11172014 este proiectul-maraton de arta pe care galeria Art Yourself il desfasoara pe parcursul acestui an. Malina Florea (Managing Partner, Art Yourself) rezuma intr-un paragraf expozitia 11172014:
“Proiectul se va desfasura pe intreg parcursul anului 2014 si va integra 11 expozitii, la care vor participa 17 artisti, reunind o multitudine de abordari, modalitati de exprimare si viziuni artistice. Demersul este de a genera o posibila si experimentala colaborare intre cei implicati, rezultatul dorit fiind o identitate de grup, bogat declinata artistic prin toti cei 17 artisti”.
Fuziunea imagistica a artistilor este cuprinsa in expozitii lunare, care au loc ziua de 17 a fiecarei luni. Pana acum s-au desfasurat trei expozitii, pe trei teme diferite. “Iata-ma!” a avut loc in luna ianuarie si a prezentat viziunile creative ale artistilor implicati in proiect. In februarie proiectul a gazduit “Conflict of choice”, o expozitie despre modul in care varietatea prea mare de optiuni din care putem alege ne sufoca, iar expozitia lunii martie este “Impressed & depressed”, cu lucrari pe tema relatiei dintre doua atitudini extreme: uimirea pe care ne-o cauzeaza unele lucruri si dezamagirea asociata cu altele. Aflati in continuare mai multe despre proiect chiar de la Malina Florea, parte a echipei care organizeaza 11172014.
The Big Idea
Ideea a aparut la inceputul lunii decembrie, acest proiect fiind si mai incitant pentru ca a fost o mobilizare de forte si idei atat din partea noastra, dar mai ales din partea artistilor implicati in proiect. Art Yourself a facut selectia artistilor dupa care au urmat o serie de intalniri impreuna cu acestia, in care s-au facut propuneri de teme si de idei de cum ar trebui conturat pe termen lung acest proiect. Toata echipa implicata a propus temele; au fost initial 38 de teme din care au ramas in short list 14, apoi fiecare artist a votat, astfel incat la final sa ramana cele 11. In concluzie, desi acest proiect este initiat si coordonat de Art Yourself, el este de fapt un produs de echipa in care fiecare parte implicata a avut un aport, a avut un punct de vedere care a fost luat in considerare si a stat la baza a ceea ce este proiectul in acest moment.
Oamenii proiectului 11172014
Art Yourself Gallery este initiatorul si organizatorul proiectului 11172014. Acest concept reuneste 17 artisti de marca ai artei contemporane romanesti din generatii, abordari si viziuni diferite: Aitch , Felix Aftene, Gabriel Caloian, Codruta Cernea, Mihail Cosuletu, Cristian Crisbasan, Suzana Dan, Amalia Dulhan, Andreea Floreanu, Cornel Lazia, Ileana & Catalin Oancea, Dragos Patrascu, Tudor Patrascu, Radu Rodideal, Adrian Sandu, Bogdan Teodorescu, Ioana Ursa.
Cand nu ne ocupam de 11172014 ne ocupam de alte concepte si expozitii personale, practic cream ceva nou si inedit la fiecare doua saptamani. As putea afirma ca nu stam niciodata si nu avem voie sa obosim niciodata.
Obiective
Nu stiu daca pot spune ca acest proiect are un obiectiv si evit sa pronunt acest cuvant usor corporatist. Este un experiment si o provocare atat pentru noi, in calitate de galerie si organizatori, dar mai ales pentru artisti. Este un tur de forta si de mobilizare creativa din partea lor pentru ca trebuie sa fie prezenti lunar pe o tema data, chiar daca ei in acel moment poate nu se regasesc in ea. Este touch-ul personal al fiecaruia, dar intr-o directie toatal opusa in fiecare luna. De aici a venit de fapt si acceptul lor de a intra si a-si asuma acest proiect, pentru ca de fapt e o provocare artistica pe termen lung in care artistii merg in directii diferite, dar pe un drum comun totusi.
11172014 se adreseaza in primul rand celor care iubesc arta. Cred ca se poate adresa si celor care, subconstient, nu stiu ca iubesc arta. Este absolut imposibil sa “intri” in una din teme si sa nu te regasesti.
Ce e diferit
Diferenta tine de durata proiectului si de faptul ca intreaga echipa e implicata timp de un an. S-au mai facut proiecte mari, cu multi artisti implicati, dar au fost proiecte punctuale, cu durata limitata. Acest proiect este diferit de la luna la luna prin teme, mesaje si prin ritmul impus.
Selectia artistilor
Nu au existat criterii. Selectia a fost facuta in timp record pot spune si, impresionant pentru noi, artistii au raspuns afirmativ desi era un proiect aproape imposibil de constientizat in acel moment.Nu exista o selectie lunara. Cei 17 artisti sunt aceeasi selectati la debutul proiectului. Cred ca artistii abia dupa primele doua luni au realizat provocarea reala la care sunt supusi, dar entuziasmul lor este acelasi ca la primele intalniri de brainstorming si le multumesc pentru acest lucru. De fapt, cred ca este un proiect in care fiecare ne sustinem reciproc si ne dam energie.
Provocari
Provocari….. sunt in fiecare luna.
Cred ca cel mai greu a fost sa cream un catalog de prezentare special pentru acest proiect care sa se ridice la nivelul de apreciere al artistilor, in primul rand. S-au facut zeci de mock-up-uri si probe de tipar pe cartoane speciale pana am ajuns la o versiune care sa ne placa tuturor.
In fiecare luna e o provocare sa mentinem ritmul si termenele pentru a putea fi gata in timp cu toate materialele, acest lucru fiind valabil si pentru noi si pentru artisti. Deadline-urile de predare ale artistilor sunt extrem de stranse. Nu vorbim doar de aducerea lucrarilor in galerie pentru expozitie, vorbim si de predarea materialelor necesare pentru tipar, care se realizeaza cu 7-10 zile inainte de fiecare zi de 17 a lunii. Noi realizam grafica pentru care cerem acordul fiecarui artist, apoi facem tiparul intr-o tipografie si finisajele catalogului in alta tipografie.
Bogdan Teodorescu (stanga) si Andreea Floreanu (dreapta)
Nu stiu daca au fost momente critice. Au fost emotii. Dar ne-am mobilizat si nu am ajuns in momente critice. Toti artistii sunt implicati si constienti de rolul fiecaruia in acest proiect si ca daca unul deraiaza, actiunea sa va avea impact asupra tuturor. E o mare bucurie sa vedem ca lucrurile, de fapt, functioneaza mai bine decat am fi gandit. Probabil ca la momentul demararii proiectului nici noi nu am realizat in totalitate anvergura lui.
Monetizare
Sunt foarte multe persoane si factori implicati in acest proiect. Daca vorbim de monetizare, lucrurile sunt asumate din start de noi si de artisti. Incercam sa facem lucruri iesite din tipare in limitele propuse.
Promovare
Comunicam proiectul in primul rand pentru iubitorii de arta prin sprijinul partenerilor media si a agentiilor de media, dar si direct, personalizat, catre cei din baza noastra de date.
Planuri de viitor
Sa surprindem atat publicul, cat si pe noi insine cu idei noi in fiecare luna.
Art Yourself in alte proiecte
Pregatim foarte curand o expozitie-proiect in care sunt implicati 13 artisti si editura Baroque Books & Arts. Vom colabora foarte strans cu aceasta editura si vom incerca sa aducem un plus valoare atat artei, cat si cartii. Este un proiect Alb cu care vom surprinde publicul si care va demonstra ca o asociere corecta si creativa poate genera un produs spectaculos.
Mai avem foarte multe proiecte, dar intotdeauna trebuie sa mentinem un gram de mister, altfel nu mai putem fi surprinzatori.