[Cu BD-urile în mână] Octav Ungureanu: Sunt optimist că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine. Oricum ar fi fost culmea ca benzile desenate să fie singurul lucru care merge strună în țara lui Papură Vodă

Când Octav Ungureanu s-a săturat să mai bată la ușile editurilor și să alerge prin librării ca să-și promoveze desenele, și-a făcut propria revistă. Așa s-a născut Revista Comics, pusă pe picioare în 2010, proiect lângă care Octav a stat o perioadă. Pentru că impulsul creativ nu-i dadea pace, s-a hotărât la un moment dat să pornească pe cont propriu, ajutat și de Smoking Cool Cat, blogul care-i ține loc de portofoliu și carte de vizită.

A trecut prin mai tot ce înseamnă mica lume a artiștilor de bandă desenată, a ajuns să-i cunoască pe toți și să colaboreze cu mulți dintre ei pe diverse proiecte. Desenele lui Octav au ajuns și la agenții de publicitate cu care lucrează. Îi place să deseneze simplu, fără prea multe detalii, și își aseamănă stilul cu cartooniștii care publică în The New Yorker sau Charlie Hebdo.

În continuare, mai multe despre parcursul lui în domeniu:

Primele amintiri cu benzile desenate

Prima carte de benzi desenate pe care am pus mâna a fost Super Picsou Geant nr. 34/1990, când aveam doar 6 ani. Nici nu știam să citesc, cu atât mai puțin în franceză, dar țin minte că eram fascinat de fiecare cadru în parte, îmi plăcea să descopăr detaliile ascunse în fiecare. Și acum când răsfoiesc cartea parcă știu cadrele pe de rost.

Pot să spun că am crescut cu revista Mihaela și desenele lui Nell Cobar și cu CowBoyDog al lui Nick Nobilescu (care în continuare mi se pare unul dintre cele mai bune albume românești de bandă desenată!), apoi cu revista Mickey Mouse și toate celelalte de la Egmond România.

Nu ratam niciuna, de la Bamse, Bugs Bunny până la Asterix și Obelix. Dintre creațiile românești ale vremii țin minte personaje ca Magicianul Justin al lui Bogdan Prejoianu și Elefănțelul lui Sorin Anghel dar și „Aventurile lui Costel, povestite chiar de el” de Burschi.

Început

Când eram mic, nu aveam toate jucăriile pe care mi le doream (există vreun copil care le are?) așa că m-am apucat să desenez și să decupez! Mi-am făcut astfel tancuri și avioane, junglă cu animale, cowboy și indieni, totul culminând cu orașul Roma, complet cu Coloseum și gladiatori, prefecți și însuși Caesar, alături de Asterix și Obelix și multe alte personaje pe care le desenam după reviste sau desene animate.

Un caz interesant e Fred Flintstone, pe care l-am desenat de sute de ori probabil: am început cu niște mâzgăleli care nici nu semănau a om și nu m-am lăsat până nu l-am desenat pe Fred întocmai ca în desenele animate pe care la urmăream „pe bulgari”. Desenul meu nu trebuia să „semene” cu Fred Flintsone, trebuia SĂ FIE el! Și după ani de desenat și redesenat am reușit.

Fără să-mi dau seama, ăsta a fost un exercițiu important în evoluția desenului meu, m-a ajutat să-mi dezvolt coordonarea ochi mână (pentru că mă uităm la părul lui și trebuia să desenez întocmai, apoi la ochi, nas, gură și tot așa), am învățat să văd un personaj din formele geometrice din care e compus și prin exercițiu zilnic am învățat să-mi controlez linia.

Decizia de a deveni artist BD

În generală, și mai apoi în liceu, îmi desenam colegii, profesorii și fazele amuzante din clasă. Mă bucurăm când cineva râdea la desenele mele, chiar dacă asta se întâmpla și în timpul orelor. Până pe la sfârșitul facultății am privit desenul ca un simplu hobby, nu eram destul de talentat să dau la Tonitza sau mai târziu la Arte.

Nu m-am gândit niciodată că voi face ceva serios cu asta, până când un prieten mi-a spus că sunt norocos că am un talent și voi trăi toată viața din desen și practic nu trebuie să „muncesc” pentru că fac ce-mi place.

Atunci mi-am dat seama că are dreptate și că asta vreau să fac! Într-adevăr sunt norocos că mi-a plăcut atât de mult să desenez încât să fac asta zilnic și să transform o joacă de copii într-o profesie și într-un stil de viață, aș putea spune.

Parcurs în domeniu

Primul pas concret în „cariera” de desenator, rampa de lansare, a fost blogul meu, pe care l-am făcut pentru un studiu la serviciu despre bloguri, de-abia apăruseră la noi. Se întâmpla prin 2006 (acum îmi dau seama că fac asta de 10 ani!). Am început să postez desene și ușor-ușor tot mai mulți oameni au început să aprecieze desenele mele.

Apoi am citit undeva că dacă vrei ceva trebuie să acționezi, așa că am trimis câteva desene unui ziar, am dat un interviu și o săptămâna mai târziu s-a născut Iepurașul Urban, un comic strip săptămânal care a apărut timp de 2 ani în ziarul Compact.

Bineînțeles că mă bufnește râsul când văd cum desenam atunci, dar am învățat cum să construiesc un episod și cum să lucrez la deadline și am început să câștig primii bani din desen. Au urmat apoi aventurile unui extraterestru în București, timp de 4 ani, tot săptămânal în revista Șapte Seri, 184 de episoade care mai târziu s-au concretizat în primul meu album „Zobb, un extraterestru în Bucuresti” (ed. HAC!BD, 2014).

În 2010, am lansat RevistaCOMICS, pentru că... pur și simplu nu existau reviste românești de benzi desenate și nu aveam unde să public, așa că mi-am făcut propria revistă, care între timp a ajuns la 30 de ediții și peste 100 de autori publicați. Cunoscând tot mai mulți desenatori, m-am gândit să-i strâng la un loc și așa în 2012 am început București ComicsFest, un eveniment micuț, dar 100% dedicat benzii desenate.

La un moment dat, Revista Comics a atras atenția unui alt pasionat de benzi desenate, pregătit să investească niște bani și împreună am pornit de la zero „Harap Alb continuă”, revistă care acum e sinonim cu banda desenată românească. Aici am învățat foarte multe: de la crearea unui concept de revistă și producția profesionistă la nivel Marvel (câte un om pentru fiecare etapă: scenariu, storyboard, desen, culoare, lettering) până la ce înseamnă tipografie și distribuție.

Colaborarea mea cu revista s-a încheiat însă pentru că aveam nevoie de o schimbare și mai ales de mai multă atenție acordată propriilor aspirații. Acum mă bucur de viață de freelancer și lucrez cu reviste pentru copii, agenții de publicitate, asociații, traduc Deadpool pentru Lex Comics, fac tricouri și avatare, postere și character design, dar mai ales comics.

Stilul propriu

În general sunt scurt și la obiect și cred că și desenul meu e la fel: simplu, linii clare, fără prea multe detalii. Cred că cel mai bine mi s-ar potrivi denumirea de gag cartoonist, asemenea celor care publică în The New Yorker sau Charlie Hebdo. Cel mai mult am fost influențat de stilul Hanna Barbara, dar în același timp, îmi place foarte mult Will Eisner și, de pe meleaguri mioritice - Matty, care, și el a fost tot gag-cartoonist.

Cum îmi cizelez stilul? Desenez în fiecare zi, fie desenez oamenii de pe stradă sau de la metrou, fie fac tutoriale de pe net (cum să desenezi mâini, cute sau umbre etc).

Crearea benzilor desenate

Eu diferențiez oarecum comics de bandă desenată. Banda desenată este o narațiune în imagini, poate avea de la una la... o mie de pagini sau mai mult! Pe când comics (care vine de la comical mix) poate avea un singur cadru, în care spui o întreagă „poveste”.

Eu fac mai degrabă comics, comic strips și webcomics. Dar am, bineînțeles, și povești de câte 2-3 pagini sau mai mult, pe care le-aș încadra la benzi desenate. O poveste, ca să fie spusă în benzi desenate, are nevoie pe de-o parte de aceleași ingrediente ca un film sau operă literară (personaje și plot interesante, momentele acțiunii, twist etc) și pe de altă parte stilul de desen trebuie să se potrivească cu povestea pe care o spune, ritmul cadrelor să fie în ton cu acțiunea iar povestea să curgă bine vizual.

Cum trebuie prelucrată o bandă desenată? Păi într-un fel se lucrează un webcomic, adică pentru web (imagini care eventual trebuie să se vadă bine și pe un ecran de telefon) și în alt fel va fi pregătită tehnic o bandă desenată ce urmează să fie tipărită într-o revistă sau album. Important mi se pare pentru un autor de comics sau benzi desenate să acorde atenție tuturor elementelor, adică degeaba desenul e frumos dacă povestea e prostă sau invers. Un exemplu des întâlnit la noi este atenția minima acordată bulelor de text, care, până la urmă fac și ele parte din design-ul general al paginii.

Ca pași în pregătirea unei benzi desenate, aș vedea așa: plot, documentare, character design, scenariu, storyboard, desen, culoare, lettering.

Desen și scenariu

Pentru blog și pentru serialele la care am lucrat, fie tipărite, fie webcomics am făcut singur scenariile dar am avut ocazia să lucrez și cu câțiva scriitori, unul dintre ei a fost Ion Creangă atunci când am adaptat basmul Harap Alb pentru banda desenată Harap Alb continuă, mai exact  când am transformat textul basmului în storyboard, pe care mai apoi Andrei Moldovan l-a ilustrat pentru revistă. Alt scriitor ale cărui scenarii le-am transformat în storyboard a fost Marian Coman, cel care a dus povestea lui Harap Alb mai departe și încă face asta.

Pentru cine nu știe, storyboard-ul este tot un fel de bandă desenată, dar schițată rapid, fără prea multe detalii, importante aici fiind împărțirea acțiunii pe cadre, ce personaje și replici apar în fiecare cadru etc. Orice pagină de bandă desenată ar trebui să înceapă mai întâi cu un storyboard.

Proces de lucru

De când îmi vine ideea până o aștern pe hârtie, câteodată trec poate doar câteva secunde, având tot timpul un carnețel de schițe cu mine. De obicei desenez clasic, cu creionul pe hârtie, apoi ori fac un desen nou cu tuș peste foaia cu creionul ori scanez și redesenez cu tableta.

BD în România

În ultimii 5-6 ani a crescut foarte mult acest domeniu, dacă prin 2010 nu mișca mai nimic, după publicarea „Istoriei Benzii Desenate Romanesti” (Dodo Nită și Alexandru Ciubotariu) și primul Salon European de Bandă Desenată în București, s-a simțit o mult așteptată revigorare a benzii desenate românești. Acum avem reviste lunare, apar 10-15 albume anual, avem expoziții și evenimente dedicate.

Edituri sunt puține, ce-i drept, care publică exclusiv bandă desenată, dar de mai bine de un an avem Marvel în limba română, prin editura Lex Comics care traduce nu mai puțin de 4 titluri (SpiderMan, Deadpool, Thor și IronMan), ba mai mult încurajează și susține și producția autohtonă, publicând până acum 2 albume de autori români cel mai recent fiind un album-experiment, fără scenariu prestabilit, desenat de 10 oameni, printre care am onoarea să mă enumăr și eu. Albumul „Urmatorul Cadru” încă se găsește la Inmedio și Cărturești sau poate fi comandat de la editură.

Din păcate însă, numărul celor care citesc bandă desenată în România este foarte mic... a crescut considerabil în ultimii ani, dar cred că a cam atins un punct de saturație. Există și prejudecata că banda desenată ar fi numai pentru copii, iar acum este foarte greu să convingi un adolescent să cumpere o revistă sau album de bandă desenată.

Ca să se schimbe asta cred că ar trebui publicate mult mai multe benzi desenate pentru copii, care cu siguranță s-ar vinde, ba mai mult ar cultiva viitori cumpărători de române grafice „serioase”. În al doilea rând, ca să crească numărul cititorilor ajunsi deja la maturitate, trebuie scoase titluri de senzație – „Viata lui Becali în benzi desenate” sau „Ceausescu si aurul dacilor” :) înțelegeți ideea. Și în al treilea rând trebuie investit în promovare asfel încât un album să nu se vândă în doar 500 de exemplare, ci în 5.000 sau mai mult!

Trenduri în domeniu

Se poate spune că un trend a fost reinterpretarea basmelor – avem revistele Harap Alb continuă, Tinerețe fără bătrânețe și Terapie de Basm, albumul Prâslea cel Voinic și Merele de Aur și webcomicul Stima Apelor. Alt trend au fost traducerile: The Walking Dead și Thor, IronMan, Deadpool și SpiderMan.

Un trend constant din păcate a fost reprezentat de certuri între autori, edituri, bețe în roate ba chiar amenințări și scrisori de la avocați. Sau în cel mai bun caz fiecare își promovează fix felia lui iar ce fac ceilalți ori e o tâmpenie ori nu merită atenție. De aceea, prin tot ce fac cu Revista Comics și cu BucurestiComicsFest, încerc să aduc pe toată lumea la un loc, să promovez orice înseamnă bandă desenată, indiferent dacă este pe gustul meu personal sau dacă îmi place sau nu mutra autorului.

Cum ajunge un desenator să fie publicat

Ca să fie publicat, în primul rând desenatorul trebuie să acționeze! Să meargă la evenimente, să interacționeze cu oameni din domeniu cu mai multă experiență și mai ales să trimită propuneri la edituri, nu să aștepte să fie invitat, asta se întâmplă foarte-foarte rar! Trebuie să-și promoveze lucrările – pe blog, pe facebook sau oriunde, degeaba are sertarul plin de benzi desenate dacă nu știe nimeni de ele!

Este foarte greu să publici pentru că există atât de puține edituri și publicații deschise către bandă desenată! De exemplu, după ce s-a închis ziarul în care am publicat timp de 2 ani, am vrut să găsesc o nouă colaborare asemănătoare, așa că am trimis propuneri mai la toate ziarele și revistele din România... nu am primit absolut nici un fel de răspuns... dar nu m-am lăsat descurajat și participând cu o expoziție proprie în cadrul unui eveniment mai mare, am întâlnit pe cineva care a făcut posibilă publicarea de benzi desenate în Șapte Seri!

Editorul de BD

Editorul trebuie să știe ce se vinde și să aibă și mijloacele necesare: de la promovare până la distribuție, iar autorul trebuie să se conformeze unor cerințe editoriale, și nu mă refer aici neapărat la desen, ci la format, dimensiuni etc. Știu câteva exemple în care autorii au ținut cu dinții de un anume format sau specificații tehnice încât albumul a ieșit mai scump decât ar fi trebuit și implicit vânzările au fost mai mici.

Problema e că toți sunt „artisti”! Există prea puțini autori profesioniști. Practic relația între editor și autor trebuie să fie una de colaborare, fiecare având un cuvânt mai greu de spus în anumite direcții dar amândoi trebuie să lucreze pentru realizarea unui produs cât mai bun din toate punctele de vedere!

Probleme de care se lovește un desenator de comics

Prima problemă a autorului care dorește să-și vadă lucrările publicate este numărul foarte mic de edituri sau publicații de benzi desenate. Când am fost pus în față acestei probleme mi-am făcut propria revistă :)

Apoi fiecare desenează strict ce-i place lui, nu se gândește nimeni la ce s-ar vinde sau cui se adresează. Mai e problema autorului „one man show” care face scenariu, desenează, își tipărește singur revistă sau albumul, apoi tot el pune la poștă comenzile sau aleargă prin librării că să își distribuie „opera” și când le faci singur pe toate nu ai cum să faci totul cum trebuie.

Sfatul meu pentru cei care vor să publice este să ia la rând toate editurile și să le asalteze cu proiecte concrete și vandabile și din 100 de propuneri trimise vor primi doar 3 răspunsuri, din care 2 negative și poate unul pozitiv, dar e tot ce ai nevoie!

Promovare

De când mi-am făcut blogul și până acum, am împânzit orașul cu stickere, care s-au dovedit un instrument eficient de promovare. Tot stickerele sunt și ca o carte de vizită: când cunosc pe cineva și îi spun cu ce mă ocup, îi dau și un sticker.

Altă modalitate foarte bună de promovare sunt avatarele pe care le fac, pentru că odată cu fiecare avatar postat de o persoană pe pagină proprie de Facebook, ajung la toți prietenii acesteia, dintre care se găsesc câțiva să între pe pagină mea sau pe blogul meu și nu știi niciodată cum și ce colaborare se leagă.

Piața BD românească în viitor

Apar tot mai multi autori talentati iar editurile par sa prinda curaj in a publica benzi desenate. Sunt optimist ca lucrurile vor merge din ce in ce mai bine. Oricum ar fi fost culmea ca benzile desenate sa fie singurul lucru care merge struna in tara lui Papura Voda!