[Din presa in PR] Florentina Ciuverca: Nu ma pot abtine sa nu-i admir pe ziaristii care afla informatii ce nu se vor aflate

Florentina este PR-ist freelancer si cele mai multe proiecte ale ei sunt legate de film: festivaluri, lungmetraje, lansari. In presa a lucrat 10 ani si nici acum nu a renuntat complet la ea: detine site-ul Filmreporter.ro, unde "se racoreste constant".

"Am ramas multa vreme cu picioarele-n doua luntri, o echilibristica destul de tricky, dat fiind ca eram si PR si jurnalist pe film", spune ea. Ba chiar are o lista intreaga cu regizori despre care nu mai poate scrie, pentru ca a colaborat cu ei pe partea de PR. Florentina povesteste in textul de mai jos cum rezolva dilema, despre un PR-istii de la Cannes, dar si despre "gradul de impostura al unor bloggeri".

Unde ai lucrat in presa? De cat timp lucrezi in PR?

Am zece ani de experienta in presa. Am inceput in studentie cu "Opinia studenteasca" de la Iasi (un loc fantastic in care sa inveti presa), am continuat cu "Jurnalul de Est", un ziar local in care am scris un an pe social si educatie, apoi cu "Evenimentul zilei". Am lucrat acolo din 2006 pana in 2010, in departamentul Cultura (in timp, m-am specializat pe film). Am mai scris pentru "Regard", "Adevarul", "The Industry", "Suplimentul de Cultura", "Opinia studenteasca", "Esquire" etc.

In PR am ajuns intamplator, tot datorita unui proiect jurnalistic. Tocmai lansasem Filmreporter.ro - pe care il gandisem de la zero, cu zero bani si cu un prieten web designer -, si nu stiam cum o sa reusesc sa ma intretin si site-ul, si pe mine. Regizorul Cristian Mungiu l-a vazut, i-a placut si mi-a propus sa colaboram la un festival pe care tocmai il punea pe picioare, Les Films de Cannes a Bucarest. Era septembrie 2010 si dupa patru ani jumatate inca sunt in PR.

Ca freelancer, am lucrat si pentru TIFF (trei editii), Cinepolitica, Festivalul International de Film NexT si multe filme: Pozitia copilului, Dupa dealuri, Q.E.D., Buna! Ce faci?, Domestic, Potretul luptatorului la tinerete, Periferic etc.. Si, mai nou, De ce eu?. Sunt de-a dreptul norocoasa – n-am dat peste nici un proiect care sa nu-mi placa deloc.

Motivul pentru care ai plecat din presa

Cand mi-am dat demisia, in aprilie 2010, multi au fost surprinsi – li se parea ca ma arunc fara plasa de siguranta. Ceea ce era adevarat, financiar vorbind. Era un moment de criza in presa, salariile fusesera taiate serios, dispareau ziare in jur si mare parte din redactia "Evenimentului Zilei" statea in cumpana dupa ce Ringier Romania vanduse ziarul unor patroni romani. Nu se stia pana la capat cine sunt ei, ceea ce alimenta paranoia, dar eu intuiam ca nimic nu va mai fi la fel, ceea ce s-a si adeverit. Plus ca patru ani de duminici petrecute in redactie iti cam ajung la os.

Am decis sa plec nestiind prea bine ce-o sa fac. Stiam doar ca as fi vrut sa existe o revista de film ca "Variety" sau "The Hollywood Reporter", pe care le citeam zilnic, unde sa pot lucra. Cum nu existau, mi-am facut propria revista online, insa bani n-am stiut (n-am apucat, de fapt) sa fac vreodata cu ea. Filmreporter.ro crescuse mult intr-un an, scriam noptile si diminetile si nu mai stiam cum sa-mi impart timpul ca sa-l sustin in ritmul in care incepuse. Dar m-a invins oboseala, pentru ca dupa primul proiect de PR au urmat altele, cateodata 4-5 mari simultan, si site-ul a devenit in timp mai degraba hobby. Editez mai mult decat scriu.

Pentru ca nu ma pot desparti cu totul de presa, am ramas multa vreme cu picioarele-n doua luntri, o echilibristica destul de tricky, dat fiind ca eram si PR si jurnalist pe film. Oricat de multe declaratii de independenta as fi facut – colaboratorii mei de pe Filmreporter.ro desfiintau filme la care lucram ca PR -, nu e sanatos pe termen lung. Deja am o lunga lista de regizori romani despre care nu mai pot scrie eu, personal, pentru ca am colaborat cu ei.

Ce nu-ti placea in relatia PR > presa

Nu-mi placeau constrangerile de nici un fel. In sensul ca, de pilda, aflam in exclusivitate ca vin cutare actori sau regizori celebri sa filmeze in Romania. Aveam nevoie de surse solide ca sa pot publica asta si cand eram sigura de informatie, nu sunam niciodata PR-ul pentru confirmari, ca sa nu apuce sa ma roage sa nu public :) Asa as face si acum, zau. Imi inchipuiam ulterior ca erau trasi de ureche, dar asta nu ma privea ca jurnalist.

PR-ilor de la Cannes – unora dintre ei – nu le intelegeam jocul. Stiam ca unii n-o sa-mi dea interviuri cu nimeni, niciodata, dar ei insistau ca ne vor contacta (il adoram, in schimb, pe britanicul care ma punea pe lista doar pentru ca vin din Romania si "n-am avut parte" :) ). Prefer sa mi se spuna adevarul, e mai simplu.

Ce nu-ti place in relatia presa > PR

Jurnalistii cu care lucrez in mod obisnuit sunt oameni minunati. Cu unii am facut teren ani la rand (aproape toti prietenii mei sunt jurnalisti, iar presa e calul de bataie la bere) si ne stim bine. Din pacate, cei mai multi sunt singuri pe domeniile lor si au un program infernal – fac teren si au norma de stiri online, lucreaza in ture, totul pe niste salarii minuscule. Nu stiu daca as putea sa mai trec prin asta.

Ii admir pe ziaristii care merg dincolo de ce anunta un PR – continua un subiect pe cont propriu sau ii dau o alta abordare. Nu-mi plac cei neprofesionisti, dar iar, sunt norocoasa, n-am avut parte prea des de ei. Si nu-mi place faptul ca, pe masura ce se subtiaza redactiile, agentiile si unii PR-isti au ajuns sa se bazeze pe bloggerii "specializati".

Din pacate, gradul de impostura al unora e dezarmant. Si e direct proportional cu entuziasmul lor in a scrie despre lucruri la care nu se pricep sau pe care nu le inteleg pana la capat.

Cele mai mari socuri de adaptare

N-am avut nici un soc. "Socul" a fost sa constat cat de multe stii, ca jurnalist, despre meseria de PR fara sa-ti dai seama. Cel putin, pe PR-ul cultural; ramane sa vad cum e pe cel comercial. Mi-ar placea sa gandesc strategii si pe alte domenii.

Avantajele si dezavantajele unui PR-ist cu trecut in jurnalism

Nu prea vad dezavantaje. Ca jurnalist, vii in PR cu toate temele facute - stii inclusiv de ce nu e bine sa dai un comunicat la ora cutare, care e ierarhia intr-o redactie si cum suna o stire buna de preluat, cum poti vinde un subiect aparent banal etc. Te adaptezi rapid la domenii diferite, pentru ca ai fost nevoit sa faci asta la ziar si pentru ca nu poti sti niciodata sigur despre ce-o sa scrii maine. In momente de criza, intelegi foarte bine cum s-ar pune problema intr-o redactie.

Experienta scrisului constant (si in viteza) la cotidian mi-a fost de mare ajutor; am conceput si scris cu usurinta brosuri cap-coada si sute de comunicate, unele destul de complicate (am rezumat 30 de filme intr-o pagina jumate). Am invatat ca povestile vand si in PR, ca si in presa.

Si, recunosc, pe ziaristii care afla informatii ce nu se vor aflate nu ma pot abtine sa nu-i admir, chit ca dezvaluirea lor nu ti-ar pica tie bine, ca PR.

Un proiect la care ai lucrat cu drag in PR

Sunt o multime. Cel mai drag imi e Les Films de Cannes a Bucarest, poate pentru ca l-am avut in grija de la prima editie. Am niste amintiri grozave cu Abdellatif Kechiche (castigatorul Palme d’Or pentru La vie d’Adele), Gaspar Noe, Elia Suleiman, Amat Escalante si multi alti invitati explorand Bucurestiul.

TIFF-ul, la care lucrez de trei ani ca PR. Minunata echipa, minunata atmosfera. E un eveniment urias, am invatat foarte multe lucrand pentru el.

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, documentarul lui Andrei Ujica. E primul film la care am lucrat, chiar in toamna lui 2010, si n-o sa uit niciodata ce emotii aveam ca n-o sa apara 4000 de oameni sa umple Sala Palatului la premiera. As fi luat personal esecul. Dar au venit si a fost exact cum trebuia sa fie, ca la congres.

Un proiect din presa de care esti mandra

Corespondentele mele de la Cannes. Treceam printr-o mie de stari in timpul festivalului si cadeam de epuizare dupa fiecare editie (au fost cinci). Dar toata euforia aia merita fiecare noapte nedormita.

Un reportaj despre urmele lui Omar Hayssam in satul meu, publicat in "Opinia Studenteasca". Si de cateva interviuri si exclusivitati, inclusiv anchetele despre Centrul National al Cinematografiei, pentru care Filmreporter.ro a fost premiat de Asociatia Criticilor de Film din Romania si unul dintre motivele pentru care am obtinut bursa Alex. Leo Serban in acelasi an, la New York.

Ti-e dor de presa?

N-am parasit-o niciodata :) Ma racoresc constant cu Filmreporter.ro.