Cel mai tanar director de creatie al retelei BBDO din Europa in 2006 (la 27 de ani), Bogdan Mirica este 10 ani mai tarziu premiant la Cannes-ul filmelor, sectiunea Un Certain Regard, cu primul lungmetraj regizat, "Caini".
A intrat in publicitate din timpul facultatii, dupa ce a lasat framantarile deoparte si s-a dus tinta la domnul profesor Sorin Psatta. Adresarii "Buna ziua, sunt la Jurnalism, dar vreau sa lucrez in publicitate" i s-a raspuns cu un interviu la BBDO. Gazde: Puiu Oncescu si Lucian Georgescu (director de creatie si, respectiv, presedinte de agentie). Acestuia i-au urmat 6 ani si jumatate de advertising, dupa care a pus punct si-a luat-o de la cap in Londra.
Voia sa vada care-i treaba cu filmele, a si aflat. In 2011, a debutat ca regizor cu primul scurtmetraj, "Bora Bora". Cam tot pe atunci a originat ideea thriller-ului "Caini", despre care spune acum ca a fost catarsis. Din 23 septembrie, filmul a intra si in cinematografele romanesti via Transilvania Film.
Il avem pe Bogdan Mirica dupa o luna petrecuta la BBDO aici, iar mai jos ne-am actualizat cu versiunea lui din 2016.
Fotografii de Iulia Weiss.
Presa si publicitate. Studii de Film la Londra
Jurnalism a fost putin. Am terminat facultatea si apoi am incercat cate unele – pe ici si colo – nimic stabil, fascinant sau semnificativ. Imi displacea profund ideea asta de a trebui sa interactionez cu necunoscuti ca sa aflu un tip de adevar care oricum urma sa fie editat in redactie. Acum, gandindu-ma in urma, mi se pare foarte ironic.
Singurele colaborari simpatice pe care le-am avut au fost cu Cosmopolitan si Dilema Veche, unde scriam tot felul de elucubratii adolescentine si oarecum amuzante – sustinut fiind de un om pe care il admiram foarte mult – Alex Leo Serban.
De multa vreme, inca din liceu, ma fascina ideea de publicitate – de copywriter – si dupa ce m-am zbatut putin, m-am dus la Sorin Psatta, care preda la mine la facultate, la Comunicare (eu fiind la Jurnalism), si i-am zis: "As vrea sa lucrez in publicitate".
El lucra la Graffiti si m-a prezentat lui Puiu Oncescu, care era CD, si lui Lucian Georgescu, care era presedintele agentiei. Cred ca le-a placut aerul meu de efeb clorotic, cum ar spune Georgescu, pentru ca m-au luat.
Au urmat 6 ani jumatate in care am crescut de la junior copy la director de creatie. Dupa 9 luni de directorat, mi-am luat lumea in cap si am plecat la Londra cu o bursa, sa studiez scenaristica.
Ai lucrat un an si la Londra. Experienta overall
N-am lucrat pe pozitia de copy la Londra. Am avut cateva proiecte punctuale – nimic flamboiant – pentru ca aveam nevoie de bani. Nici nu mai tin minte despre ce era vorba.
Stiu ca la un moment dat le-am facut o vizita celor de la AMV/ BBDO – pentru ca deh, fusesem director de creatie la BBDO in Romania, cel mai tanar director de creatie din toata reteaua – si, in naivitatea mea, credeam ca asta inseamna ceva.
N-a insemnat nimic. M-am intalnit cu Head-ul pe Copy de la ei, care din primele frazele a inceput sa-mi spuna ce aglomeratie e la ei, ca si asa au prea multe birouri etc. si mi-am dat seama repede ca nu era chiar un „bine ai venit”. Am plecat si nu m-am mai intors.
Perioada de publicitate. Cum o percepi acum, daca te uiti inapoi?
Mi-a placut mult cat am stat in publicitate. Bine, eram si tanar, si inocent – iar mediul asta mi se parea foarte efervescent creativ. Erau oameni misto – arti, copy, cativa la Client Service si PR – care se „refugiasera” in domeniul asta – dar incet, incet am inceput sa simt ca toti aveam in noi un soi de frustrare latenta.
Eu inca mai scriam pe la reviste, am publicat un roman, mai faceam si altele – dar chiar si eu am ajuns la un moment dat sa am senzatia ca publicitatea nu era de ajuns. Voiam sa regizez – nu filme, cat reclame – dar ma speria partea tehnica a regizatului.
Acum, cand ma gandesc in urma, mi se pare amuzant, dar na, aveam 23-24 de ani – ce stiam?
Nu imi aduc aminte sa fi avut dezamagiri flagrante – ma frustrau uneori intalnirile cu clientii obtuzi (nu multi), dar era si o provocare sa-i convingi ca o idee sau alta merita implementata. Erau easy money, pe bune.
Desi imi placea, odata ce am plecat, nu m-am mai gandit sa ma intorc. Am mai avut o tentativa cand am venit de la Londra sa ma angajez Creative Director la o agentie mare, dar dupa cateva interviuri in limba de lemn corporatista mi-am zis ca mai bine nu.
Dintre proiectele tale publicitare
Nu prea mai tin minte. Alea de care am fost cu adevarat mandru nu s-au facut. Cred ca am facut cateva chestii simpatice pe Dacia, Tuborg, Wrigley’s.
Trecerea spre film si, apoi, regie. Prima ta experienta regizorala
Dupa ce m-am intors de la Londra, am lucrat cativa ani buni ca scenarist. Am scris multe proiecte – doua lungmetraje si un serial s-au produs –, dar experienta in sine, lucrul cu regizori care mi se parea ca nu inteleg ce vreau sa spun, m-a frustrat destul de tare, astfel incat in 2011 am regizat primul si singurul meu scurtmetraj, Bora Bora, cu care am fost selectionat la Festivalul de la Locarno si am luat cel mai bun scurt la TIFF, Cel mai bun scurtmetraj european la Angers Film Festival, si alte cateva selectii.
Ma uit cu oarece nostalgie acum la el si n-as corecta nimic, tocmai d-asta. Tin minte ca ma terifia partea tehnica a filmarii – „unde pun camera si ce miscare fac??”.
Era o intrebare care m-a bantuit mult inainte de filmare, dar de care am scapat dupa prima ora de filmare. Filmarea propriu-zisa te ia pe sus si n-ai timp sa-ti mai pui intrebari quasi-existentiale.
"Caini" si ai lui 5 ani
Caini a fost catarsis. Acumulasem toata energia asta a filmului pe care urma sa-l fac timp de vreo cinci ani – ajunsese sa ma apese toata atmosfera aia a filmului.
Cand scriu, ascult intotdeauna o anume muzica, astfel incat sa-mi induc feeling-ul de care am nevoie – in cazul asta Nick Cave, Warren Ellis, Mogwai, Sigur Ros – numai muzica dark, apasatoare.
Cred ca daca mai stateam un an, explodam. Stres a fost la maxim. Emotii, la fel. Dar, intr-un fel paradoxal, totul dispare in fata rush-ului de adrenalina. Adrenalina te tine treaz, cu simturile deschise la maxim, cu pupila dilatata.
Timeline cu scenariu, filmari si toate celelalte
Scenariul l-am inceput acum vreo cinci ani, apoi am luat o pauza. Apoi am plecat vreo doi ani cu el prin diferite workshop-uri. Scenariul a devenit cunoscut prin Europa – producatori din diferite tari au inceput sa devina interesati.
Am prins o perioada proasta in care sa fii regizor debutant din Europa de Est, dar uite ca, intr-un fel, planetele s-au aliniat si lucrurile au iesit bine. Cel putin pana acum.
Am filmat acum un an – 25 de zile – si a fost o filmare foarte grea, dar in care nu simt ca am facut vreun compromis. Intr-un fel, simt ca filmul a iesit mai matur decat mine si asta nu poate decat sa ma bucure.
Experienta asta a facutului de film are ceva ireal in ea. E psihanaliza, cu filosofie, cu inginerie si cu arta.
Industria de film din Romania – produsele si publicul
Sunt inca nou in domeniul asta, nu pot sa spun ca m-am dezmeticit. Inca nu vreau sa ma uit la film in termeni de marketing, piata, previziuni, etc. Deocamdata, vreau sa-mi pastrez naivitatea si sa cred ca daca fac un film care imi place mie – care sunt un consumator obisnuit de cinema – atunci filmul meu o sa placa si altora.
Deocamdata, "Caini" are un buzz foarte bun si sper ca asta sa se traduca si in numarul de spectatori care or sa vina sa vada filmul din 23 septembrie, cand o sa fie in cinematografe.
Cum te raportezi la public? Dar la critici?
Cand eram la Cannes, am facut prostia sa citesc recenziile in timp real – si desi erau de la bune la foarte bune (una sau doua mixed reviews), chestia asta m-a afectat. Nu cred ca e vorba de narcisism, e vorba mai degraba de o forma de validare.
Treptat insa, am inceput sa pun vectorii astia (laude/ critici) acolo unde isi au locul – adica iti dau un indiciu despre diferite aspecte ale filmului tau, dar nimic mai mult. Cred ca nimeni nu iti poate judeca filmul in absolut. Nu criticii, nu fanii, nu publicul. Poate timpul – desi nu sunt sigur nici de asta.
Cred ca cel mai important este ca tu sa fii asumat cu actul artistic pe care l-ai intreprins. Nu e stiinta exacta, este o interpretare relativa a realitatii, a unei filosofii, etc – si ar trebui sa-ti acorzi o oarece libertate, cred. Asta daca vrei sa faci mai mult de un film.
Un proiect, un scenariu, o idee care inca n-a iesit
Pai, ce mi-am propus a iesit pana acum – iar daca nu a iesit inca, prefer sa o tin cu mine, pentru ca sunt superstitios. De fapt, nu sunt, dar nu-mi place genul asta de confesiune, ca-mi suna a lamentatie.
Ce urmeaza?
Acum sunt in pre-productie cu sezonul 2 din Umbre, de la HBO. De data asta, l-am scris integral de la zero si regizez mai multe episoade – asa ca abia astept sa incepem.
