[Scriitorii de TV] Dan Panaet: Primul scenariu pe care l-am scris a fost un episod din Seinfeld

Era o probă de angajare în care trebuia să scrie un episod dintr-un serial cunoscut. Dan Panaet a ales Seinfeld și a fost angajat. A început acum 11 ani, intersectând scrisul pentru publicații de umor (Cațavencii, Times New Roman) cu cel pentru TV. Acum scrie pentru Las Fierbinți si Ai noștri, de la PRO TV. Dimineața, cu mintea limpede, fără muzică sau bormașini. Editează des.

Dacă nu te bucuri tu atunci când scrii, probabil că nu se vor bucura nici cei care se uită la TV, la rezultatul final. 

 De unde și corolarul:

Dacă ți se pare greu, e mai ușor decât pare. Dacă ți se pare ușor, e de fapt mai greu. 

Pentru explicații, răsfoiți mai jos:

Primul scenariu 

Primul scenariu pe care l-am scris a fost un episod din Seinfeld. Nici măcar nu glumesc. Se întâmpla acum foarte mulți ani și, ca probă de angajare, trebuia să scriu un episod (sau niște secvențe, nu mai țin minte exact) dintr-un serial cunoscut.

Am ales Seinfeld și am scris un episod întreg, care i-a convins pe niște oameni să mă angajeze. Evident, după scenariul ăla nu s-a făcut nimic, dar s-a făcut după altele. Nu mai știu cât mi-a luat să-l scriu, dar era probabil destul de puțin raportat la vârsta universului.

Cum ai ajuns să scrii scenarii pentru TV

Totul a început acum unsprezece ani, când am început să scriu umor pentru publicațiile de profil. De aici și până la a scrie umor pentru TV, sub forma unor scenarii de comedie, n-a fost decât un singur pas. Pe care l-am făcut de mai multe ori.

Etapele 

Scrierea unui scenariu e un proces complex, iar scenaristul nu e implicat decât în câteva dintre etapele lui. De obicei ideile se discută înainte cu ceilalți oameni din echipă (regizori, producători, alți scenariști). Discuțiile astea sunt importante pentru coerența serialului, dar și pentru feedback-ul celorlalți.

Când scriu un scenariu, pornesc de la un motiv sau de la o obsesie personală, în jurul căreia construiesc plotul. O zi-două nu scriu nici o replică, doar mă gândesc la cum se dezvoltă plotul și la posibilele twist-uri.

Abia după ce cursul acțiunii e clar mă apuc de scris, cu toate că nici în această etapă nu e totul bătut în cuie. Mai mereu ajung să adaug la final o secvență care nu era prevăzută inițial.

După ce ai terminat întreaga construcție, e tentant să mai adaugi o glumă sau să arăți cum se încheie traseul unui persoaj pe care l-ai folosit puțin, pe la mijlocul episodului.

Ce nu știu (sau bănuiesc) oamenii 

Dacă ți se pare greu, e mai ușor decât pare. Dacă ți se pare ușor, e de fapt mai greu. 

Frustrări

Frustrările cele mai mari țin de imperfecțiunile pe care le văd atunci când e difuzat episodul.

Tabieturi 

Scriu dimineața. În liniște, fără muzică sau bormașini din apartamentele vecine. Editez de câte ori am ocazia. Rar se întâmplă să recitesc un scenariu și să nu simt nevoie să modific o replică sau să adaug vreo glumă.

Blocajele se rezolvă în feluri diferite, în funcție de natura lor. Uneori, inspirația vine dacă răsfoiești presa ori hoinărești puțin pe internet. Alteori, singura soluție e o noapte de somn. Asta e strategia cea mai bună și mai sigură. Pentru orice, nu neapărat pentru blocaje.

Proiectul care a cerut cele mai multe nopți albe

Nu e bine ca proiectele să ceară nopți albe. Scrisul nu mi se pare o chestie de anduranță, la care să lucrezi până în pragul epuizării, în timp ce ți se închid ochii și întinzi mâna după o cană de cafea.

Inspirația apare în scurte momente în care ești odihnit, ai mintea limpede și nu te deranjează nimic.

Dacă nu te bucuri tu atunci când scrii, probabil că nu se vor bucura nici cei care se uită la TV, la rezultatul final. Am lucrat mult și pentru Ai Noștri și pentru Las Fierbinți, dar aproape niciodată n-am perceput scrisul ca pe o corvoadă.

Feedbackul 

De la prima formă până la filmare, un scenariu trece prin foarte multe transformări. De multe ori, e de nerecunoscut. E bine că se întâmplă asta, pentru că un episod dintr-un serial tv pentru publicul larg e un produs prea complex și costisitor pentru a fi emanația de moment a unei singure minți.

Pe platoul de filmare

Din păcate, merg rar pe platoul de filmare. De multe ori, în timpul filmărilor am de scris și e mai eficient să fac asta acasă.

Rezultatul final

E un amestec de străin și familiar. E, cumva, ca atunci când îți asculți vocea pe o înregistrare și îți dai seama că se aude altfel decât credeai. Nu neapărat mai rău sau mai bine, doar că diferit. Replicile sunt familiare, le știi foarte bine, doar tu le-ai scris, dar de data asta le vezi într-o formă nouă, care nu are cum să nu difere de imaginația ta.

Atunci când vezi rezultatul final îți dai seama de satisfacțiile aceste meserii. E un sentiment incredibil să vezi niște actori care-ți plăceau și pe care-i urmăreai de mult timp (precum cei din Ai Noștri și Las Fierbinți) spunând replici scrise de tine.

Scenariile de TV din Romania

Puncte bune: reușesc să capteze foarte bine culoarea locală. De fapt, ăsta e și motivul pentru care merită să avem producții românești.

Oricât de bine ar fi făcut un serial american, oricât de mulți bani s-ar băga în el și cât de buni ar fi actorii, n-o să găsești niciodată în acolo figura taximetristului de București sau a băiatului de cartier care bagă la pariuri.

Pentru asta e nevoie de seriale românești, plasate în București sau în alte localități din țară, acolo unde trăiesc în mediul lor natural tipurile umane familiare ție.

Puncte rele: Scenariile TV din România, sunt momentan puține și insuficient diversificate. Lipsesc producțiile din genuri care ar fi, probabil, foarte costisitoare: SF, istorice. Piața e prea mică pentru a susține și seriale pe subiecte mai de nișă.

Clișee

Nu clișeele sunt de vină, ci tonul cu care le folosești. În general, sunt enervante clișeele folosite nonironic, în special atunci când sunt împrumutate din producțiile americane.

Un serial care te-a impresionat recent

Deutschland 83, pentru că a arătat că se pot face seriale foarte bune și captivante și-n afara spațiului anglo-saxon. (Știu, mai sunt și producțiile scandinave, dar n-am apucat să le văd).

Stranger Things, pentru că e serialul ideal pentru nostalgicii unui anumit gen de produse ale culturii pop: filmele mai vechi ale lui Spielberg, romanele și povestirile lui Stephen King, muzica electronică a anilor `80 etc.

Când am auzit de Stranger Things, nu mi-a venit să cred că există, iar după ce l-am văzut, mi-am dat seama că era exact cum mă așteptam, adică foarte bun.

Binge watching

Dacă te uiți la seriale, faci, inevitabil, și binge watching. E greu să te oprești după un singur episod, mai ales că serialele se susțin chiar prin această depedență pe care ți-o dau. Ultimul la care m-am uitat a fost Jeff&Some Aliens.