Ce sa faci in epoca mega-super-extraordinar-kalifragilisticei publicitati? Cum sa te diferentiezi printre promisiunile tuturor brandurilor, care iti aduc luna, Saturnul si chiar si cea de-a 9-a planeta, nedescoperita inca, de pe cer?
Cu un fel de sinceritate anti-publicitara. Asta chiar poate sa socheze oamenii. Small Luxury Hotels of the World si McCann Bristol au ales aceasta varianta, aproape senzationala, dar ei ii spun “plictisitoare”.
Imaginati-va un print pentru vacante, fara poze. Da. Exact. Fara soarele care se rasfrange in parul unei fericite posesoare de fericire la stoc, fara cerul nenatural de albastru, fara visul unei evadari din propria viata. Si nu doar ca reclamele astea nu au poze, dar isi permit niste cuvinte care vorbesc cu oamenii ca si cum acestia nu ar fi idioti.
Seria "Unadvertise" e cu dublu tais, scriu cei de la Adweek, putin reticenti. S-ar putea ca tonul condescendent sa irite targetul mai mult decat o campanie plictisitoare cu adevarat.