Tata si fiu – cam aceiasi cromozomi in doua corpuri diferite, ca sa-l parafrazez pe Aristotel. Universul a tinut cont de structura asemanatoare a ADN-ului lor si le-a dat amandurora joburi in comunicare. Vorbim despre Sorin si Matei Psatta. Seniorul si-a povestit pe Facebook in amanunt viata lui ca tanar din generatia lui. Juniorul face chestii faine pe digital si demonstreaza ca generatia Y, asa plina de hipsteri si de golani cum e ea, nu sta fara rost toata ziua pe net. El inca nu si-a pus viata pe wall-ul de Facebook, insa cu siguranta va povesti ceva cel putin la fel de interesant ca o serie de picanterii personale la Romanian Youth Focus 2013 unde il avem invitat ca speaker.
I-am supus pe cei doi la un mic experiment: le-am dat acelasi set de intrebari, la care au raspuns separat. Apoi le-am suprapus. Sa inceapa pariurile: cate raspunsuri seamana si cate nu?
IQads: Sorin, care era trasatura definitorie a generatiei tale cand erai de varsta lui Matei? Tu ce zici de asta, Matei, care e trasatura definitorie a generatiei tale si cum crezi ca o sa fie generatia ta cand o sa fii de varsta tatalui tau?
Sorin Psatta: Habar n-am si nici nu stiu sa fi existat ceva specific, in anii aceia (’70 adica) oamenii, indiferent de varsta, cred ca erau mai asemanatori si aveau mai multe valori comune, care se transmiteau, mai lin ori mai furtunos, din generatie in generatie. Pe de alta parte, cred ca spiritul rebel (adeseori fara cauza, vorba filmului) a caracterizat intotdeauna pe tanarul de 20 si ceva de ani, indiferent de epoca, asa ca as putea spune ca si generatia mea, contemporana cu miscarea hippy si "flower power", a fost mai rebela. Fireste, in limitele permise atunci si fara a parasi "incinta"...
Matei Psatta: E ciudat, pentru ca e un mix intre nevoia de recunoastere si superficialitate. Vrem sa fim “validati”, dar nu depunem efort real pentru asta. Te raportezi la numarul de like-uri sau vizite primite si totul e bine. Ca exemplu: am postat tot felul de premii castigate la festivaluri locale sau internationale – reactii ok. Am postat poze cu mine c-o masca de cal pe cap, a inceput delirul. Primeam zeci de mesaje pe zi, zeci de tag-uri, pana si clientii imi mai dadeau mailuri cu hashtag #uncalpezi. Si totusi, imi placea.
Legat de diferenta intre generatii – peste 30 de ani cred ca in continuare o sa ne plangem de generatiile care vin din urma, o sa-i consideram lipsiti de orice speranta, iar “pe vremea mea” inca va fi o expresie valida. Singura diferenta e ca vom face comentariile astea de pe un iWatch20 sau Google Glass15.
IQads: Care era melodia pe care o fredona toata lumea cand ai dat BAC-ul?
Sorin Psatta: Nu stiu ce fredona toata lumea, gusturile erau impartite, unii erau cu Beatles ori cu Tom Jones, altii cu Anda Calugareanu ori Aurelian Andreescu... In ce ma priveste insa, nu cred ca a existat o singura zi, prin '73-'74, in care sa nu fi ascultat discurile celor de la Phoenix, imi simt si acum sufletul mugur de fluier cand ma gandesc la perioada aceea.
Matei Psatta: Piesa aia de-ti dai ochii peste cap cand o auzi in club acum - Black Eyed Peas-I Gotta Feeling.
IQads: Sorin, care sunt diferentele intre elevii si studentii de azi si cei de acum 20 de ani?
Sorin Psatta: Principala diferenta intre elevii de atunci si elevii de astazi consta in... uniforma scolara. Si chiar nu glumesc, existenta ei trasa niste limite si impunea niste reguli, pe care, voiai-nu voiai, trebuia sa le respecti. Pe de alta parte, studentii nu cred ca erau mult diferiti de cei de acum, poate doar ca erau ceva mai "dedicati" si isi respectau mai strict statutul, adica erau studenti care, asa cum le spune numele, mai mult studiaza. Este adevarat, motivatia era adeseori, ca sa spun asa, extrinseca, pentru ca nu prea existau alte alternative.
IQads: Cat de usor le e tinerilor de azi sa-i faca pe parinti sa fie mandri de ei, Matei? Si pentru Psatta Senior: cat de usor era sa-i faci pe parinti sa fie mandri de tine cand erai de varsta lui Matei?
Matei Psatta: Cred ca depinde de parinte. Unii-s mai pretentiosi (salut, tata!), altii se bucura ca-si vad copiii la TV.
Sorin Psatta: A-mi face parintii mandri cred ca era ultima mea preocupare la acea varsta, si sunt sigur ca, macar din punctul asta de vedere, seman perfect cu Matei. Pe de alta parte, la 20 si un pic de ani este foarte greu, daca nu imposibil, sa iti faci parintii mandri de tine, pentru ca tanarul este, cu nitel noroc, la inceput de cariera, iar parintele, aflat deja la o varsta mai complicata, incepe sa intre in criza de timp, prin urmare ambele tabere sunt stresate si cam lipsite de rabdare. E mult mai usor la 30 si ceva de ani, cu voia Celui de Sus, desigur...
IQads: La ce joburi se putea astepta pe vremea ta un tanar de varsta lui Matei? Si cum sunt asteptarile celor din generatia Y fata de joburi, Matei?
Sorin Psatta: Pe atunci, varianta ideala, pentru un tanar de varsta lui Matei, adica de vreo 20 si un pic, era sa nu aiba job. Pentru ca, daca avea, era grav si trist totodata, insemna ca nu a intrat la facultate si, cel mai probabil, va trage toata viata la strung. Meseriile cele mai cautate in acea vreme erau de inginer ori doctor, si nu puteai sa ajungi astfel decat dupa absolvirea unei facultati de profil.
Matei Psatta: Asteptarile tinerilor de azi fata de joburi sunt, intr-un cuvant: utopice. Sa fie cu program flexibil, de preferat maximum 6 ore, fara prea multe responsabilitati, dar sa se plateasca de la mia de euro in sus. Ah, si sa ma pot lauda cu el.
IQads: Care este relatia ta cu Facebook-ul si cu celelalte retele de socializare?
Sorin Psatta: Relatia mea cu Facebook este una buna, ne vizitam frecvent, ca niste adevarati prieteni, am incercat si niste "experimente" pe el si imi place, tine la tavaleala hehe... Cu alte retele de socializare nu prea socializez, ca sa spun asa, Twitter e prea minimalista pentru gustul meu, de la Yahoo am pastrat doar mailul, Google+ nu m-a convins, iar profilul de pe LinkedIn il tin mai mult de dragul tinutului...
Matei Psatta: Facebook mi-e sotie, pe Twitter il vad doar ca pe o prietena, Tumblr si Reddit sunt amante, Google+ e tipa aia grasa care sa da la mine. Restul sunt one night stand-uri care s-ar putea transforma, candva, in ceva mai mult.
IQads: Stiu brandurile sa comunice cu generatia tanara? Poti sa-mi dai cateva exemple de asa da, si cateva de asa nu?
Matei Psatta: Sunt convins ca in toate brainstorming-urile circula cuvinte precum engagement, real time marketing, involvement, viralitate, user generated content, iar tocmai asta cred ca e problema. Majoritatea brandurilor s-au afundat atat de tare in capcana “hai sa facem ceva cool pe internet” incat au uitat ca si internautii vor acelasi lucru: o experienta, o poveste pe care s-o spuna mai departe.
Asa da: Oreo, Old Spice, Twix, Vimeo (sa va uitati un pic la tone of voice-ul lor), Internet Explorer (pentru ca si-au asumat esecul).
Asa nu: GoDaddy & Nokia.
Sorin Psatta: Normal ca stiu, majoritatea brandurilor prezente la noi sunt tot generatia Y, adica aparute dupa '90 (aparute pe piata noastra, vreau sa spun). Iar tinerii, si prin asta inteleg consumatorii intre 25-35 de ani, reprezinta un segment vizat si ravnit de aproape orice brand, asa ca a vorbi pe limba lor este o conditie obligatorie a marcomm-ului. Ca exemple de studiat as mentiona doar campaniile din ultimii ani pentru serviciile de comunicatii mobile, cu accent pe Vodafone si Cosmote. Ca sa nu mai vorbesc despre mesajele transmise de berari de-a lungul timpului catre tanara generatie, s-ar putea usor scrie o carte despre asta si ar fi plina de exemple, atat pozitive, cat si negative. Insa mult mai greu este sa faci "punte" peste generatii si sa dezvolti campanii care sa placa tinerilor, fara a instraina seniorii, iar din perspectiva aceasta cred ca reusite sunt campaniile "Pepsi - Si ieri si azi" si cele pentru ciocolata Rom.
IQads: Brandurile tale preferate (sau echivalentul lor) cand aveai 20, 20 si ceva de ani erau …Dar brandurile tale preferate, Matei?
Sorin Psatta: Brandurile mele preferate la 20 si ceva de ani? Sa fim seriosi, pe atunci nici nu stiam ce inseamna cuvantul asta, dar'mite sa am preferinte. Privind insa retroactiv si pentru a da un raspuns voi spune asa: "brandurile" mele preferate la 20 si ceva de ani erau generice, untul de masa, branza telemea, cafeaua boabe, carnea de porc, tigarile fara filtru (ok, aici m-ati prins, aveam un brand preferat: Carpati). Si, ca orice tanar de 20 si ceva de ani, indiferent de generatia din care face parte, femeia. De preferat tot generica.
Matei Psatta: Zippo, Google, Red Bull.
IQads: Pentru Sorin: ti-ar fi placut sa te nasti in generatia Y? De ce da, de ce nu? Pentru Matei: ti-ar fi placut sa apartii de generatiile X sau Baby Boomer? De ce da, de ce nu?
Sorin Psatta: Evident, da. Si, tot evident, nu. Da, pentru ca a mai trai o data este o oferta de nerefuzat si nu, pentru ca am prea multe amintiri frumoase la care ar trebui sa renunt.
Matei Psatta: Nu m-am gandit niciodata la asta. Cum tot tine sa-mi aminteasca un domn popular pe Facebook: "The past is history, the future is a mystery and today is a gift, that is why it is called the present".
IQads: In final, transmite-le un mesaj celor din generatia ta si celor din generatia Y, respectiv celor din generatia Y si celor din generatia X.
Sorin Psatta: Voi transmite un singur mesaj ambelor generatii, generatia mea il cunoaste deja si-l pretuieste, generatia Y ii va descoperi valoarea peste niste ani: Sanatate, ca-i mai buna decat toate!
Matei Psatta: Generatia Y: sa fim mai organizati. Avem atatea unelte la dispozitie si nu reusim sa profitam de ele.
Generatia X: sa fiti mai deschisi. Aveti atatea unelte la dispozitie si nu reusiti sa profitati de ele.
Discutia despre diferentele dintre generatia Y si celelalte generatii continua la Romanian Youth Focus, parte din seria de evenimente SMARK Know How. Young Leader este Studentbank, powered by Raiffeisen Bank. Transportator oficial este Air France, iar creative food partner este frufru. Evenimentul este sustinut de 360 Revolution, Trade Media, Casa de Traduceri si Agrafa.
Partenerii media ai evenimentului sunt: IQads, Realitatea.net, 24 FUN, Forbes, Cariere, The Institute, HotNews, Magazinul Progresiv, VICE, Gen90, Hipmag, Catavencii, Zumzi, Piata, Ziare.com, Business24, Port.ro, Money Magazine, Money.ro si Radio Guerrilla.