De ocazie sau profi, orice fotograf poate povesti momentul cand a pus mana prima data pe un aparat foto. Si al meu a fost unul special. Era un aparat roz, micut, primit cadou. Aveam potential urias, iar asta s-a vazut de la incept, cand l-am intrebat pe taica-miu: “si unde se apasa?”. A doua zi plecam in tabara, la Bucsoaia. Ma inarmasem cu vreo 4 role de film. Vreme de o saptamana, am pozat cerul, vacile, vreo doua fete la dus, cum se face la 11 ani. Reintors, m-am dus sa-mi developez arta dar, ah Ceruri!, era compromisa. Se pare ca tratasem superficial instructajul cu schimbatul rolei de film.
Povestea lui Bogdan Botofei, initiatorul FotoPunct este, bineinteles, mai fericita. Desi nici el nu a pornit chiar cu dreptul, isi urmeaza visul pana ajungem la deznodamant. Mai stiti ce sunt visele, asa-i? Le avem cu totii. Si, privindu-le fix in ochi, putem alege una din doua optiuni posibile:
1) Optiunea 'Bo Burnham', unde tragem adanc aer in piept si renuntam;
2) Optiunea 'Bogdan Botofei', unde tragem tare si hope for the best, pe care o veti descoperi in multele randuri care urmeaza.
Apropo, exista o vorba veche din batrani pe care am inventat-o eu acum: “Da-i fotografului un aparat si-ti va face o mie de poze. Da-i o coala A4 si-ti va mai cere o mie”.
La inceput, a fost ingineria
Mi-a placut tot timpul sa inteleg cum functioneaza lucrurile si m-am trezit inginer. Mi-am dorit un trai decent si m-am trezit lucrand in vanzari. Apoi am realizat ca detaliile tehnice si financiare nu sunt suficiente pentru a fi multumit, asa ca m-am oprit si m-am intrebat ce vreau sa fac.
Stiam sigur ca-mi place sa desenez, sa lucrez cu mainile, sa simt ca iese din ele ceva ce-mi apartine, ca-i creatia mintii si a sufletului meu.
In timp, mi-am umplut casa de incercari si lucrari. Nu conta ca erau din lemn, piatra, sticla, ipsos, polistiren, sfoara, panza, metal, vopsea. Faceam lucruri pentru mine, lucruri pe care ulterior si le-au dorit si altii si chiar au platit pentru ele.
Dorinta de a pastra o amintire cu lucrurile acelea, de care eram foarte atasat, dar si nevoia de a impartasi acele lucruri cu altii, m-a adus in fata momentului in care am decis sa-mi achizitionez o camera foto. Autodidact, am inteles ca tot ce invatasem singur in materie de compozitie, cromatica si textura a capatat atunci un sens mai complex, in fotografie.
Aproape pe negandite, dar avand in spate multi ani de studiu si practica, am ajuns sa colaborez cu principalele publicatii din tara, am realizat sedinte foto pentru corporatii mari si multinationale, cu si pentru oameni de afaceri si politicieni, m-am implicat si am fost parte din proiecte pe cultura si teatru, am calatorit si am realizat ghiduri turistice in imagini si am fost invitat ca membru in juriul mai multor concursuri de fotografie.
Dash Film
Am fost fotograf de platou pentru 5 filme de lungmetraj si cateva zeci de scurt metraje si mi-am dat seama ca lumea filmului este o lume speciala, m-am regasit in ea si am realizat ca este genul de fabrica in care imi place enorm sa lucrez. Astfel a aparut Dash Film (dashfilm.ro - casa de productie) - un concept minunat in care ii am alaturi pe Dan Radu Mihai si Patru Paunescu.
Nu o sa ma lungesc prea mult cu detalii si o sa ma rezum in a oferi ca exemplu cele mai recente proiecte Dash Film: Creioane colorate pentru Feli Donose, Robin and The Backstabbers, spoturi si filme de prezentare.
Am inteles ca am pasit intr-un domeniu extrem de ofertant, care imi putea acoperi nevoia de a crea, de a ma exprima, de a castiga suficient pentru un trai decent si de a-i bucura si pe ceilalti cu realizarile mele.
FotoPunct
Fotopunct s-a nascut din dragoste pentru imagine. Odata ajuns in punctul in care proiectele si colaborarile avute de-a lungul anilor mi-au permis sa experimentez mai toate domeniile din fotografie, dupa ce am moderat si am implementat seminarii si ateliere, cu intentia de a arata pasionatilor de fotografie lucruri faine, de a descoperi impreuna cine le face, si mai ales, sa intelegem de ce si cum sunt realizate, cumva firesc, au aparut si workshopurile de fotografie tematica.
Intr-un final, am realizat ca era nevoie de o unitate care sa inglobeze toate aceste activitati, iar Fotopunct este umbrela sub care s-au strans de-a lungul timpului multe proiecte frumoase.
De asemenea, tot din dorinta de a face cunoscute proiecte interesante si de a provoca sau de a mentine apetenta amatorilor si fotografilor aflati la inceput de drum, am sustinut si am promovat lucrarile si proiectele care ne-au atras atentia si in care am vazut potential, chiar daca nu ne apartineau
Familia
Putem spune ca am alaturi o echipa, insa prefer sa folosesc un termen mai cald, care sa exprime cu mai multa acuratete relatia dintre noi. Atunci cand lucrezi cu oameni care au aceleasi pasiuni, in timp se creaza niste legaturi puternice, care transced aria colaborarii si echipa iti devine familie.
Azi, familia Fotopunct este compusa din regizori, videografi, scriitori, designeri, make-up artisti, hair stylisti, arhitecti, actori si modele. Cumva, fiecare rol, de la detalii tehnice, creative si marketing, si-a gasit personajul potrivit.
Sunt fericit ca familia asta se mareste constant si ca, desi nu pleaca nimeni, tot mai multi oameni faini, amatori sau profesionisti, vor sa ni se alature si sa fie parte active in proiectele pe care le realizam.
Utilul si frumosul
Cand eram copil, construiam avioane din hartie care nu zburau, dar care semanau foarte tare cu avioanele pe care le vedeam la televizor sau in reviste. Erau frumoase si atat.
Apreciem si facem fotografie prin propriile filtre: conteaza mult ce muzica ascultam, ce fel de carti citim, ce filme ne plac, din ce familie sau societate provenim si, nu in ultimul rand, cui ne adresam. Fotografia, ca si celelalte forme de arta, respecta un limbaj.
Daca invatam limbajul si ajungem in sufletul si in mintea privitorului, inseamna ca ne-am atins scopul. O imagine de calitate ne poate ajuta sa ne conturam o parere despre un produs, un om sau despre o situatie. La fel se va intampla si in cazul unei imagini proaste. Fotografia poate fi privita ca o pasiune, ca un job sau poate deveni un stil de viata.
Cursuri foto. You're all invited!
Odata cu dependenta de mediul online si mai ales de Facebook, au aparut din ce in ce mai multi oameni interesati de proiectele mele, de modul in care am realizat anumite cadre, de echipamentul folosit si de felul in care editez imaginile.
In timp, si-au facut curaj sa imi ceara sa vina la sedinte foto, sa puna intrebari din ce in ce mai specifice si punctuale pe lucrarile pe care isi doreau sa le realizeze, si, in final, sa ma intrebe daca am disponibilitatea de a organiza “meditatii” la care sa poata participa. Asa au aparut workshopurile. Mai intai a fost cererea, apoi am venit in intampinarea lor cu oferta.
Nuduri prin tara
Am ales nud pentru ca este un gen de fotografie mai greu accesibil, dar asta nu inseamna ca aceste workshopuri au tematica exclusivista. Shooting-ul de nud este completat de sesiuni de fashion, portret, traditii si peisaj.
Ma bucura sa constat ca participantii la workshopurile mele nu provin exclusiv din randul amatorilor, ci sunt si fotografi profesionisti, care isi doresc sa isi largeasca aria de expertiza si in alte domenii, respectiv nud & boudoir.
Durata workshopurilor variaza intre o zi si 4 zile, in functie de tematica si locatie. Indiferent de durata, workshopul are o componenta teoretica si una practica, urmate obligatoriu de selectie, analiza, editare si discutii pe baza imaginilor facute.
Nimeni nu pleaca fara raspunsuri la intrebari si fara solutii practice pentru situatiile neprevazute intampinate de fiecare in parte.
Organizez workshopurile cu aceeasi grija si atentie, cu care organizez orice shooting solicitat de un client. Nu exista rabat de la calitatea sau conditiile necesare unui shooting profesionist complex.
Iar aici ma refer la toate detaliile impuse de un standard de calitate, care sa permita obtinerea unor rezultate pe masura asteptarilor. De la cazare, la teme, personaje, tinute, locuri si accesorii, make up si coafura, toate detaliile sunt asigurate pe masura standardelor personale.
Toate locatiile se aleg in urma unor prospectii ce se intampla de cativa ani, pentru a sti care e cel mai bun moment si loc pentru ce urmeaza sa se intample. Modelele sunt alese prin casting, in functie de tematica si detaliile evenimentului, cu inputul agentiei. Intotdeauna exista solutii complementare solutiilor alese in prima instanta, fie ca este vorba de locatie, modele, tinute sau alte detalii.
Feedback
Mi se reclama adesea ca nu-mi place sa vorbesc despre mine si nici prea descriptiv despre proiectele mele, si ca, atunci cand o fac, sunt destul de zgarcit in detalii. Asa ca, o sa aleg cu voia ta, sa raspund la aceasta intrebare direct cu un feedback, postat public in urma penultimului workshop de unul dintre participantii care a ales sa faca pasul de la nivel de public la participarea activa.
“Deja stiti cat ma bucur de workshopurile de fotografie. Abia ce s-a incheiat al doilea si inca nu-mi dau seama cum sa conserv toata energia si toata bucuria castigate datorita lui.
Teoretic, vi le-as recomanda cu tot sufletul. Practic insa, ma tem ca o data ce ati descoperi si ati intelege plus valoarea pe care v-o poate aduce, v-ati ingramadi toti si-ar trebui sa ma lupt cu voi pentru un loc in ele.
Nu. Terminologia clar nu-i cea mai potrivita. Workshop de fotografie ar trebui sa insemne fix atat: atelier de fotografie. Workshopurile la care particip eu insa… nu’s doar despre fotografie, cadre si lumini. Realizez ca am plecat cu gandul ca cineva o sa-mi explice tehnic ce poate aparatul, o sa-mi aranjeze cadrele, o sa dicteze scurt si clar indicatiile, ca o sa am aceleasi fotografii ca si altii, eventual mai bune sau mai slabe, dupa cat ne-o permite tehnica achizitionata. Ei as’!
Acolo nu ajungi sa-ti explice cineva cum, cand si de ce sa gandesti sau sa nu gandesti, ci doar sa executi. Popasul tau in workshopul de terapie prin fotografie… (da! Cred ca asta este cel mai bun si mai complet termen) o sa te stoarca de idei, o sa-ti impuna sa gandesti, o sa te ajute sa te exprimi, sa fii creativ si usor egoist, sa-ti gasesti singur unghiurile si sa tragi cel mai bun cadru. O sa uiti ca ti-e cald, ca ti-e frig, ca ai baut prea mult sau ca n-ai apucat sa mananci.
O sa intelegi ca totul poate depinde de o secunda, de un moment, de o stare. O sa descoperi oameni noi. O sa descoperi straini dispusi sa te ajute. Necunoscuti care aleg sa iti poarte de grija. Si o sa realizezi ca lucrurile nu mai sunt doar despre tine. Ca vezi lucruri, ca simti sa iti exprimi idei care pot sa-i ajute si pe ceilalti, mai mult sau mai putin experimentati decat tine, sau doar pe ei, ca succesul este despre grup si nu despre individ. Ca se rade mai cu pofta in gasca.
Sunt locuri in care te duci si te intorci asa cum ai plecat. Si mai sunt workshopurile astea unde te duci cu un prieten si te intorci cu mai multi. Unde ajungi sa inveti, si te intorci si mai insetat de cunoastere. Unde pleci fara asteptari si te trezesti cu tolba plina de informatii, momente si trairi noi.
Si culmea e ca de toate astea vinovatu-i unu’ singur. Individu’ asta mult prea uman, fabulos de pasionat si de pasional in tot ce face, extrem de dornic sa ofere, sa ajute, sa sprijine, sa-ti fie umbra si cand iti pare ca nu-l simti sau ca nu te baga in seama, care se incapataneaza sa te impinga la deal, cand cel mai simplu i-ar fi sa te lase sa o iei la vale, care uita sa doarma daca tie nu ti-e somn si o sa bea cald daca tu ai bea rece.
Si am simtit atata bucurie in vocea lui cand povestea despre fotografie, si i-am vazut fata atat de luminata si ochii atat de plini de povesti nespuse, si mi-a descompus fotografiile cu meticoluzitatea si precizia unui chirurg, care rezolva cu grija cele mai dificile probleme ale matematicii, ca m-am gandit scurt (fara graba unui diagnostic inca): e nebunie curata!
Individului asta i-as cere sa nu uite sa se gandeasca si la el, si la linistea si la odihna lui, da’ mi-ar rade in varfu’ nasului si n-as avea cum sa nu pricep ca tot ce ofera e din suflet, incarcat cu bucurie si iscat din definitia lui ca om.
Am scris mult si nici macar nu’s vreun povestitor talentat. Am scris cu zambet si am scris pentru mine, cu dragul fiecarui gand. Nu vand nimic. Dar recomand cu sufletul o experienta, care si daca ramane unica, tot merita! si e cadoul tau pentru tine. Unul dintre cele mai frumoase!
Si n-am cum sa uit ca povestea n-ar fi atat de poveste si nici usor de conturat fara sprijinul unei echipe. Si fara de mirare, Bogdan Botofei a reusit sa adune langa el cei mai potriviti oameni. Si lor le Multumesc! Sunt toti minunati! O familie tare frumoasa, ce nu-ti lasa spatiu decat sa speri ca la un moment dat, vei putea fi parte din ea!” – Jamilla Azazi
12 este numarul maxim de participanti, dar poate varia in functie de tematica si de numarul lectorilor. Singura conditie pe care trebuie sa o indeplineasca participantii la workshop este pasiunea si deschiderea catre fotografie.
In rest, trebuie sa aiba cu ei o camera foto, si nu, contrar aparentelor, nu este nevoie de o camera profesionala.
Acceptam si apreciem si aparatele vechi, pe film sau camera telefonului mobil. In cadrul acestor workshop-uri incercam sa descoperim talentul, creativitatea si viziunea fiecarui participant. Astfel, nu mizam pe tehnologie de ultima generatie, scopul nostru si al lor este sa identificam inclinatia si potentialul acestora in fotografie
Fotografia salveaza Romania
In Romania, exista un numar foarte mare de fotografi aspiranti la titulatura de profesionist, dar foarte putini cei care o si dobandesc. Ne aflam intr-un moment in care orice amator, posesor al unei camere profesionale, se autointituleaza fotograf.
Din pacate, traim si vremurile in care preturile sunt impuse de clienti si au un trend descendent, iar lucrul acesta se rasfrange si in calitatea produselor livrate.
Fotografii care nu s-au aliniat cerintelor si preturilor din piata au plecat din tara sau s-au indreptat spre altceva, iar amatorii, posesori de un aparat dslr, ajung sa le ia locul, acceptand sume derizorii pentru acumularea unui portofoliu, dar scazand asteptarile si calitatea livrata clientilor.
Ce lipseste astazi din peisajul autohton este prezenta unei organizatii care sa ne sustina, sa ne apere drepturile si care sa reglementeze si sa impuna un set de reguli intr-un cadru legal.
Din pacate, desi se doreste infiintarea unei asociatii, lucrurile stagneaza la nivel de discutii de ani de zile, iar la ora actuala, in Romania, nu exista nici macar un sindicat al fotografilor.
Copiii
Proiectul realizat pentru copiii din Jilava este unul dintre proiectele mele de suflet.
Ideea nu mi-a apartinut, dar am imbratisat-o cu drag in momentul in care Emanuel Ganciu, cel care a infiintat in localitate un Centru Misionar unde copiii defavorizati merg la ateliere si cursuri de tesatorie si cusatorie, pictura, sculptura si muzica, m-a intrebat daca am disponibilitatea de a-i initia in arta fotografica.
Acesta este genul de proiect pe care nu il poti refuza, in care te implici, atat profesional, cat si emotional, si la finalul caruia te bucuri alaturi de participanti de rezultatele obtinute. In cazul lor, rezultatele au fost extraordinare si proiectul s-a finalizat cu o expozitie.
Profit de aceasta ocazie pentru a-i multumi inca o data Cristinei Tinta, care a aflat de proiect, i-a placut, a crezut in ei si in rezultatele lor, astfel incat, s-a asigurat ca toti copiii vor primi camere si accesorii foto de la unul din importatorii mari de echipamente, dar si de la oameni sufletisti care au donat o camera mai veche, un blitz sau un trepied.
Astept cu nerabdare sa fiu martorul ascensiunii lor in cariera de fotograf si, de ce nu, sa fiu invitat la primele lor expozitii personale.
Sfat pentru 'ai mici si la inceput
Daca exista pasiune, munca si talent, cu siguranta vor aparea si recompensele financiare. Sa aiba rabdare si sa insiste, chiar si atunci cand va da de greu.
Sa fie deschis catre ce e nou, sa caute in permanenta lucruri care-l misca in zona de interes si mai ales din zona de confort. Sa nu se bucure la castiguri rapide si usoare, daca asta inseamna sa faca rabat de la calitate, si sa nu uite ca intotdeauna mai e ceva de invatat.
