[Scriitorii de TV] Radu Potcoava: Sunt cel mai mare critic al meu. De multe ori arunc la cos ce am scris cu o zi inainte. Deci rescriu mult

Radu Potcoava a scris primul scenariu in liceu, pentru un concurs. Era cu extraterestri si drame existentiale. Apoi a studiat la Binger FilmLab in Amsterdam, a debutat in 2001 cu scurtmetrajul „Aceeasi gara pentru doi”, ca scenarist si regizor, iar in 2006 a semnat regia primului sau lungmetraj, „Happy End”. A lucrat si in publicitate. 

 E scenarist si regizor la Ai nostri, de la PRO TV. Ii place sa scrie noaptea, nu da chestii la citit si nu crede in treaba cu inspiratia si blocajele. De asemenea, Radu Potcoava e printre putinii oameni de pe planeta care nu bingiueste. Prefera sa se bucure de fiecare episod in parte si sa ii dea spatiu de respiro. Despre toate astea, povesteste el mai bine decat noi:

Primul scenariu

Eram prin clasa a noua sau a zecea si tocmai auzisem de un concurs de scenarii (ceva destul de obscur, cred acum).

Imi amintesc ca era de scenarii de fictiune, eu la vremea aia intelegeam prin fictiune science fiction, asa ca am scris ceva foarte lame cu extraterestri si drame existentiale. Nu-l mai am, din pacate (l-am scris la masina), altfel m-as fi distrat recitindu-l.

Cum ai ajuns sa scrii scenarii pentru TV

Am primit un telefon de la HR-ul Mediapro cum ca se face un training/selectie de scenaristi. M-am prezentat, mi-a placut, mi s-a propus sa scriu pentru un format, am acceptat si... aia a fost.

Etapele scrierii unui scenariu 

Nu am reguli clare privind etapele. De cele mai multe ori, sunt sunat si mi se povesteste o idee, apoi sunt intrebat: „are you in?” Si daca imi place ideea, conceptul si producatorul zic da. In general, primesc astfel de telefoane de la oameni misto care au idei misto si concepte  si mai misto.

La Ai Nostri, de pilda, discutam despre idee cu producatorul creativ si usor-usor am ajuns si la actori, si e foarte tare ca amandoi ne gandiseram cam la aceleasi nume. Chimia e foarte importanta. Mai ales in partea de dezvoltare.

Ce nu stiu (sau banuiesc) oamenii 

Lungimi, burti, chestii inutile. Telecomanda pedepseste instant: nu ai nimic de spus, canalul se schimba imediat. La calupul de publicitate la fel – pentru ca, nu-i asa, si noua ne cam fug ochii in telefon/tableta pe durata calupului comercial (publicitate – promo).

Ideea e sa faci ceva suficient de gripping incat omul sa iti ramana pe pozitii si sa vrea sa vada cum continua show-ul.

Ce nu stiu oamenii: ca nu e prea multa improvizatie din partea actorilor. Majoritatea poantelor si momentelor misto – gen minim 90% - sunt in scenariu. OK, actorii le joaca mai bine sau mai prost, dar e job-ul nostru, al scenaristilor, sa le dam ocazia sa fie buni.

Ce te enerveaza

Cand o iau pe aratura si producatorii ma trag discret de maneca si imi spun ca nu e bine si imi dau seama ca au dreptate si ca am gresit.

Cand scriu, ma inchid in biroul meu si am senzatia ca stiu eu cum e cel mai bine – si se intampla sa nu stiu. Sunt si perfectionist, si orgolios, si foarte critic cu mine insumi.

Tabieturi de scris

Scriu oricand, dar ador sa scriu noaptea. Telefonul nu suna, lumea doarme, Facebook-ul doarme, un pic de trance / progressive face cat 3 cafele, asa ca ma pot concentra superbine pe ce am de facut.

Nu prea dau chestii la citit, nu cred in asta, pentru ca acel cititor nu prea are habar de ce se vrea de la acel produs si sa stau sa ii explic conceptul dureaza foarte mult.

Imi place sa las lucrurile balta, o zi-doua, apoi sa recitesc eu. Cred ca sunt cel mai mare critic al meu. De multe ori arunc la cos ce am scris cu o zi inainte. Deci rescriu mult.

Si nu cred in treaba asta cu inspiratia si blocajele: ideea e sa scrii in fiecare zi, orice, oricum, chiar daca a doua zi arunci totul. Treaba e sa incepi, si sa continui. Practice makes perfect.

Proiectul care a cerut cele mai multe nopti albe

Un lung-metraj care a avut minim 20 de drafturi. Vreo doua luni am fost pe ora Japoniei :)

Feedbackul

Prima regula e ca producatorul are intotdeauna dreptate. Daca el nu simte ce am vrut eu sa spun in scenariu, inseamna ca avem o problema cu scenariul si trebuie sa o rezolv. Si, daca e o problema in scenariu, cu siguranta va fi si in serial/show/film. 

Apoi, vreau ca toata lumea sa fie confortabila cu scenariul, de aceea incerc sa iau cat mai multe pareri de peste tot. Vreau ca toata lumea sa simta ca e ceva din ei acolo, in poveste. Mi se pare foarte importanta chestia asta. Evident, uneori spun nu, argumentat, insa de cele mai multe ori zic: ok, hai sa incercam.

Pe platoul de filmare

Merg cat pot de des. Sunt situatii in care unele scene trebuie rescrise, altele trebuie adaptate sau altele pot fi imbunatatite. Deci nu imi refuz niciodata placerea de a fi pe platou.

Fiind si regizor de meserie, insa, pastrez o anumita distanta daca nu regizez eu. De asta unii regizori ii urasc pe scenaristi, atunci cand acestia din urma vin pe platou: ca nu inteleg care e treaba cu viziunea regizorala, nu inteleg ca povestea e pana la urma doar baza pe care se construieste.

La Ai Nostri mi se pare foarte misto fix chestia asta, ca suntem vreo 6 regizori, fiecare cu propria lui viziune asupra povestii. Si tocmai asta cred ca face ca acest proiect sa fie special.

De pilda, eu am regizat doua episoade, insa de fiecare data aveam langa mine ceilalti regizori si fiecare venea cu chestii in plus la care nu m-as fi gandit. La fel si eu, am dat idei celorlalti.

Majoritatea dintre noi, regizorii de la Ai Nostri, suntem si scenaristi, cumva simtim cand ceva nu merge si putem sa dam solutii. Uitandu-ma pe ecran, se vede ca acest show a trecut prin mai multe maini si ca fiecare a pus in plus pentru ca Ai Nostri sa iasa foarte bine.

Rezultatul final

Ma gandesc ce merge si ce as fi putut imbunatati. Cam ala e momentul cand vine cel mai mare critic al meu, si oricat as incerca, nu prea reusesc sa scap de el...

Scenariile de TV din Romania

Cred ca multora le lipseste ritmul. Multe replici sunt lungi, multe secvente sunt lungite inutil. De pilda, am o prietena care a scris la Mad About You cateva sezoane si mi-a dat sa citesc unul din scenarii – era wow si nu avea nicio replica mai lunga de doua randuri de Final Draft. Deci cam asa...

Clisee

Alea clasice, cu soacra scandalagioaica, politistul spagar... oare chiar toti sunt la fel? Chiar nu putem sa punem niste nuante de gri intre alb si negru, sa cream niste personaje complexe si memorabile? Hmmm...

Cand am scris Ai Nostri, de pilda, am fugit de asta ca dracu de tamaie. Sandu Ciorba e interlop dar si un om cald, care isi iubeste familia. Marin Ghica e incapatanat, insa uneori e dispus sa treaca numite chestii cu vederea de dragul copiilor. Horatiu e politist, dar nu ia spaga. Doru e prostut si naiv, dar nu retardat. Si asa mai departe.

Un serial care te-a impresionat recent

Sunt mare fan Las Fierbinti, pentru ca mi se pare ca surprinde foarte bine ce se intampla intr-o anumita parte (mare) din Romania. De afara, clasicele: True Detective, House of Cards, Young Pope. Cand eram pusti, ma uitam in fiecare seara la MASH.

Binge watching

Nu prea. Imi place sa le las sa se aseze, de aceea prefer sa  vad  cam 1-2 episoade pe zi. Dupa care stau, ma gandesc la personaje, incerc sa anticipez si a doua zi vad daca am avut sau nu dreptate. Sotia mea e pe binging, daca o prinde un serial baga episod dupa episod pana adoarme in canapea.