Carla Sadofsky, Corina Crețu, Monica Dumitrescu și Raluca Moldovean s-au cunoscut la un program de voluntariat al unei asociații pentru protecția animalelor și au realizat cât de multe au în comun, începând cu sumedenia de pisici salvate, de pildă, în drumurile spre serviciu.
În timp, s-au desprins de alte asociații ca să formeze propriul adăpost virtual pentru animale, alimentat strict cu pasiune și fonduri proprii: The Cat Room (Camera cu Pisici), dedicată adopției pisicilor adulte. Iar, de fapt și de drept, The Cat Room se compune din căminele celor 4 fondatoare ale proiectului, care găzduiesc pisici necontenit.
Singure se ocupă și de organizarea unor evenimente prin care să ajungă mai aproape de posibilii adoptatori - ați auzit până acum de Cafeneaua (sau Librăria) cu Pisici? Ele sunt. Și le cunoaștem în continuare:
Camera cu pisici
Am pornit pe drumul ăsta după ce ne-am cunoscut ca voluntare la o asociaţie pentru protecţia animalelor. Asta era acum 4 ani; se pare că am avut intuiţie bună şi Camera noastră e longevivă, chiar dacă o redecorăm din când în când. Avem mulţi prieteni în jur, care ne ajută mereu. Cât despre joburi, sunt la fel de diferite precum personalităţile noastre.
Carla: Sunt manager al unei firme nemţeşti în România.
Corina: Eu lucrez într-o companie multinaţională.
Monica: Eu lucrez într-o instituție de stat. Mă ocup de grafică și DTP pentru publicațiile lor și pentru alte materiale promoționale.
Raluca: Am lucrat 5 ani în marketing cultural, iar vara asta am pornit în călătoria pe cont propriu şi am creat Frau Miau, un serviciu de catsitting. Pe lângă asta, mă mai ocup de diferite proiecte pe social media.
De la intentie, la actiune
Corina: Primii pisoi i-am găsit într-o cutie de carton în spatele blocului când eram în clasa a IV-a, deci la mine pot spune că a început din copilărie. În timp am realizat că vreau să ajut mai mult şi aşa am ajuns să fac voluntariat şi să le cunosc pe fete.
Monica: Prin liceu am asistat la niște scene destul de urâte – niște copii care chinuiau câțiva pisoi în spatele blocului. Cred că acela a fost momentul care a declanșat în mine „ideea de a salva pisici”. Am hotărât atunci să încep sterilizarea pisicilor din spatele blocului.
Am început să colaborez pe cont propriu cu un cabinet veterinar care îmi acorda reduceri. Apoi am căutat alte persoane implicate în protecția animalelor și așa am ajuns la asociația unde am făcut voluntariat câțiva ani de zile și unde le-am cunosc pe fete. A urmat Camera cu Pisici.
Raluca: Am creat Camera încă de când făceam voluntariat, ca platformă de adopţie pentru pisici adulte. Am avut noroc să avem skill-uri cumva complementare, aşa că fiecare a contribuit la rezultatul final şi felul cum “arată” Camera cu Pisici azi.
Carla: Am gandit impreuna un model de promovare a pisicilor și un proces de selecție a adoptatorilor, pe baza experiențelor noastre anterioare comune, care au dat roade.
Serviciul si pisicile
Carla: Având un birou mic și, fiind toți prieteni și iubitori de animale, nu de puține ori se întampla ca unul dintre noi să ajungă dimineața la serviciu cu un pisoi adunat din ploaie, frig, mijlocul drumului. Avem chiar si pisica biroului, o pisică bătrână și grăsună, care deși așteaptă de 4 ani să fie adoptată, încă nu și-a găsit familie.
Corina: Îmi aduc aminte când am găsit odată o pisică în faţa clădirii în care lucrez. Din fericire, s-a întâmplat fix când plecam spre casă. Era iarnă, aşa că mi-am scos fularul, am învelit-o bine şi pisica a avut parte de prima ei călătorie cu metroul.
Lucrând de mai mulţi ani în acelaşi loc, multă lume deja ştie activităţile mele din afara jobului. Uneori se mai întâmplă să mă abordeze persoane pe care nu le cunosc, să îmi spună că au găsit o pisică şi să îmi ceară sfaturi despre cum să îi găsească familie.
Monica: Peripeții am avut câteva: pisici găsite în drum spre birou și găzduite acolo pe timpul zilei; un cățel ce părea a fi pierdut, pe care l-am alergat în toiul iernii jumătate de bulevard până am reușit să îl prind și să îl aduc la birou, folosind cureaua de la pantaloni pe post de lesă; colegi care au aflat de preocupările mele extra-job și m-au rugat să îi ajut cu diferite animale găsite.
Raluca: Din punctul meu de vedere, e un moment de cumpănă să găseşti o pisică când eşti în drum spre muncă. Nu poţi să treci nepăsător pe lângă ea, aşa că suni la veterinar, suni la job, suni la taxi (nu neapărat în ordinea asta) şi aia e. Asta e hiba noastră. Şi norocul pisicilor, cred.
Cine poate să adopte un pisoi de la voi?
Raluca: Oricine locuieşte în Bucureşti şi e dispus să-şi asume responsabilitatea îngrijirii unei pisici pentru restul vieţii ei. Noi discutăm mereu cu potenţialii adoptatori, încercăm să aflăm ce fel de pisică şi-ar dori, ca să nu fie dezamăgiţi că voiau una liniştită şi au adoptat un diavol tazmanian. Ajută şi faptul că pisicile locuiesc în casele noastre şi le cunoaştem bine personalităţile.
Obstacole
Raluca: Nu avem doar mai multe pisici în grijă, ci avem fiecare dintre noi pisicile noastre, care trebuie să le suporte pe “intruse”.
E vorba mult de chimie, unele pisici se plac din prima, la altele durează mai mult procesul de împrietenire, dar de-a lungul timpului am găsit metode eficiente de a face asta, pe care le împărtăşim cu toţi cei care vor să adopte o pisică, dar mai au una acasă.
Uneori ne dăm seama că deja sunt prea multe pisici în casă şi atunci începem să ne sunăm prietenii.
Adopția
Raluca: La partea de asigurat, noi facem tot ce depinde de noi. Vorbim cu oamenii, ca să ne convingem că sunt potriviţi, semnăm contract, păstrăm legătura cu ei şi insistăm pe ideea că dacă intervine ceva, pot să returneze pisica. Unii iau asta ca pe un disclaimer, din păcate, şi ne returnează pisici şi după doi, trei ani de la adopţie.
Reticențe
Corina: Noi nu încercăm să convingem pe nimeni, vrem ca persoanele care se hotărăsc să adopte să fie sigure de decizia luată şi să înţeleagă că o pisică reprezintă o responsabilitate pe termen lung. Nu dorim să se bazeze pe un impuls de moment.
Raluca: Noi suntem foarte sincere cu oamenii. Le spunem “O să-ţi strice canapeaua, o să se urce pe perdea, o să spargă cana pe care-ai primit-o cadou de Valentine’s”. Preferăm să se convingă ei că nimic nu se compară cu momentul când vii acasă şi te aşteaptă la uşă. Sau când ai o migrenă şi se culcă la capul tău şi parcă îţi trece. Sau când face tot felul de acrobaţii şi-ţi trece supărarea când conştientizezi că vaza pe care a spart-o era doar un obiect.
Sprijin pentru proiect
Monica: Nu prea ai cum să apelezi la sprijin de genul ăsta dacă nu este vorba de o formă de organizare legală. Cel mai potrivit pentru proiectul nostru ar fi probabil un ONG. Am luat de câteva ori în calcul ideea de a face pasul acesta. Asta ar însemna însă ca măcar o parte dintre noi să își dedice mai mult timp și energie acestei activități, aici intervin joburile actuale, care nu ne permit acest lucru.
Raluca: Proiectul nostru e unul independent şi am rămas pe principiul că ne întindem cât ne ţine plapuma.
Promovarea proiectului
Raluca: Proiectul e promovat aproape exclusiv online. Doar când urmează un eveniment mai apare un TV, un radio. De 2-3 ori pe an, organizăm Cafeneaua (sau Librăria) cu Pisici, e ca un pop-up store în diferite locaţii care ne găzduiesc pentru o zi, cu pisici cu tot. Avem pisicile pentru adopţie, avem prăjituri de casă şi obiecte handmade.
Sau unele personalizate cu Camera cu Pisici, ca sacoşele de pânză ilustrate de George Roşu sau calendarul cu pisici adoptate, de care începe lumea să ne întrebe încă din vară, pentru anul următor.
Ne-am dat seama că organizarea evenimentelor proprii, chiar dacă ne solicită mai multe resurse, ne oferă o conexiune foarte personală cu susţinătorii noştri, mulţi dintre ei venind la fiecare ediţie.
Mai departe?
Monica: Mi-ar plăcea să putem face din Camera cu Pisici mai mult decât o platformă de promovare a pisicilor care au nevoie de familii. Din păcate, în România, în prezent este destul de greu atât din punct de vedere legislativ, cât și financiar, să reușești să faci ceva în domeniul salvării și protecției animalelor la nivel de job full-time.
Raluca: Momentan plănuim un nou eveniment Cafeneaua cu Pisici, chiar în octombrie, acum prospectăm locaţiile şi ne ocupăm de partea logistică. Camera a crescut în anii ăştia şi am ajuns să fim cumva şi o platformă online de susţinere a oamenilor care salvează pisici.
Le dăm sfaturi, îi încurajăm, postăm anunţurile pe pagina noastră de Facebook, unde ştim că au vizibilitate. E greu să preconizăm ce-o să urmeze pentru Camera cu Pisici, tocmai pentru că avem o echipa aşa eclectică, dar între timp, cât vor mai exista pisici fără stăpân, o să continuăm să nu trecem nepăsătoare pe lângă ele.
