Un lider trebuie să fie într-un continuu proces de învăţare, îmbunătăţire, dezvoltare. Încă din 2014, MedLife și-a propus un demers ambiţios şi extrem de provocator, odată cu poziţionarea „Facem România bine”.

A început cu „Jurământul lui Hipocrat”, prin această campanie, MedLife dorind să reconfirme profesia de medic în România de astăzi, suferindă de boala sistemului medical distrus. A continuat cu campania „Școala românească de medicină”, prin care a reamintit valorile medicinei românești, ca sursă de inspiraţie a medicilor din MedLife, motto-ul fiind “Ei au început, noi continuăm”.

A sosit timpul să se facă următorul pas, pentru a concretiza promisiunile din cadrul Jurământului, pentru a susține demersul de a face România bine.

Astfel, MedLife dă startul episodului al treilea, o campanie de prevenție, intitulată ShareLife – Împreună facem România bine, prin care abonații au posibilitatea să ofere o consultație cuiva drag, cu o reducere de 50%, în unitățile MedLife.

Prin ShareLife – Împreună facem România bine, liderul medicinii private din România dorește să tragă un semnal de alarmă românilor, pornind de la statistici îngrijorătoare.

"Dorim să informăm, să educăm, să îi facem conștienți că stă în puterea fiecăruia dintre noi să facem ceva pentru sănătatea noastră și a celor din jur până nu este prea târziu. Pentru aceasta, ne-am uitat la principalele probleme de sănătate cu care se confruntă românii, iar statisticile ne-au arătat că bolile cardio-vasculare, obezitate, diabetul, nutriţia, infertilitatea, patologia vascular-cerebrală sunt doar câteva dintre acestea", a declarat Simona Iliescu (director marketing MedLife).

"Nu este o simplă campanie de prevenţie, este o campanie prin care MedLife dorește să îi implice şi pe pacienţi, pentru a duce mesajul de prevenţie mai departe, către cei dragi, şi a schimba ceva în comportamentul acestora.

Pentru că sharing is caring, pentru că nu doar medicii pot salva vieţi. Fiecare dintre noi o poate face, printr-un gest, chiar şi unul mic, care are ca scop schimbarea atitudinii faţă de mersul la doctor. Un control periodic poate evita probleme viitoare", a completat Simona Iliescu.

 

Campania are ca punct central o platformă online dedicată, unde utilizatorii vor putea afla informaţii despre cele mai importante probleme de sănătate ale românilor, atât statistici relevante cu privire la anumite afecţiuni, cât şi detalii cu privire la simptomele, cauzele, modul de acţiune al acestora şi, nu în ultimul rând, modalităţi prin care MedLife poate oferi ajutor medical pacienţilor.

Campania are o componenta video, un manifest, completat de șase derivări, dedicate unei afecțiuni în parte.

 

Video manifest: 

 

Derivări:

 Afecțiuni cerebrale

 

Afecțiuni coloană vertebrală

 

Oncologie/cancer mamar

 

Infertilitate

 

Obezitate

 

Boli inimă

 

ShareLife - Împreună facem România bine” aduce sub umbrela sa atuurile cele mai de preţ ale companiei MedLife: o echipă de medici cu înaltă pregătire, formată din specialişti dedicaţi şi pasionaţi şi tehnologie medicală de ultimă generaţie. Acestea sunt susţinute de valorile companiei: perseverenţa - dorinţa de a avansa şi de a face mereu mai mult, respectul – atât faţă de un act medical de calitate, cât şi faţă de pacient, inovaţia - găsirea de noi mijloace de a aborda medicina şi, nu în ultimul rând, excelenţa – un standard pe care și-l impun zi de zi.

 

Echipa care a făcut posibilă realizarea campaniei:

Simona Iliescu – Director Marketing
Alexandru Vladu – Online Marketing Specialist
Diana Grosu – Marketing Specialist

Medici
Dr. Dan Şuiaga, Dr. Ştefăniţă Dima, Dr. Cristian Gabriel, Dr. Vlad Stroescu, Dr. Dragoş Albu, Dr. Şerban Vasile, Dr. Alina Bondoc, Dr. Gabriel Viişoreanu, Dr. Doru Filipescu, Dr. Tudor Gabriel

Echipa Jazz:
Valentin Suciu – Creative Partner
Irina Pencea – Managing Partner și Strategie
Alina Varlanuta – Group Creative Director
Raluca Matei – Senior Art Director
Georgiana Rotaru – Account Manager
Alexandra Coanca – Account Executive

Echipa Digital Star:
Gabriela Banu - Account Director
Paul Cioc - Creative Director
Adrian Darabaneanu - Art Director
Cristi Hancu - Art Director
Georgiana Lungu - Social Media Manager

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related