Ah, relatia dintre caini si stapanii lor, aceasta dulce intimitate intre om si animal. De fiecare data cand ma gandesc la aceasta stranie legatura, imi rasare in minte momentul in care Bart Simpson incerca sa il dreseze pe Santa's Little Helper.
Bart si SLH, cu iarba fosnindu-le complice sub picioare, respectiv labute, cu cerul azuriu deasupra capetelor, impart un moment unic in viata fiecarui stapan de catel: acela in care tu, cu creierul inca intact, incerci sa iti convingi cainele sa iti raspunda la comenzi. Pentru ca vorbim de nerabdatorul Bart, il vedem urland Sezi, Culcat sau Rostogoleste-te, pe masura ce ochii i se bulbuca, iar tonul vocii devine din ce in ce mai isteric.
Si acum, poanta: cand perspectiva se schimba si vedem lumea prin ochii docili si vitelini ai cainelui, Bart nu mai urla si nu se mai agita: Santa's Little Helper vede lumea in slow-motion, iar comenzile stapanului sunt doar niste fragmente de cuvinte emise cu frecventa cu care as gasi eu un lingou de aur prin Piata Romana.
Dar nu toti cainii sunt asa, la fel cum nici stapanii lor nu se incadreaza in vreun tipar. Cum vad publicitarii conexiunea pe care o impart cainii cu stapanii lor, in print-urile de mai jos:
