[OUG 25/2013 - Dupa 1 an] Ileana Tomescu (BPN): Munca administrativa a ajuns sa ocupe uneori si jumatate din timpul specialistilor media

[OUG 25/2013 - Dupa 1 an] Ileana Tomescu (BPN): Munca administrativa a ajuns sa ocupe uneori si jumatate din timpul specialistilor media

Se implineste un an de cand Guvernul Romaniei a adoptat Ordonanta de Urgenta 25/2013 (OUG 25/2013) pentru modificarea si completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002. Vorbim la rubrica Insider cu managerii agentiilor de media din Romania despre efectele aplicarii actului normativ asupra pietei de publicitate si asupra playerilor afectati, precum si despre solutiile gasite in ultimul an de agentiile de media pentru a contracara scaderea veniturilor.

Amintim ca OUG 25/2013 presupune ca achizitia de spatiu publicitar TV se face prin plata directa facuta de client (beneficiarul final al publicitatii) catre postul TV, ca agentiile de media nu pot sa vanda spatiul publicitar decat la pretul oficial confirmat de televiziuni si ca orice rabat sau avantaj tarifar acordat de postul TV trebuie sa figureze pe factura emisa clientului.

Reprezentantii IAA Romania si UAPR au spus ca Ordonanta aduce un plus de transparenta financiara, dar cu un cost de complexitate care poate genera blocaje majore atat in functionarea pietei de publicitate, cat si la nivelul intregii economii.

Vedeti in continuare raspunsurile Ilenei Tomescu (Managing Partner, BPN Romania):

Care au fost efectele OUG 25/2013 asupra agentiilor de media, intr-un an de la trecerea ei
OUG 25/2013 este inca o ordonanta fara norme de aplicare in acest moment. In plus, nu au fost create legi incidente legate de aceasta decizie, cum ar fi, de exemplu, reglementarea privind taxa de cinema. Legea in sine si acesti factori au tulburat echilibrul intregii industrii.

In plus, fata de birocratia imensa pe care a generat-o, a trebuit sa ne repliem rapid, sa gasim solutii prin care sa putem functiona in continuare, ca industrie. Pentru clienti, de asemenea, a reprezentat o birocratie inutila, mai ales in departamentele juridice si financiare, dar si in relatia cu televiziunile.

Scaderea cifrei de afaceri a agentiilor este un alt efect al Ordonantei.

Care au fost efectele OUG 25/2013 asupra agentiei BPN Romania, intr-un an de la trecerea ei
Marirea volumului de munca administrativa pentru campaniile de TV si birocratia interminabila.

Munca administrativa ar trebui sa ocupe foarte putin din timpul unui specialist media, insa in ultimul an aceasta componenta s-a triplat (depinde de volumul fiecarui client si de multitudinea campaniilor), ajungand sa ocupe uneori si jumatate din munca acestor specialisti. Rabat de la calitate nu putem face, in consecinta a crescut volumul de munca in agentie, si, totodata, si demotivarea media plannerilor care sunt coplesiti de hartii, facturi, contracte, memo dealuri etc. 

Cresterea volumului de munca in agentie nu se reflecta insa si in comisioane.

De asemenea, scaderea cifrei de afaceri a agentiei ar putea crea un prejudiciu, insa noi am incasat, ca pana acum, comisioanele de servicii de media, astfel ca impactul a fost acelasi asupra intregii industrii.

In lipsa rebate-ului din media TV, cum s-a schimbat modul de tarifare a serviciilor de strategie si planificare media pentru clienti
Nu s-a schimbat foarte mult, insa am demarat o reasezare a comisioanelor pentru serviciile TV. Este insa nevoie de un proces pe termen lung pentru a ajunge la o remunerare proportionala cu volumul serviciilor prestate. 

Ce masuri ati luat in ultimul an pentru a contracara scaderile de venit ale agentiei aparute odata cu trecerea OUG. Ce a avut succes, ce nu a functionat
2013 a fost un an foarte bun pentru BPN, independent de OUG 25/2013. Ne-am marit cifra de afaceri cu 30% fata de 2012 prin atragerea de noi clienti si prin dezvoltarea departamentului digital. Cresterea a venit mai ales din aceasta zona, iar acest lucru ne-a ajutat sa ne mentinem la un nivel bun al profitabilitatii.

Cum evaluati eforturile industriei de a retrage sau modifica prevederile din OUG 25/2013
Eforturile UAPR si IAA din ultimul an au fost importante, ambele organizatii investind mult timp pentru a convinge organismele de reglementare sa amendeze Ordonanta, lucru care ar usura si fluidiza intreg procesul de lucru intre client – agentie – statii de televiziune. Speram ca in viitor toate aceste eforturi sa nu ramana fara ecou. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related