80 de antreprenori au intrat în cursa pentru premiile totale de 100.000 de euro la Startarium Pitch Day

80 de antreprenori au intrat în cursa pentru premiile totale de 100.000 de euro la Startarium Pitch Day

80 de antreprenori români au intrat în cursa pentru premiile în valoare totală de 100.000 de euro, oferite în cadrul competiției Startarium Pitch Day, cel mai amplu eveniment de acest gen dedicat startup-urilor.

Pe data de 23 noiembrie, la Hotel Radisson Blu din capitală, începând cu ora 15:00, are loc semifinala competiției, în urma căreia 10 startup-uri vor lupta în continuare pentru unul din cele 3 premii: 10.000 de euro, 20.000 de euro și 70.000 de euro.

Lista celor 80 de startup-uri selectate este disponibilă online. În paralel cu semifinala, cei pasionați de antreprenoriat pot participa în mod gratuit, în baza înscrierii în avans la o serie de panel-uri și discuții pe teme relevante.

Antreprenori de succes, experți de business, dezvoltatori de incubatoare și acceleratoare le dau întâlnire participanților în Sala Atlas a Hotelului Radisson Blu. Tehnici și metode pentru a avea un business sustenabil, Surse de finanțare pentru startup-uri, Drumul parcurs de la idee la un business de succes sunt câteva dintre subiectele abordate.

Ellie Cachette, recunoscută în comunitățile de startup-uri din Silicon Valley și New York pentru realizările sale din domeniul antreprenoriatului, Tal Catran, un expert al programelor de accelerare din Israel, Marius Tudosiei, fondatorul Băcănia Veche The Charity Shop sau Ana Maria Andronic, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi specializaţi în IT și un susținător activ al ecosistemului antreprenorial, se află pe lista invitaților speciali.

Prezentarea celor 10 startup-uri finaliste și ceremonia de premiere a celor 3 câștigători vor avea loc tot pe 23 noiembrie.

Juriul competiției este alcătuit din profesioniști din mediul de business precum Sergiu Neguț, Associate Dean of Entrepreneurial Growth, Maastricht School of Management Romania, Bogdan Tudor, Founder & CEO Class IT Outsourcing, Cristi Badea, Co Founder at MavenHut, Vlad Craioveanu, CEO & Co-founder Impact Hub Bucharest and Cluj-Napoca, Michal Szczurek, CEO ING Romania, Sven Foss, CFO ING Romania, Daniel Llano, Head of ING Retail Banking, sau Ronald Oort, Chief Risk Officer ING.

Selecția urmărește oportunitatea afacerii și potențialul ei de creștere, analiza modelului de afacere precum și strategia de dezvoltare, fezabilitatea financiară și sustenabilitatea pe termen lung, experiența și angajamentul echipei de management.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related