Georgescu & Negrea Advertising, alături de MakeSense, semnează campania “Dărâmă zidul prejudecăţilor” pentru CELCO

Georgescu & Negrea Advertising, alături de MakeSense, semnează campania “Dărâmă zidul prejudecăţilor” pentru CELCO

Georgescu & Negrea Advertising împreună cu MakeSense, agenţie independentă de comunicare, au realizat în a doua parte a anului 2016 campania de comunicare pentru BCA CELCO.

Campania, derulată în perioada august – octombrie 2016, a avut ca scop informarea publicului-ţintă asupra avantajelor pe care BCA-ul CELCO le are asupra cărămizii, pornind de la câteva aspecte care sunt de obicei mai puţin cunoscute atunci când se face comparaţia între aceste două materiale de construcţii.

Campania a vizat, printr-un mix de TV, OOH şi online, două categorii de public: beneficiarii finali (proprietari de construcţii rezidenţiale sau de birouri) şi constructorii (de la arhitect sau structurist până la zidar şi şef de şantier). Ambele segmente pot găsi foarte uşor relevanţa beneficiilor BCA-ului CELCO, cu o singură condiţie: să acţioneze pe baza a ceea ce ştiu, nu pe baza a ceea ce cred, să caute informaţiile dincolo de “zidul” de prejudecăţi care favorizează vechiul sistem de zidărie.

Orientarea CELCO către cercetare şi dezvoltare face din BCA-ul CELCO un produs unic şi versatil, perfect potrivit cu concepţiile actuale ale profesioniştilor şi cu aşteptările beneficiarilor moderni. Şi cu o serie de avantaje clare asupra cărămizii.

 

"În industria noastră ne confruntăm cu o serie de mituri care circulă atât printre beneficiari, cât şi printre constructori. Miturile apar, desigur, din lipsa de informare susţinută, dar şi din lipsa informaţiilor la care oamenii să aibă acces uşor. Pentru că BCA-ul este un produs relativ nou, de aproape 70 de ani pe piaţă, este încă nevoie de educaţie privind întrebuinţarea accestui material şi proprietăţile pe care acesta le poate deţine. Ca atare, ne-am propus să aducem mai aproape de targetul nostru informaţii utile, pe înţelesul fiecăruia."
Andreea Rotund-Maier (Specialist Marketing, CELCO)

 

"Una e ce crezi, alta e când ştii. Un mesaj simplu şi direct, ca un umăr înfipt într-un zid de cărămizi pe care eşti hotărât să-l dărâmi… Nu oricine poate face asta, îţi trebuie atât forţa argumentelor (mulţumim, CELCO!), cât şi curajul de-a arăta oamenilor că adevărul este altul decât cred ei (mulţumim, MakeSense + echipa de producţie!)."
Marius Negrea (director de creaţie, Georgescu Negrea)

 

Echipele participante:

MakeSense: Aura Dumitru - Communication Engineer & Partner, Loredana Caloian - Content Engineer, Raluca Negrea - Managing Partner

Georgescu Negrea: Marius Negrea – Director de Creație, Sorin Păun și Cosmin Stoian - Art Directori, Florin Codreanu – Copywriter

CELCO: Andreea Maier – Specialist Marketing, Irina Usuc - Director Comercial

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related