[Scriitorii de TV] Radu Crahmaliuc: Citesc toate scenariile cu voce tare la final. E destul de ciudat la 3 noaptea, dar e sănătos, nu toate lucrurile scrise sună la fel de bine și când le zici pe gură

Regizorul trebuie să înțeleagă ce dracu’ a fost în capul tău atunci când ai scris o scenă în care o babă călărește o lamă. Producătorul trebuie să înțeleagă de ce e vital să ai o lamă. Actorii trebuie să se simtă confortabil călărind o lamă. Acesta este circuitul scenariului în televiziune, după cum povestește Radu Crahmaliuc.

Radu a început să scrie scenarii pentru TV cu o scenetă despre Becali, pentru Mondenii. Se făcea că Becali mergea la piață să cumpere jucători și îi ciocănea în cap, ca pe pepeni, ca să fie sigur că nu sunt zdrențe și hahalere.

În prezent, scrie pentru Atletico Textila și Ai noștri, serial care a debutat luna aceasta la la PRO TV. Ambele seriale au fost începute de la 0. În restul timpului, scrie pentru Cațavencii, se gândește la o piesă de teatru și la un lungmetraj. Are o istorie lungă de bingiut seriale, începând cu Lost și The Wire.

Radu povestește care sunt frustrările unei astfel de meserii, ce nu știe lumea despre scenariștii de TV, cât de importante sunt regulile și cât de plictisitoare sunt ședințele, despre deadline-uri, tabieturi de scris, vecinii care îmblânzec rinoceri, nopți albe, blocaje, greșeli, rescris și cum se prinde telespectatorul în 2 minute.

Primul scenariu

Primul scenariu dat la televizor a fost un sketch cu Gigi Becali pentru Mondenii în perioada în care Becali se vindea ca pâinea caldă. Becali mergea la piață să cumpere jucători și îi ciocănea în cap, ca pe pepeni, ca să fie sigur că nu sunt zdrențe și hahalere. Era un segment scurtuț de câteva minute dar țin minte că m-a entuziasmat destul de mult pentru că era o chestie nouă.

Primul scenariu complex, cu cap și coadă, cred c-a fost pilotul pentru Atletico Textila. Retrospectiv putea să iasă ceva mai bine, dar și mult mai prost.

Cum ai ajuns să scrii pentru TV

Accidental. Una din colegele mele de la Cațavencii lucra la Mondenii și la un moment dat a avut curajul să mă recomande pe principiul: “Uite Radu ce băiat drăguț și amuzant e. Ce-ar fi să încerce să scrie și el”. Dup-aia n-au mai scăpat de mine.

Prima încercare n-a ieșit foarte bine. A doua a ieșit mai puțin prost. A treia a ieșit aproape decent și de-atunci tot învăț și încerc să fac chestii mai puțin proaste ca înainte. Lumea tot aruncă cu proiecte în mine deci probabil că la un moment dat am făcut ceva bine.

Etapele unui scenariu TV

În primul rând trebuie să existe un proiect TV care s-aibă nevoie de un scenariu :). Dacă nu există, trebuie să-l găsești. Am lucrat până acum la două seriale TV, Atletico Textila și Ai Noștri, pornite ambele de la 0. Și când pleci de la 0 e mult de muncă.

Cred că la fiecare din ele am avut minim două luni de ședințe înainte, cu producătorii, cu regizorii, cu ceilalți writeri, până am stabilit cât de cât conceptul, personajele și direcția în care vrem să mergem.

Și asta-i partea amuzantă în care doar stai cu ochii pe pereți, faci brainstorming și zici toate prostiile care-ți trec prin cap.

Urmează partea nasolă în care chiar trebuie să scrii un miliard de episoade coerente, dacă se poate până ieri. În funcție de proiect, un scenariu are una sau mai multe povești pe care trebuie să le împletești cît mai organic.

Niciodată n-o să-ți vină în cap o poveste întreagă. De obicei ai o idee de scenă mișto de început, de sfârșit sau de punct culminant și în jurul ideii ăsteia construiești povestea ca un puzzle. Și tot așa până aduni suficiente povești să faci un episod și suficiente episoade să faci un sezon.

Colaborarea cu echipa e vitală și din fericire am avut norocul până acum să lucrez doar de echipe de profesioniști care știu ce să facă și atunci când writerul o mai ia pe arătură.

Cel mai important lucru

De reguli. Știu că nu sună foarte creativ, dar regulile care fac o poveste să fie o poveste sunt universale și funcționează bine mersi de cîteva mii de ani.

Sunt niște etape bine delimitate pe care n-are rost să le înșir acum dar pe care dacă le urmezi iese bine. Dacă nu le urmezi iese haos și spectatorul își dă seama imediat. Că-i Iliada lui Homer sau un episod cu Homer Simpson, dacă știi unde să te uiți scheletul e același.

Ce diferă e “carnea” care îmbracă scheletul: contextul, situația, timingul, ritmul, dialogul etc. și de-abia aici poți să-ți faci de cap creativ.

O particularitate a scenariilor pentru TV e că trebuie să te miști repede. Dacă n-ai reușit să prinzi telespectatorul din primele 2-3 minute, l-ai pierdut. A schimbat canalul și foarte probabil altă dată nu-l mai vezi.

Ce nu știu oamenii

Că presupune foarte multă muncă. Și nu-i vorba doar de munca mea. E vorba de munca întregii echipe. 45 de minute la televizor trec aproape imediat, dar pentru alea 45 de minute eu am muncit minim o săptămână.

Urmează 3-4 zile de rescris. Apoi echipa de producție muncește și ea minim 3-4 zile să aranjeze totul. Echipa de filmare lucrează zi lumină 3-4 zile. Apoi echipa de montaj se ocupă de post-producție alte câteva zile. Și asta doar pentru un singur episod. De obicei un sezon are 14.

Frustrări

Mă enervează foarte multe lucruri. Mă enervează când greșesc ceva și-mi dau seama c-am greșit în momentul în care nu prea se mai poate face nimic. De obicei în post-producție. Din fericire se întâmplă din ce în ce mai rar.

Mă enervează când subconștient îmi dau seama că scenariul pe care l-am scris are o bubă, dar nu reșesc să pun exact degetul pe ea.

Mă enervează că în continuare foarte puțini oameni au curajul să investescă în seriale originale în România, deși așa cum vedem de câțiva ani e o rețetă care funcționează.

Mă enervează specialiștii media care zic: “Mie-mi plac Seinfeld, The Wire și Game of Thrones, de ce nu faceți așa ceva?”.

Mă enervează foarte tare vecinii de sus care încep să care cadavre sau să îmblânzească rinoceri fix când vrea să mă apuc de treabă.

Tabieturi

E un chin îngrozitor să mă apuc să scriu. Deși n-am încercat aș zice că e comparabil cu trasul în țeapă. După ce mă apuc să scriu lucrurile merg relativ repede dar până atunci trebuie să bat câmpii minim două ore pe Facebook și Reddit.

Să ung toate ușile care scârțâie prin casă. Să verific ce mai e prin frigider. Să merg să spăl mașina etc. Dup-aia într-un final se produce minunea și scriu 5 pagini în 10 minute.

E foarte nasol când se întâmplă asta pentru că inevitabil trebuie să mă opresc și să zic “băi, chestia asta merge prea repede, termin la timp, hai să ne potolim” și abandonez totul până când iar trebuie să pierd 2 ore pe Facebook și tot așa. Deadline-urile în 8 ore sunt de obicei foarte motivante.

Scriu în general noaptea când toată lumea doarme, e întuneric și distracțiile sunt puține. Primul care citește sunt chiar eu. Citesc toate scenariile cu voce tare la final. E destul de ciudat la 3 noaptea dar e foarte sănătos, nu toate lucrurile scrise sună la fel de bine și când le zici pe gură.

Editatul și rescrisul sunt un proces permanent. Până cu 5 minute înainte să plece scenariile la actori recitesc în permanență și mai modific una alta.

Evident blocajele fac parte din fișa postului. N-am o rețetă universală de scăpat de blocaje dar am observat în timp că ajută dacă mă opresc din ce fac și fac orice altceva: mă culc, ies în parc, ma uit la un film etc.

Proiectul cu cele mai multe nopti albe

Toate proiectele la care am lucrat s-au lăsat cu nopți albe. La Mondenii am avut un sezon în care emisiunile se filmau live în fiecare sâmbătă. La sfârșit am dormit 48 de ore legat.

La Atletico Textila am scris pilotul împreună cu celălalt writer în trei luni, după care a trebuit să-l rescriem într-o săptămînă. Lumea care nu știe despre ce e vorba e tentată să zică că-i un semn de proastă organizare. Foarte posibil, dar la mine cel puțin dacă nu pierd niște nopți încep să mă îngrijorez. Înseamnă că-mi fac treabă de mântuială.

E un job care presupune mereu ceva de rescris, de îmbunătățit, de rezolvat, de planificat, de anticipat. Și chiar și-atunci când n-ai de lucru mereu e un serial nou de văzut, un script de disecat etc.

Feedbackul

În general primul draft, varianta raw, ajunge la ceilalți writeri, la regizor și la producătorul general și fiecare îți zice cum stau lucrurile din punctul lui de vedere. Inevitabil există probleme, mai mici sau mai mari, care se remediază în drafturile următoare.

E important să primești feedback pentru că scenariștii au obiceiul prost să se atașeze de scenariile lor mai mult decât e cazul. De-aia o regulă de bază în scenaristică e “kill your children”.

Pe scurt: calcă-ți pe inimă și taie o glumă mișto, sau un dialog tare, sau o scenă de care ești foarte mândru dacă se dovedește că asta ajută scenariul per total.

Ultimul feedback, după ce s-au rezolvat toate problemele mari, vine de la actori la citirea scriptului. De-abia atunci îți dai seama dacă treaba chiar funcționează sau mai e de luat la pilă.

Pe platoul de filmare

E bine să mergi pe platou pentru că te ajută să vizualizezi mult mai bine tot ce se întâmplă. Totodată nimic nu te motivează mai bine decât o armată de oameni care muncesc din greu să transforme în realitate bazaconiile tale.

Din păcate în ultima vreme am fost pe platou mai rar decât mi-aș fi dorit pentru c-am avut foarte mult de scris și a trebuit să mă izolez. Altfel, mereu e ceva de făcut pe platou: o improvizație, o replică care sună mai bine altfel, etc.

Rezultatul final

La început e foarte ciudat să-ți vezi cuvintele la televizor. Pe parcurs te obișnuiești și începi să fii mai critic. Te concentrezi pe alte chestii: pe ritm, pe jocul actorilor. Sunt multe chestii care la cald, la filmare, îți scapă și nu le observi decât la televizor.

Scenariile de TV din Romania

Puncte bune: există și funcționează foarte bine

Puncte rele: ar putea fi mai multe și mai curajoase :)

Deocamdată în România s-a experimentat doar pe comedie, acțiune și telenovelă. Cred că mai sunt și alte genuri care merită exploatate. De asemenea, o chestie care ma întristează puțin e faptul că se merge foarte mult pe adaptări și din păcate nu sînt niște adaptări foarte realiste.

Clișee

Nu cred c-avem atât de multe scenarii TV românești ca să ne mai permitem și clișee :) Ar fi o chestie, dar nu-i neapărat de scenaristică, mai mult de regie: mă distrează groaznic scenele care se vor dramatice dar dau în umor involuntar.

Ce serial te-a impresionat recent

Nu știu dacă impresionat e cel mai potrivit cuvânt, dar m-a surprins plăcut Taboo cu Tom Hardy. Mă așteptam să fie o chestie mai înclinată spre supranatural și în schimb a fost mai mult o chestie istorică.

Mi-a plăcut foarte tare Westworld pentru twisturi și actori. Stranger Things a fost foarte mișto pentru atmosfera retro.

Binge watching

Încă dinainte să se cheme binge watching. Am o istorie lungă care a început cu Lost, The Wire, House, Breaking Bad, Better Call Saul, It’s Always Sunny in Philadelphia.

Mă enervează să stau în fiecare săptămână să aștept câte un episod nou așa că de obicei aștept să se termine sezonul ca să văd tot dintr-un foc.

Când nu scrii pentru TV

Scriu în Cațavencii. De vreun an tot am o idee de piesă de teatru și jumătate de idee de lung-metraj, dar sunt destul de prins cu celălalt proiect umoristic din viața mea, care tocmai învață să meargă și să muște oamenii de nas.