Competitivitatea este principalul motiv pentru care Mihai Fetcu (Creative Director, Geometry Global) considera ca participarea la festivaluri merita pentru o agentie. O data pentru ca premiile ii motiveaza in mod direct pe oameni si apoi, pentru ca ele ajuta in mod indirect la cresterea imaginii agentiei.
Festivaluri relevante
Aproape toate festivalurile sunt relevante pentru noi. In fiecare an, in functie de campaniile pe care dorim sa le inscriem alegem festivalurile care se potrivesc. Dupa ani de experienta in domeniul asta iti cam dai seama care sunt parametri si ce anume impresioneaza la fiecare festival.
In 2015 vom acorda o atentie deosebita festivalurilor internationale precum ADCE, Epica, Eurobest, LIA si Cannes, de unde avem asteptari mari. Festivalurile locale la care vom inscrie vor fi ADC si Effie.
Participari si rezultate in ultimul an
Internationale: Golden Drum, Golden Hammer, Epica, Red Apple, Eurobest, Cristal, si locale: ADC*RO si Effie, cele mai importante festivaluri de creatie respectiv de eficienta din Romania.
Ultimul an (‘13-‘14) a fost unul bun. Pana acum Geometry Global a luat 24 de premii la festivaluri precum Red Apple, ADC, Effie, Golden Drum, Golden Hammer si Epica.
La ultimele 4, am avut si cele mai frumoase rezultate: Efiie ne-a adus 4 premii: 2 Silver si 2 Bronze. De la Golden Hammer ne-am intors cu 2 Bronze, 1 Silver, 3 Gold, 1 Grand Prix si Network of the year. Golden Drum ne-a premiat atat anul trecut cat si anul acesta cu 5 premii: 2 Silver, 2 Gold si un Grand Prix, iar Epica, cel mai mare festival din cele enumerate mai sus ne-a bucurat zilele trecute cu 1 Bronze.
Am avut un an bun, am facut campanii frumoase de case suntem mandri: Opel Mini Wreck, Tide, The RGB News si #donezkm sunt doar cateva dintre ele.
Anul acesta mai asteptam rezultatele de la Eurobest si Cristal in Decembrie si sper ca numarul premiilor sa creasca spre 30.
Motivatia
In primul rand competitivitatea. Sa-ti vezi campania la care ai lucrat in lista celor mai bune ad-uri din lume este un rezultat impresionant; inseamna ca ai intrat in competitie si esti printre castigatori. Pentru advertiseri este o recunoastere foarte mare a muncii lor. Iar cand campania ta a fost listata ca fiind printre cele mai bune campanii de inovatie in TV din lume, fara nicio indoiala esti un profesionist.
In al doilea rand, premiile contribuie la imaginea agentiei si o consolideaza; aduc un plus de valoare credential-ului si astfel devii mult mai vizibil, deci cu sanse mai mari de a atrage noi clienti. Iar acest fapt se leaga tot de competitivitate – sa fii agentia anului la Golden Hammer in 2014 cantareste mult la nivel de consolidare a imaginii.
Efecte
Este la fel cum te prezinti tu, ca individ, si vorbesti despre proiectele tale de succes. Cu cat ai mai multe de aratat si dovedit (ca sunt diplome de studii, premii de festival, pitch-uri castigate si alte experiente valoroase), cu atat ai o imagine mai bogata si o incredere mai mare in fata interlocutorului.
In cazul agentiei, interlocutorul poate fi clientul care, de cele mai multe ori, vrea sa puncteze si la vanzari, si la creatie, si la vizibilitate si, mai ales, la eficienta. E bine sa ai mereu exemplele castigatoare in buzunar si sa ii poti arata ca se poate.