Atentie, o noua campanie feminista a aparut pe ecrane. Grey New York a creat pentru Cover Girl, un brand P&G, un spot care strange la un loc cateva dintre cele mai puternice femei din industria show bizz-ului american actual, care declara in 60 de secunde ca fetele pot face orice.
Le avem, printre altele, pe Ellen DeGeneres, Sofia Vergara, Pink, Katy Perry sau Queen Latifah care ne spun ca, desi lumea asta mare si rea afirma contrariul, femeile pot sa fie amuzante, pot sa joace rolul principal in filme, pot sa cante rock, pot sa fie puternice si pot sa conduca companii.
Spotul e foarte frumos, alert, si are o vibratie pozitiva, dar ma scuzati, nu e deloc creativ. Am mai vazut o multime de alte campanii care transmit acelasi mesaj, sub aceeasi forma. Dar hei, repetitia e mama invataturii si, aparent, femeile inca mai au nevoie de modele care sa le spun ca nu sunt cu nimic mai prejos decat barbatii.