In Danemarca nu-i ca-n Romania: studentii fac mai multa practica si mai putina teorie. Stim de la Laurentiu Stan

In Danemarca nu-i ca-n Romania: studentii fac mai multa practica si mai putina teorie. Stim de la Laurentiu Stan

Cand eram in facultate ma intrebam din cand in cand (de obicei in timpul unui curs plictisitor la care ma lua, involuntar, somnul) daca am facut bine ca am ramas sa studiez aici, sau daca ar fi fost mai intelept din partea mea sa merg in alta tara. 

Pentru ca inca am ramas cu gandul la asta, am stat de vorba cu cativa studenti din Danemarca, de la Universitatea Aalborg din Esbjerg, facultatea de Medialogyun fel de alternativa pentru SNSPA, cu specializari in Image Processing, User Experience Design, Screen Media, Object Oriented Programming, AV Production, Game Design si alte materii cu nume mai greu de tradus in romana.  

Am povestit despre cum difera sistemul lor de invatamant fata de cel din Romania, despre materiile interesante pe care le studiaza, in ce proiecte se implica in timpul liber, cum e viata in Danemarca si ce perspective vad ei pentru viitor.

Laurentiu Stan are 25 de ani si este din Iasi, mandru absolvent al Liceului de Informatica "Grigore C. Moisil", cum se declara. 

La Aalborg e in anul 3, la sectia Medialogy. L-au atras atat sistemul de predare si modul de lucru, mult mai practic decat la noi, cat si materiile si ideea de a lucra cu tehnologii de ultima ora ca sa ajute oamenii. In timpul liber joaca fotbal si urmareste indeaproape acest fenomen pe care il respira, spune el. Mai nou, s-a apucat si de gatit.

De ce Medialogy

Am ales Medialogy din mai multe motive. In primul rand, a fost nevoia de schimbare. In urma cu 3 ani, eram student in anul 3 la Facultatea de Constructii si Instalatii din cadrul Universitatii Tehnice Gheorge Asachi din Iasi  si realizam ca nu e ceea ce vreau sa fac cu adevarat. Considerand defectuos sistemul din Romania – iar aici ma refer la posibilitatea redusa de gasi joburi dupa absolvire – am ales sa schimb nu doar aria de studiu, ci si tara.

Apoi am gasit aceasta specializare la Aalborg University care la momentul respectiv m-a atras, in general, datorita materiilor de studiu si, in special, datorita sistemului de predare si a modului de lucru – in echipa. Fiind o persoana sociabila, ideea de a lucra in echipa, cu tehnologii de ultima ora care sa ajute omul, mi s-a parut alegerea ideala. Si nu cred ca m-am inselat. 

Sistemul de invatamant - Danemarca vs. Romania

Cele doua sisteme de invatamant sunt total diferite. Spre exemplu, aici se pune accent pe lucrul in echipa, pe practica, pe cand in Romania abordarea este una teoretica, cu foarte putin lucru practic. Cred ca ma avantajeaza acest mod de lucru, pentru ca ma ajuta sa observ imaginea de ansamblu si imi stimuleaza creativitatea.

Un alt aspect care imi place este organizarea examenelor. In vreme ce in Romania majoritatea examenelor se desfasoara fara a avea la dispozitie materiale, informatii sau unelte, aici este total opus. Faptul ca ai la dispozitie toate instrumentele de care ai nevoie pentru a rezolva o problema este o simulare a unei situatii la locul de munca, lucru pe care se bazeaza sistemul de invatamant implementat la Aalborg University – Problem Based Learning.

Materii

Pana acum, cel mai mult am fost atras de cursul de AV Production, unde am invatat tehnici de filmare, amplasarea luminilor in scena si multe alte elemente de acest gen. Am invatat, pas cu pas, cum se produce un film - de la o simpla idee pana la editarea finala. Totul in echipa.

Dar partea mea favorita din experienta de pana acum la Medialogy e proiectul semestrial. In fiecare semestru avem o tema data. Pe baza acestei teme venim cu idei de creatie in care adaugam elemente studiate in cadrul cursurilor din semestrul respectiv. La asta se adauga experienta dobandita in semestrele precedente. Acest aspect ma fascineaza si il consider a fi punctul forte al acestui sistem de invatamant.

Proiecte extra studiu

In anul II am facut parte dintr-o mica echipa de studenti din acelasi an, impreuna cu care am dezvoltat un proiect, pe parcursul intregului an universitar, menit sa ajute studentii din primul an sa se integreze mai repede in facultate.

Pe langa acest proiect, sunt activ implicat, impreuna cu biroul international de aici, in integrarea studentilor internationali si consilierea celor ce vor sa urmeze studiile Aalborg University Esbjerg, precum si informarea lor in legatura cu acomodarea, viata sociala si oportunitatile de student jobs din oras.

Proiecte cu care se mandreste

In momentul de fata lucrez impreuna cu alti 3 studenti romani din grupa la un studiu experimental al efectului Oculus Rift, unul din cele mai cunoscute gadgeturi de simulare a realitatii, asupra performantei in ciclism. Vom dezvolta un sistem stationar pe care poate fi atasata orice bicicleta, utilizatorul avand posibilitatea de a explora o realitate virtuala in timp ce merge cu bicicleta. 

Un alt proiect de care sunt mandru este cel din anul I, in care, impreuna cu grupa mea, am creat un joc de masa digital menit sa incurajeze copiii care sufera de autism sa interactioneze intre ei. Satisfactia pe care am avut-o vazand ca produsul nostru le-a adus un zambet pe fete a fost de nedescris. 

Semestrul trecut, impreuna cu colegii mei, am creat o aplicatie de invatare a limbii daneze destinata dispozitivelor mobile. Acest proiect a fost o provocare, intrucat niciunul dintre membrii grupei nu vorbeste limba daneza :)

Planuri de viitor

Nu exclud posibilitatea de a ma intoarce in tara dupa terminarea studiilor. Mi-ar placea sa o fac, insa voi alege drumul pe care il voi considera benefic la momentul dat.

Unul dintre telurile mele pe termen lung este acela de a pune bazele unei companii in vastul domeniu media, deoarece consider ca experienta si viziunea pe care o voi fi dobandit la finalizarea studiilor ma va ajuta foarte mult in acest sens.

Bonus - ce e de vazut in Danemarca

In primul rand Copenhaga. Un oras aglomerat, dar simplu, in care intalnesti oameni de tot felul. Arhitectura specific daneza nu se pierde intr-o metropola precum Copenhaga, ba mai mult, este valorificata la maxim. Un alt oras care merita vizitat este Aarhus, al doilea cel mai mare oras din Danemarca si principalul port al tarii. Un oras plin de viata, cu cea mai mare concentratie de studenti din Danemarca.

Despre orasul in care sunt: Esbjerg e un oras-port, foarte activ in domeniul energiei verde, a transporturilor si, in ultima vreme, a sportului. Un oras simplu, specific danez, care se dezvolta pe zi ce trece. Aici puteti vizita monumentul ‘Man Meets the Sea’, precum si portul sau muzeele orasului.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related