[AdLife] Alin Marghidanu (SENIORHYPER): Cu primii bani primiti am cumparat un batic si o rochie pentru bunica-mea

Intr-unul dintre cele mai induiosatoare pasaje din "Dulcele bar", JR Moehringer indeplineste visul sau si al mamei si primeste diploma de absolvire de la Yale. Dupa ce e felicitat de toata lumea, JR ramane doar cu mama si pare ca sarbatorirea momentului s-a incheiat. Insa JR are o surpriza: scoate din buzunar un inel gravat cu Yale si i-l daruieste, impartasind reusita cu cea care se bucura cel mai mult ca el a ajuns aici.

Mi-a placut sa imi aduc aminte de asta citind raspunsurile frumoase ale lui Alin Marghidanu, care ne impresioneaza cu povestile din copilarie, de cand era un pustan gagicar insa sensibil, dar si cu lectiile despre publicitate invatate in cei 12 ani de cariera.

Alin a fost recrutat de Liviu David la D’Arcy, unde a stat pana in 2004. Au urmat 8 ani petrecuti in echipa TBWA Bucharest, intai fiind Copywriter si apoi Creative Director, iar de la inceputul lui 2013 face parte din echipa SENIORHYPER, unde e Group Creative Director.

Primele semne ale talentului s-au vazut cand am scris in oracolul unei colege si, doua zile mai tarziu, eram singurul baiat dintr-a 5-a C care avea prietena.

Copilaria mi-am petrecut-o la fotbal facand fotbal si visand ca intr-o zi sa ma fac Blondul Balaci.

Adolescenta e perioada in care mi-am dat seama ca n-o sa ajung nici blond si nici Balaci.

In liceu eram tipul ala pe care il mutau toti profesorii in banca intai, langa catedra, pentru ca deranja ora.

Cand eram in facultate ma gandeam cum sa le explic alor mei ca eu nu am nicio sansa sa devin inginer si cel mai mult pe atunci m-a marcat ca existau oameni in jurul meu care chiar intelegeau ce faceTeorema Cauchy-Buniakovski-Schwarz. Sper ca am scris numele corect.

Am luat primul salariu de la un domn cu care montam antene parabolice si cu primii bani primiti am cumparat un batic si o rochie pentru bunica-mea asa cum ii promiteam cand eram mic. A fost probabil cel mai emotionant cadou din viata mea. Mai tarziu am aflat ca in advertising exista chiar o expresie pentru asta: „premii mici cu valoare perceputa mare”.

In publicitate am ajuns cand un amic de-al meu mi-a spus ca la el la D’Arcy se dau niste teste de angajare. Doua saptamani mai tarziu, Liviu David mi-a spus ca am facut cel mai bine dintre toti studentii de la Jurnalism. I-am replicat cu teama si sinceritate ca eu nu sunt de la Jurnalism, dar mi-a spus ca nu conteaza. Nu l-am crezut, dar am mers pe mana lui ca doar avea un birou cu ditamai monitorul de 19” in fata.

Primul meu proiect in publicitate m-a invatat ca aproape oricine din agentie poate sa aiba o idee mai buna decat prima ta idee.

Ce te invata publicitatea si poti sa aplici in viata de zi cu zi e ca a fi consecvent in comunicare nu inseamna, spre exemplu, sa spui aceleasi glume tot timpul, ci sa ai mereu simtul umorului.

Momentele formatoare din cariera mea au fost datul la perete. Imi amintesc si acum ca, junior fiind, trageam cu urechea la toate briefingurile de Connex si scriam spoturi pe care nu le aratam nimanui din jena si respect fata de oamenii care lucrau pe cont.

Mi-as fi dorit sa fi aflat mai devreme ca fiecare brand are brand managerul pe care il merita.

Proiectul care nu mi-a iesit (desi tare mi-as fi dorit) este campania sociala impotriva discriminarii femeilor in care am vrut sa punem prima personalitate feminina pe o bancnota romaneasca. In ciuda promisiunilor a iesit doar campania, nu si bancnota.

Ca sa inteleg mai bine ce am de facut pentru un client, am mers pana la a pierde vremea prin focus grupuri conduse dupa ureche.

Cel mai bun sfat pe care l-am primit de la un publicitar a fost „ne vedem maine dimineata cu altceva”. Era 10 seara, iar publicitarul era Erik Vervroegen. Va jur ca la 9 dimineata aveam ceva mai bun.

O lectie pe care am invatat-o pe calea cea grea a fost never underestimate the power of stupid things in large numbers.

Cele mai multe nopti nedormite au fost cand am lucrat pe un proiect la TBWA\Paris. Cred ca am dormit vreo doua nopti din 5, a doua fiind oricum pe niste banci din agentie. Stiu ca de dimineata m-am trezit ca deasupra mea trona mare sloganul „We are lion hunters” si m-am simtit vinovat ca adormisem.

Am ramas in Romania pentru ca nu am terminat inca ce aveam de facut aici.

Momentele care ma fac sa ma intreb de ce nu am ales si eu alt domeniu sunt cele in care aman un deadline pentru ca nu am nicio idee care sa ma faca sa zic „ce bine ca nu am ales alt domeniu”.

Revin la sentimente mai bune de fiecare data cand oamenii din CS imi zambesc din cu totul alte motive decat ca sunt eu simpatic si haios.

Uneori ma enerveaza publicitatea romaneasca pentru ca s-a murdarit cu campanii de genul Profi si Catena.

Cred ca ne-ar fi mai bine tuturor in domeniul asta daca am face advertising pentru oameni si nu pentru Excell-uri.

Ma uit la juniorii de acum si ma gandesc ca rabdarea este intr-adevar o virtute.

Sper sa lucrez cat mai des pentru clienti care isi doresc sa faca advertising si cat mai rar pentru clienti care stiu ei mai bine cum se face advertising.

Imi amintesc si acum ziua in care am terminat primul maraton. Si cea in care s-a nascut fiica mea. Parca la maraton totusi n-am plans.

Aici e o fotografie cu mine in care apare si o personalitate. In dreapta este Stork (cel mai mare jucator de Starcraft din lume prin 2008), iar in stanga sunt eu (cu vreo 20 kg in plus fata de primul meu maraton).

Brand-urile straine care comunica cel mai bine sunt cele de automobile, iar cele romanesti sunt cele de alcool. Ironic, nu?

O campanie buna e una care se bazeaza pe un insight, nu pe un joc de cuvinte.

Campaniile mele preferate sunt:

TV: Disney – Magic Happens. Pentru ca e despre oameni, nu despre consumatori. Pentru ca e cu un cuplu nefericit, dar fericit. Pentru ca ma face sa rad si sa plang in acelasi timp.

Print: Wonderbra – Bar. Pentru ca este vulgar si impudic fara a fi vulgar si impudic.

Wonderbra - Bar

Outdoor: The Weather Network – Told you so. Pentru ca pare atat de simplu incat te intrebi cum de nu s-a mai facut. Ei bine, nu se mai facuse.

The Weather Network - Told You So

Digital: Nike – Twitter to Zero. Pentru ca iti trebuie putina nebunie sa propui asa ceva si mult curaj sa accepti. Sau invers.

Ambient: SNCF – Europe is just next door. Pentru ca este o activare complexa, dar care iti livreaza perfect un mesaj atat de simplu.

Integrat: Gatorade – Replay. Pentru ca e o idee foarte tare. Si pentru ca ar fi mers perfect si la noi. Spre exemplu, cu un an inainte de Gatorade, in 2008, cand se implineau 20 de ani de la cea mai controversata finala de Cupa Romaniei, intre Steaua si Dinamo. Poate pentru un brand care zicea pe atunci ca „Impossible is nothing”. Cine are urechi de auzit, sa-si aminteasca. Iar m-am enervat.

Pe langa job-ul de zi cu zi, mai fac si alpinism, lectii de canto, operatii pe cord deschis. Pe dracu, nu mai fac nimic pe langa job. Uneori ies miercurea la fotbal.

Weekend-ul e momentul in care pot sa repar greselile din timpul saptamanii.

Promisiunea pe care mi-o fac si mereu o incalc e sa o ascult pe maica-mea.

Cel mai mult ma inspira mersul cu tramvaiul. E cam ca la briefing: auzi o multime de balarii, dar si ceva care iti ramane undeva in minte.

Cand o sa am timp si bani sa fac orice imi doresc, voi fi de negasit.

Sper ca de-acum in 20 de ani sa ma gasiti daca puteti.