Cresta Awards, festivalul ce din 1993 premiaza excelenta internationala in creativitate si comunicare, anunta deschiderea sesiunilor de inscrieri pentru cea de-a 22-a editie. Inscrierile se incheie pe 7 martie.
La editia din 2013 au fost inscrise mai mult de 3200 de lucrari din 52 de tari diferite. Printre castigatori se numara campania “Dumb Ways to Die”, de la McCann Melbourne, Family Business, Stockholm pentru ambalajele “Unique'” ale Absolut Vodka si grupul Havas Worldwide, desemnat reteaua anului 2013.
Pentru editia din 2014, in competitie poate fi inscrisa orice campanie de comunicare inceputa dupa 1 ianuarie 2013. Categoriile sunt: TV/Cinema/Online Film, Press, Outdoor, Radio, Ambient Media, Interactive, Direct Marketing, Integrated Campaigns, Promotions & Incentives, Design, Crafts si Branded Entertainment, introdusa anul acesta. Taxa de inscriere este de 395$ pentru creatiile individuale si de 195$ pentru campanii. Pentru categoria Integrated Campaigns, taxa este de 650$. Lucrarile pot fi inscrise online, pe site-ul competitiei. Castigatorii celei de-a 22-a editii a festivalului vor fi anuntati pe 20 octombrie, 2014.