Dupa cateva luni de calatorii tropicale, 2 ani si jumatate de Moscova, voluntariat in Ecuador si 2 ani in Vietnam, Mirela Angelescu s-a intors de curand in Romania, cu gandul de a ramane in tara (cel putin pana o va zgandari din nou wanderlust-ul :)
In Vietnam a lucrat ca Strategy Directorla Saatchi & Saatchi, in Moscova ca Advertising Manager la Coca Cola, iar in Romania a trecut prin Heraldist & Wondermarks, DDB, GMP, Ogilvy, McCann, Antena 1 si HBO.
Mirela povesteste despre inceputurile meseriei, calatorii, granite si socuri culturale, cum s-a schimbat publicitatea si oamenii ei.
"Nu am plecat din Romania cu gandul sa raman in alta tara - am considerat tot timpul ca acestea sunt doar episoade altfel din viata mea, dar ca eu sunt romanca, acasa al meu e la Bucuresti si asa va ramane".
Inceputurile in publicitate
Imi amintesc ca am avut impresia ca am aterizat intr-un univers de cool, in care oamenii aveau gusturi sofisticate - filmele pe care le vedeau, muzica pe care o ascultau, cartile, revistele lor, cum se imbracau - totul era altfel decat ce vazusem in primele mele joburi. Mi s-a parut grozav sa fiu colega lor.
Era printre ei un soi de mandrie ca lucrau in publicitate, iar pentru cei la care ma raportam (si ma raportez) eu, mandria era motor pentru studiu, dedicatie, multe ore de munca pentru a face tot mai bine.
Cred ca aspectele astea nu s-au schimbat mult, iar daca unora mandria le e motivatie pentru autosuficienta, altora le e motor pentru crestere.
Cum priveai publicitatea atunci? Dar acum?
Eu am avut si am o viziune romantica (naiva?) despre publicitate. Mi se pare ca povestile brandurilor sunt povestile lumii moderne si ca, dincolo de a stimula oamenii sa cumpere un produs sau un serviciu, publicitatea ii poate face sa viseze, sa se distreze, sa se proiecteze altfel in lume, sa se identifice cu cauze in care cred sau sa intre in comunitati cu ale caror gusturi si valori se aliniaza.
Invataturi
Ca publicitatea are o voce publica si asta ne obliga sa facem bine, sa educam gusturi, sa spunem povesti care conteaza, sa ajutam.
Viata de expat
Cel mai frumos lucru sunt “aha”-urile dese. Te simti ca un turist intr-o lume noua si e multa energie si bucurie cand descoperi tot felul de povesti, idei, cutume, idiosincrazii locale.
Cel mai greu? Nu imi vine nimic in minte. Poate obligatia de a exprima idei si nuante intr-o limba care nu-ti este limba materna.
Decizia de a pleca
Eu nu am plecat din tara cu gandul de a lucra altundeva. Am plecat intr-o calatorie, un soi de sabatical, voiam sa incerc un trai simplu, la tropice, pe malul marii si sa calatoresc in Mexic, America Centrala si Caraibe.
Am plecat ca sa imi ofer un contrapunct la o viata foarte ocupata, stresanta si populata de cativa oameni complet lipsiti de valoare care aveau impact in rezultatul muncii mele.
Calatoream de vreo 5 luni cand a sosit o propunere de la Moscova si m-am gandit ca un job in Rusia poate fi la fel de exotic ca o calatorie la tropice. Si a fost :)
Adaptarea
Am plecat acum 6 ani. Dupa cateva luni de calatorii tropicale, am ajuns la Moscova, unde am stat 2 ani si jumatate. Apoi am facut un voluntariat in Ecuador. Dupa el, si o pauza de un an in Romania, am plecat in Vietnam.
Nu am simtit probleme de adaptare - pana la urma, accepti ca traiesti intr-o alta cultura (si clima!) si asta e.
Insa nu m-am integrat; in primul rand, pentru ca nu am plecat din Romania cu gandul sa raman in alta tara - am considerat tot timpul ca acestea sunt doar episoade altfel din viata mea, dar ca eu sunt romanca, acasa al meu e la Bucuresti si asa va ramane.
Asa ca nu am invatat rusa, nici vietnameza si, desi am petrecut mult timp cu localnicii si am si prieteni apropiati si rusi si vietnamezi, nu am asimilat their ways.
Bariere culturale
Cel mai mare soc cultural e si cel mai recent: in Vietnam mi s-a spus ca sunt prea directa, ca nu protejez ego-urile clientilor (nefiind total deferenta fata de opiniile lor). Mi-e foarte greu sa accept ca trebuie sa ma prefac de acord cu cineva, doar ca sa save his/her face.
Mi se pare haios pentru ca in Romania mi s-a reprosat la un moment dat ca nu sunt destul de assertive, si ca, fiind un pic prea preocupata de cum se simt cei din jurul meu, aleg sa nu spun direct ce cred.
Publicitatea si granitele
Specificul local este important. De aceea si trebuie sa faci un efort sa intelegi unde esti, in ce cred oamenii aia, ce ii motiveaza si ce povesti inteleg.
De exemplu, Vietnam este o cultura tanara in publicitate si pare cu limite. Sunt cateva teme la care oamenii reactioneaza: dragostea si dedicatia fata de familie si parintii in varsta, dragostea romantica, dragostea de tara si statusul dat de bani.
Povestile brandurilor ies rar din aceste 4 teme. La fel, sunt figuri de stil si modalitati de a spune povesti care nu pot fi decriptate usor; de exemplu, metaforele, analogiile, hiperbolele nu se folosesc pentru ca oamenii tind sa le interpreteze literal.
Specificul local
Publicitatea cu sau fara granite e parte dintr-o discutie mai mare, legata de pastrarea specificului national intr-o lume comerciala care tinde sa ne niveleze gusturile si valorile. Eu cred ca ce e specific popoarelor trebuie valorificat; publicitatea e si ea o forta care poate asigura diversitate.
Dincolo insighturile universal umane - la care rezonam toti, de oriunde am fi - exista o bogatie de manifestari locale, care genereaza povesti savuroase, emotionante, importante si care trebuie spuse.
Bagajul cultural
Avantajul e ca le-am putut oferi creativilor si clientilor o perspectiva noua sau o interpretare noua a unei teme vechi (dintre cele 4 :); mi s-a intamplat sa ii inspir.
Dezavantajul e in limita argumentelor pe care le puteam oferi la comentarii de tipul “nu e vietnamez” sau “vietnamezii cred asta, reactioneaza la asta”.
Diferente
Nu as generaliza. Din experienta mea, echipele in care am lucrat in Romania erau mai pasionate sa faca bine, sa faca efort sa fie mai creativi, sa isi asume riscuri in numele unei idei.
Oamenii din echipele in care am lucrat si la Moscova si la Saigon (oficial, Hi Chi Minh City) sunt mult mai pragmatici - ei vin la serviciu, publicitatea e un job, nu ii aloca un rol mai mare in viata lor, in identitatea lor, asa cum simt ca imi fac prietenii si colegii in Romania.
De unde, dupa parerea mea, si diferenta de calitate dintre rezultate.
Publicitatea din Romania
Deocamdata vad publicitatea care apare in postarile prietenilor mei pe Facebook. Asadar, vad lucrurile care merita mentionate. Editata asa, publicitatea romaneasca pare bine :)
