Tocmai ai coborat dintr-un autobuz aglomerat. Duci mana spre buzunarul de la blugi, buzunar pe care se poate distinge, de altfel, decolorat, conturul lui. Pipai. E acolo, deci rasufli usurat. Il scoti ca sa te asiguri, in cazul in care degetele tale au dat vreo eroare fatala. Da, e cu tine inca, smartphone-ul tau, prietenul tau cel mai bun. Din instinct, incepi sa butonezi si sa dai scroll prin news feed-ul de Facebook. Abia cand ajungi la postarile pe care le-ai mai vazut de cateva ori iti dai seama ca mai esti cu cineva.
”Sa inventezi cuvinte pentru ceva ce exista, dar n-are inca un nume este mai mult decat facubil”, isi spune Alex Haigh, un tanar de 23 de ani in internship la McCann Melbourne. Gandeste asta cu voce tare, ideea pleaca in univers si asa se naste termenul de phubbing, care desemneaza momentele in care pur si simplu ii ignori pe cei din fata ta, stand cu ochii in telefon.
Phubbing, spre deosebire de inmessionante, fratele lui de sorginti mai putin nobile, este copilul unui lexicolog, al unui fonetician, al unui campion la dezbateri, al unui poet, al mai multor autori si al unui cruciverbalist. Si este mai mult decat un cuvant, este un manifesto impotriva fenomenului pe care il denumeste. Campania Stop Phubbing a luat nastere pornind de la ideea ca nimeni nu vorbeste despre ignoratul oamenilor in favoarea telefonului, tocmai pentru ca nu exista un cuvant pentru asta. Si dus in lume a fost copilul oamenilor de vaza de care vorbeam mai sus.
A aparut la stiri, pe site-uri de pe toate colturile globului si milioane de oameni au vorbit despre el, incepand un razboi impotriva comportamentului ce i-a dat nastere. In tot acest amalgam de reactii, nu stiu insa cati au realizat ca promova de fapt dictionarul Macquaire.
