Mi-a povestit zilele trecute colega mea, minunata Iulia Bacanu, o intamplare din scoala generala. Se facea ca in timpul orei de Geografie, profa asculta la tabla din lectia trecuta: exploratorii secolelor trecute si expeditiile din jurul lumii. Si se face ca in fata clasei a iesit o fata cumintica, mai timida, foarte la locul ei. Intrebata cine a inconjurat lumea pentru prima data si cum, a raspuns pe un ton mai fastacit: Cristofor Columb cu avionul. Inainte sa Google, ocolul Pamantului l-a facut Magellan intr-o corabie, sau mai multe.
Ideea? E o mare calitate sa recunosti cand nu stii ceva. Maaare. Si am avut ocazia sa ne-o demonstram: am vorbit mai scolareste despre cum se invart rotitele pe partea de lobby si, mai general, despre Public Affairs cu Corina Vintan (Managing Partner, Links Associates).
Compania de comunicare politica si business Links Associates a devenit in 2014 afiliata retelei globale de PR Edelman. Martin Porter (lobby-ist si Managing Director, Edelman) a sustinut o conferinta la Bucuresti pe 28 noiembrie in care a povestit despre noile tendinte din lobby-ul de la Bruxelles. Am aflat si noi cate ceva mai jos.
Ce face o companie de lobby?
In mod cert, face mai mult decat lobby, pe care in sens larg il putem intelege ca incercarea de a stabili o comunicare intre decidenti si cei afectati de deciziile luate de ei. Iar lobby nu fac doar consultantii, ci categorii mult mai largi care urmaresc reprezentarea propriilor interese: asociatii profesionale, ONG-uri, companii, sindicate, grupuri religioase, organizatii internationale, indivizi sau grupuri de cetateni.
O companie de consultanta acopera o arie mult mai mare de activitati, de la cercetarea, fundamentarea problemei, analiza, formularea mesajelor si pana la relationare, reprezentare sau gestionarea crizelor; ceea ce noi numim Public Affairs, un termen care il include pe cel de lobby.
Armele unui consultant in Public Affairs sunt analiza, argumentul si persuasiunea, iar scopul este acela de a crea, facilita si accelera dialogul dintre autoritatile publice si client.
In ce tip de situatii apeleaza clientii la ea?
Cand exista nevoia de a influenta legislatia intr-un anumit domeniu, de a amenda legislatie, de a consulta guvernul intr-o problema care poate avea consecinte sociale sau economice importante sau pur si simplu atunci cand un client vrea sa puna pe agenda publica o problematica importanta atat pentru client, cat si pentru societate.
Arta consultantului consta in a argumenta rational ca interesul particular este generalizabil, iar aceasta nu este o simpla travestire discursiva, ci chiar o transformare care decurge din insasi logica dialogului cu autoritatile publice.
Cel mai amplu proiect de lobby al Links Associates
Cel mai amplu proiect a fost cu siguranta proiectul Rosia Montana, insa noi am avut doar unul dintre roluri, intrucat proiectul a avut mai multi consultanti.
De aceea, as exemplifica printr-un alt caz din anii trecuti, si anume revizuirea Ordinului 615/2010 al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate care prevedea eliminarea compensarii tratamentelor pentru pacientii cu boli cronice, ceea ce ar fi dus la afectarea a peste cinci milioane de pacienti si ar fi cauzat pierderi importante industriei producatorilor de medicamente in ansamblul ei.
Odata aplicat ordinul, pacientii cu boli cronice ar fi trebuit sa scoata din buzunar o suma de pana la 125% mai mare pentru tratamentele curente, ceea ce ar fi condus la incetarea tratamentelor si apoi la agravarea starii de sanatate a milioane de bolnavi cronici.
Noi am ajutat industria producatorilor de medicamente oroginale sa-si consolideze suportul public pentru a determina o noua consultare publica din partea Casei Nationale de Sanatate, care initiase unilateral acest Ordin, fara consultarea asociatiilor de pacienti sau a industriei producatorilor de medicamente.
Efortul nostru de a mobiliza terte parti, de a crea coalitii si de a informa decidentii la nivel inalt din Guvern si Parlament a avut drept rezultat decizia CNAS de a revizui Ordinul 615 prin consultarea partilor direct afectate de noile regelementari.
Pentru toti cei care se indoiesc ca activitatea de lobby ar putea fi mai mult decat articularea si reprezentarea unor interese particulare, acest exemplu este revelator pentru modul in care un interes de business poate fi generalizabil la nivel de societate.
Modelul de colaborare Edelman - Links Associates
Links a devenit din aprilie anul acesta un afiliat al Edelman. Din punct de vedere al branding-ului, Links Associates isi va pastra identitatea. Ceea ce se va schimba va fi ponderea intre serviciile de Public Affairs si cele de relatii publice, cu o crestere speram noi semnificativa a celor din urma. Speram ca, odata cu afilierea la Edelman, vom creste in mod consistent divizia de PR pentru branduri comerciale.
Ce aduce Edelman in piata locala prin colaborarea cu Links?
Links va beneficia de o retea care are 65 de birouri proprii si 35 de afiliati la nivel global, cu operatiuni pe toate continentele si cu 60 de ani de experienta in domeniul comunicarii. In mod evident expertiza globala a Edelman va fi in special in beneficiul clientilor.
Sectoare de activitate predominante in companiile de consultanta in Public Affairs
Distinctia este mai degraba intre modelul de companii de consultanta care se specializeaza pe un anumit domeniu - sanatate/medicamente, noi tehnologii, energie, etc. - si cele care isi dezvolta expertiza in cat mai multe domenii.
Modelul european tinde spre o specializare a companiilor pe anumite sectoare cheie, insa pentru ca acest model sa aiba succes si la noi, piata companiilor consultante in Public Affairs trebuie sa fie mult mai mare si mai dezvoltata.
Tendinte in lobby
Edelman are o foarte buna analiza a modului in care a evoluat lobby-ul in ultimii ani iar aceasta este in mod direct legata de revolutia pe care au adus-o retelele sociale de comunicare. Edelman distinge intre trei mari faze ale lobby-ului.
- Lobby-ul 1.0, care se limita la influentarea procesului legislativ si in care actorii principali erau legislatorii, regulatorii si sindicatele;
- Lobby-ul 2.0, care a largit mult atat sfera de actiune prin includerea in acest proces a optiunilor de politici publice, cat si actorii, prin activarea investitorilor, expertilor si liderilor de opinie;
- Retelele de socializare au adus lobby-ul in cea de-a treia sa faza, lobby-ul 3.0, in care nicio actiune de influentare a deciziei publice nu mai poate fi gandita in afara optiunilor si tendintelor sociale. Lobby-ul 3.0 au facut ca ONG-urile, retelele sociale si mass media sa fie parte obligatorie din acest proces de creare a suportului pentru o cauza sau decizie.
Lobby-ul la Bruxelles
Institutiile europene au suferit schimbari majore in ultimii patru ani, in primul rand printr-o schimbare a centrului de putere de la Comisie spre Consiliul European, ceea ce face ca birocratia europeana sa fi fost invinsa oarecum de interesele si puterea de coalizare a statelor membre.
Prin urmare, lobby-ul la Bruxelles trebuie sa urmeze aceasta schimbare, iar efortul celor care doresc sa-si faca auzita vocea la Bruxelles trebuie sa fie orientat atat spre Comisie, cat mai ales spre reprezentantii politici ai tarilor. Cu siguranta aceasta schimbare lungeste cumva timpii de asteptare, intrucat strategia e mai complexa, mai ales in conditiile in care Romania este o tara fara aliati spontani.
Comentarii