Agenda frumoasa, cinste cui te-a facut. Si cui te scrie

Agenda frumoasa, cinste cui te-a facut. Si cui te scrie

"Intr-o agentie, nimeni n-are timp de proiecte interne. Daca faci o lista de prioritati si vezi cat ai de lucru pentru clienti, cel mai probabil o sa treci 'de facut agende pentru agentie' la capitolul nice to have. Dar vine o vreme cand si nice-to-have-urile devin prioritati si atunci trebuie sa te ocupi de ele". Asa incepe povestea noilor agende Graffiti PR, pe care Maria Pepine (PR Specialist) ne-a spus-o in numele intregii familii de pe Iordache Golescu nr. 17.

Descrise in cateva cuvinte, noile agende care joaca rolul principal in randurile ce urmeaza nu sunt genul ala de agende cu ditamai logo-ul pe coperta, pe care le primesti pe la vreun eveniment si pe care ti-e putin jena apoi sa le folosesti. Nu sunt agendele alea pe care ajungi sa le folosesti in cu totul alt an decat cel trecut pe pagini, nici vreun caietel dictando cu dungi ori prea sterse, ori prea albastre. Nu stiu daca asta au avut in minte cei de la Graffiti PR cand le-au facut, dar mie-mi amintesc de caietele alea pe care abia asteptai sa scrii si pe care le pastrai pentru materia ta preferata. 

Va mai spun ca, in total, au fost produse 500 de agende care au ajuns la oamenii din agentie, la clienti, colaboratori si la cei care le-au cerut pentru ca le-au placut. Atat. O las pe Maria sa spuna restul povestii.

Ideea cea mare
Cum din mainile si mailurile noastre nu ies lucruri pana nu-s gandite si razgandite, am tratat agendele ca pe un proiect normal al agentiei. Pentru ca aici e aproape democratie, am zis sa intreb cativa colegi cam la ce se-asteaptade la asa un obiect al muncii si am primit raspunsuri suficiente cat sa construiesc un brief: sa nu fie grea (a iesit grea), sa fie cu calendar (are calendar), sa nu treaca pixul prin foaie (nu trece decat daca vrei sa treaca), sa aiba foile parfumate (nu), sa nu se indoaie coperta (nu se indoaie coperta), sa aiba sens ilustratiile (am omul potrivit).

Primii trei pasi
Recunosc ca primul lucru pe care l-am facut a fost sa alegem ilustratorul. Ca sa ne asiguram ca, orice concept alegem, iese bine treaba. Deci, nimic greu aici: Paula Rusu.

Apoi a fost supra-conceptul: EnlightenedNe-am gandit la toate momentele noastre de iluminare si le-am dat un nume in engleza.

Sunt clipele alea singulare care dicteaza ori proiecte faine ori razvratiri, sunt ideile puternice la care ajungem pana la urma si de care suntem mandri. Ne-am gandit ca asta ne defineste cel mai bine, ca astea-s lucrurile care ne pastreaza mintea treaza.

Apoi a fost conceptul: Reason over intuition (tot in engleza l-am gasit).

Suntem noi niste capete luminate, dar cat efort facem pentru asta? Pai mult. Suntem curiosi, cautam si investigam, intoarcem pe toate partile, ne provocam reciproc pana ne obosim unii pe altii, dar stim ca la final iese ceva bun. La noi, intuitia e off limits.

Din interiorul agendelor 

Da' cum facem
Apoi a fost da’ cum facem: facem sa fie frumos.

Ne-am gandit sa inseram niste surprize in agenda. Cine nu vrea sa gaseasca o bucurie din 10 in 10 pagini? E adevarat ca dupa un timp nu mai era o surpriza pentru nimeni (am avut eu grija), dar intentia conteaza. Asa ca am sapat dupa inspiratie in locurile in care o gasim de obicei. Si s-a intamplat un brainstorming la nivel inalt. Am luat vorbe luminate de la Dumbledore, Al Pacino, Edison, Einstein sau Shakespeare si le-am amprentat cu gandurile noastre. 


Din interiorul agendelor 2 - De vorba cu Harry Potter

Un plus de calitate a venit de la Fabrik. Ii recomand, sunt pe placul oricarui PR-ist: livreaza ieri.

In final, am lucrat 3 luni la ele. Dar doar pentru ca, stii cum e, nimeni n-are timp de proiecte interne.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Branduri

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related