Discutia despre relatia de dependenta dintre film si publicitate a pornit de la Jacques Audiard, regizorul cel mai rasfatat la ora actuala in Franta. Intr-un interviu despre campania de promovare a filmului de "Rouille et d'os", Audiard spune ca dam filmelor o importanta comerciala prea mare.
Am vorbit mai intai cu un regizor. Cu un cineast pe care intuiam ca nu il intereseaza partea de PR sau de marketing si care e convins ca publicitatea nu poate functiona in cazul unui film de autor. Cristi Puiu e preocupat de adevar si de autenticitatea exprimarii. Dar cat de antinomice sunt publicitatea si adevarul asta pur al artei ?
Intr-o lume ideala, daca as scrie o carte, cuvintele din ea ar avea o puterea magica intrinseca de a federa oamenii si de a-i face sa citeasca, fara sa fie nevoie sa fac publicitate. In aceeasi lume utopica, oamenii ar fi atrasi de arta in mod mecanic, animalic si irezistibil. Dar pentru ca lumea asta nu exista, s-a inventat publicitatea.
Era normal ca un om de comunicare sa aiba o parere diferita de cea a unui regizor. Si, dupa discutia pe care am avut-o cu el, daca as scrie o carte, i-as da-o lui sa mi-o promoveze. Pentru ca mi-a promis ca el nu face campanii care deformeaza mesajul. Si pentru ca mi-a mai zis ceva in care cred: rolul profesionistilor din comunicare este acela de a educa oamenii.
Interviu cu Catalin Anchidin, PR, pasionat de filme de art-house, care e sigur ca poti sa scoti un om din fast food si sa-l aduci intr-un restaurant de trei stele. Cu conditia sa ii vorbesti pe limba lui.
De la agonie la extaz : The Wenders situation
Regula numarul 1. Omul ajunge sa mearga la film doar daca i se comunica. Ma intrebi cat din succesul unui film i se datoreaza artei si cat campaniei de promovare? Eu cred ca publicul are nevoie si merita sa afle despre produsul pe care l-a creat cineva.
Sa-ti spun o poveste foarte frumoasa despre un film de art house, "Pina" (Wim Wenders, despre dansatoarea Pina Bausch) si o campanie de promovare care a functionat.
Ada Solomon, producatoare si distribuitoare de film, vazuse filmul lui Wenders la Berlin in 2011. Ea fiind foarte indragostita de dans si de arta, a avut dorinta asta de a dezvolta si orizonturile altor oameni. Asa ca a luat filmul asta spre distributie in Romania.
Dincolo de orice, eu nu am fost niciodata ipocrit. Eu nu sunt foarte familiarizat cu dansul contemporan, dar auzisem de Pina Baush.
M-am panicat la ideea ca filmul urma sa fie distribuit intr-o tara in care oamenii nu stiu prea multe despre dansul contemporan. Mai mult, era un film in 3D si practic toata distributia lui se intampla in mall.
Din pacate, noi nu prea avem cinematografe de bulevard. Iar asta e un film la care target-ul principal era un public cunoscator de de arta si de dans contemporan. Un public un pic mai nisat.
Sa-ti mai spun si ca tot ce insemna costuri de distributie erau imense. Era oarecum sinucidere curata. Filmul ar fi urmat sa fie vazut de maxim 2.000 de spectatori. Ca nivel de costuri si profitabilitate, era un demers foarte periculos. Pentru ca, la final, nu ai fi avut cum sa justifici asemenea nebunie de distributie. Stii cati spectatori am avut la sfarsit? Aproape 20.000!
Pina si Inna
Toata campania de la Pina s-a facut pe endorsement. Am luat zece vedete sau persoane cunoscute, pentru fiecare categorie de public in parte. Pentru cunoscatori am vorbit cu Mihai Mihalcea, care era director la centrul national al dansului, cu Victor Rebengiuc, care vazuse spectacolele Pinei Bausch, Oana Pellea, Maia Morgersten etc.
Pentru publicul mai comercial am mers cu Mihai Morar si cu Andreea Balan, care participase la "Dansez pentru tine". Cu Inna, care era si atunci si mai este si acum in voga. Toti oamenii astia au format o comunitate si au comunicat pentru categoria de public pe care au reprezentat-o. Au spus de ce filmul merita vazut.
A fost o miscare incredibila. Fireste, au fost si valuri de comentarii negative. Cum poti tu sa ii asociezi pe Mihai Morar si pe Andreea Balan intr-o campanie a unui film de arta ? La primul film de arta in 3D.
Le-am explicat: oameni buni, eu nu pot sa ii comunic publicului care merge la Mall cu Horia Roman Patapievici. Pentru ca el nu e cunoscut de oamenii care se duc la un blockbuster. Campania a functionat incredibil.
Don’t try to bend the spoon
Publicitatea perverteste mesajul? Da, da, cu siguranta. Dar eu te intreb altceva. Eu am un film foarte bun, dar nu vreau sa ii fac campanie. Sa zicem ca e atat de bun, incat nici nu merita sa faci tam-tam cu el.
Pe de alta parte, poti sa ai un film foarte prost care beneficiaza de un super marketing. Ce alegi ?
Stai cu filmul tau bun in brate si spui OK, nu fac nimic pentru ca produsul meu este suficient de bun si nu am nevoie sa comunic? Sau incerci sa deschizi ochii publicului?
Mie mi se pare ca poti educa publicul prin comunicare. Si nu cred ca pervertesti in nici un fel valoarea filmului. Comunicarea nu ii scade calitatile de productie. Mi se pare ca din contra, poate ajuta. Din punctul meu de vedere, menirea artei este sa circule, sa fie vazuta de cat mai multa lume.
Regizor vs. PR
Sunt foarte multi cineasti care se plang ca spectatorii din Romania nu merg la cinema. Da, din pacate stim ca avem foarte multe probleme. Iar una din ele este reteaua de distributie. Sunt orase, sau judete intregi care nu au cinematografe. Si, in toata nebunia asta, exista mall-urile.
Iar tu, cu filmul tau romanesc sau european de arta, ca sa iti castigi locul in programul cinematografului, intri in competitie cu un blockbuster. De asta filmul si campania lui sunt doua lucruri care vin la pachet.
Nu am inventat noi roata in industria asta. Iar rolul meu ca PR este sa informez publicul, sa ii aduc cat mai multe elemente ca sa il misc pe spectatorul din fata televizorului si sa il aduc in cinema.
Eu inteleg ca, intr-adevar, regizorii nu sunt foarte interesati sa se plimbe ca sa isi promoveze filmul, dar nu ai cum altfel.
Pozitia doi a copilului
Din punct de vedere al intrarilor si al awareness-ului, "Pozitia copilului" este cel mai vizionat film in ultimii 15 ani din Romania. Intr-o tara in care cel mai de succes film romanesc a fost "Garcea si oltenii", care a facut 234.000 de spectatori, urmatorul film este "Pozitia copilului". 120 000 de spectatori. Te uimeste? E un pas inainte, nu?
Campania de la "Pozitia copilului" a inceput din start pe strategie. Cand s-a comunicat faptul ca filmul e la Berlin au fost voci pe piata care au spus "Hai ma, fii serios. Toate filmele romanesti ajung in festivaluri, sunt selectate si premiate, pentru ca prezinta comunismul".
Nimeni nu dadea valoarea unei selectii in cadrul unui festival atat de important cum e Berlinul si cum e Cannes-ul.
Campania s-a bazat pe ideea ca Berlinul este aceasta olimpiada de iarna a filmului si ca nu e putin lucru ca tu esti in selectie acolo. Dar daca tu astepti ca oamenii sa vina sa faca legaturile fara sa le spui ce inseamna evenimentul asta, astepti degeaba. Asa ca le-am spus oamenilor: Calin Netzer este in competitie cu regizorul x, y z - toti foarte cunoscuti.
Luminita Gheorghiu se bate cot la cot pentru un urs de argint cu Catherine Deneuve. Bogdan Dumitrache e in aceeasi liga cu Matt Damon etc. Mie mi se pare ca tocmai trebuie sa le explici oamenilor ce inseamna selectia unui film la un festival asa de important.
A country’s sleep
In Cehia si in Polonia, oamenii se duc la filmele autohtone. In Romania exista aceasta bariera intre public si film, sau intre public si regizor.
Exista in continuare aceasta eticheta pusa pe filmul romanesc, ca este un film care prezinta comunismul si niste oameni care sorb la supa tristetii ore intregi. Se merge pe ideea ca filmele romanesti prezinta mereu povesti triste, cand de fapt oamenii au nevoie de altceva.
Eu incerc sa scoat la iveala faptul ca filmul romanesc nu mai e asa cum il stiu unii din noi, ca s-a mai schimbat. A se vedea "Aferim", care e filmul romanesc cu cel mai mare succes din 2015. Se apropie de 70.000 de spectatori. Si nu, contrar ideilor vehiculate, nu este filmul cu cel mai mare buget din istorie.
A fost un film destul de greu, cu un buget de aproape 1.500.000 €. Daca asta inseamna un buget mare, mie nu mi se pare mult pentru un film de epoca, in conditiile in care au trebuit construite decorurile si in care filmul a fost facut in 25 de zile, pentru ca zilele de filmare au fost numarate.
Pe scurt, mie mi se pare ca pentru ca un film sa aiba succes, indiferent de ce succes vorbim, de casa, de awareness, trebuie sa fie cunoscut si comunicat.
Negociatorul
Da, eu ii inteleg si pe cei care creaza. Zona lor de confort e mai degraba spatiul creativ decat televiziunile, cinematografele sau covoarele rosii. Chiar daca nu putem generaliza, pentru ca sunt cazuri si cazuri. Sunt si regizori carora le place toata butaforia asta din spatele unei lansari. Dar de obicei se negociaza. Tu ii spui: "OK, hai ca nu te tarai peste tot. Facem cinci aparitii importante".
Inteleg ca un regizor nu are chef sa se plimbe peste tot. Dar eu ca om de comunicare sunt foarte frustrat atunci cand vad ca un film foarte bun nu este comunicat suficient si ca nu se duc mai multi oameni sa il vada.
Si ma apuca toate spumele cand vad ca un film de categoria C, care nu are PR ci doar marketing, este vazut. In cariera mea am fost de nenumarate ori frustrat.
Chiar daca acum lucrurile se mai schimba si in Romania. Au invatat si regizorii si producatorii si inteleg ca trebuie sa fii oarecum in acelasi ritm cu piata.
Cu totii ne dorim ca oamenii care se duc la un film cu popcorn sa vina si la filmul de arta. Sincer, eu nu cred ca regizorul care face filmul de arta isi spune OK, am facut filmul. Daca e vazut doar de doi oameni, asta e.
Campanii curate
In Romania sunt rare cazurile in care campaniile de promovare incearca sa vinda altceva decat ce este filmul ala. De cele mai multe ori partea de comunicare nu livreaza decat informatia, fara sa o impacheteze in altceva.
Stim cu totii ca se poate intampla sa creezi dintr-un trailer o alta poveste (si eu am facut asta) tocmai ca sa il faci pe spectator sa ii starnesti interesul.
Astea sunt gaselnite de marketing pe care le facem cu totii. Dar de cele mai multe ori, iti garantez, nu se merge pe campanii agresive si de impachetat filmul in alt ambalaj.
Se merge pur si simplu pe comunicarea prezentei filmului in oferta cinematografica. Asta presupune intr-adevar, plimbarea regizorului, a actorilor, interactiunea cu publicul.
Mie mi se pare foarte important ca spectatorul pe care vreau sa il aduc in cinema sa interactioneze cu autorul. E important sa creezi acest cadru in care te poti intalni cu regizorul si cu actorul care iti da posibilitatea sa intelegi mai bine produsul cultural.
Dar asta nu inseamna ca distorsionezi mesajul. Pentru majoritatea filmelor de art house am mizat pe crearea de awareness. Am incercat sa mergem cu informatia asta pe toate canalele pe care le-am avut la dispozitie.
Da televizorul mai tare. Si stinge-l!
In conditiile in care traim intr-o tara in care televiziunea este canalul de comunicare cel mai utilizat, in care singurul canal de televiziune cultural s-a inchis (TVR Cultural nu mai exista de ani buni), cam cate solutii de promovare ai pentru un film de art house?
Cand vrei sa ajungi cu produsul tau in fata publicului, si nu vorbesc despre editii speciale, ci pur si simplu de o stire, te lovesti invariabil de fraza asta "filmul nu prea face rating, imi pare rau".
In conditiile in care nu mai ai publicatii culturale, le numeri pe degete, cele mai vandute sunt tabloidele, ai un ziar, maxim doua in care te poti exprima. Si in tot peisajul asta mediatic, te trezesti ca ai un produs cultural in mana.
Eu stiu ca pentru un regizor filmul este copilul lui. Dar cand primesc filmul de la un regizor sau de la un distribuitor, filmul ala devine copilul meu. Vreau sa il cresc, vreau sa il vad mare. Sa ne intelegem. Eu nu fac meseria asta pentru bani.
Daca as fi vrut sa fac bani, m-as fi dus in alta zona in care se pot face bani. Dar nu in industria filmului. Stii care este drama ? Si la modul cel mai serios cu cat vorbesc mai mult despre asta, cu atat ma intristez mai tare.
Daca nu intelegem ca in lumea in care traim trebuie sa ne facem cunoscuti si sa fim prezenti, nu putem sa ne plangem ca nu generam awareness, trafic in cinema.
Pentru ca pana la urma, ne invartim intr-un cerc. Si vina mea care e ? Ca incerc sa aduc omul in cinema, sa il fac sa guste mancaruri mai fine ? Ce ar trebui sa fac ? Sa il las in fast food-ul lui ?
Nimic nu se pierde, totul se comunica
Mai poate sa mai existe arta azi fara comunicare? Cred ca nu mai poate sa existe nimic azi fara comunicare. E ca si cum eu ti-as vorbi despre un lucru pe care l-am creat, dar tu nu stii ca exista. Daca tu esti regizor si faci un film, dar nu vrei sa il lansezi in cinema, de ce nu faci niste serate cu el?
Sa zicem ca filmul de arta este copilul meu si nu vreau sa intre in regimul de distributie. De ce il mai faci atunci ? Pot sa iti dau cazuri cu filme foarte bune care au facut in Romania 500 de spectatori, doar pentru ca nu s-a comunicat.
Sunt foarte multe filme care trec neobservate si in acelasi timp producatorii si regizorii se plang ca nu exista public. Dar publicul exista. Doar ca nu s-a creat intalnirea dintre regizor si public.
Ne plangem ca publicul e din ce in ce mai needucat. Dar nu ne intrebam de ce. Mie mi se pare ca rolul oamenilor din industriile de comunicare asta este, sa educe publicul.
Intr-o tara in care oamenii nu mai stiu cine este Mircea Eliade, copiii nu mai stiu cine este Tom Sawyer daca vrem sa vorbim despre valori si despre arta, trebuie sa comunicam pe intelesul tuturor. Asta e cheia. Trebuie sa ajungi cu informatia la toata lumea.
Eu sunt convins si am demonstrat-o de cate ori am avut ocazia si resursele, ca oamenii ar merge la un film de autor, daca ar afla despre el.
Doi oameni, un regizor si un PR, au participat la discutia pe care am creat-o in jurul unui subiect care ma preocupa : mai poate un film avea succes azi, fara o campanie de promovare ? In ce fel a influentat (sau sa spun viciat?) publicitatea arta filmului?
Stiam ca o sa am doua puncte de vedere diferite cand mi-am ales interlocutorii. Asta nu e o surpriza. Raman cu altceva din discutiile astea. Si nu vorbesc de concepte, m-am saturat de concepte. Vorbesc de lucruri pe care oricine le poate face, in fiecare zi.
Cristi mi-a amintit cat de important este sa te asumi si sa ai curajul sa spui cum se vede lumea de la fereastra ta in modul cel mai autentic cu putinta. Catalin mi-a amintit de ce am ales sa fiu jurnalista si care e responsabilitatea mea : sa incerc sa educ publicul.
Cred, probabil in mod prostesc si naiv, ca publicul poate fi educat, daca intelegem ca arta este scopul, publicitatea doar mijlocul.
Am visat ca intram intr-o sala de cinema in care rula "Titanic" (ca tot il enerveaza pe Cristi). Ca le-am explicat frumos oamenilor ca in sala de langa ruleaza "Aurora" si ca o sa ii intereseze, pentru ca poate fi povestea fiecaruia dintre ei.
Am visat ca o fata pasionata de zumba s-a ridicat de pe scaun si, fara sa spuna un cuvant, a intrat in sala in care ruleaza "Aurora". Un singur spectator dintr-o sala de 200 de persoane? Poate fi asta relevant? Da, poate. Sunt fericita si daca reusesc sa educ un singur om!
