Raluca Teodorescu (OXYGEN PR) despre administrarea paginilor de Facebook

Pentru ca si agentiile de PR adminstreaza pagini de Facebook, am intrebat-o pe Raluca Teodorescu (Senior Account Manager, OXYGEN PR) despre alcatuirea strategiei de continut, integrarea cu celelalte medii, cerintele si criteriile de performanta urmarite de clienti, structura continutului si a promovarii si activitatile care aduc fani noi.

Conturi administrate pe Facebook anul acesta de OXYGEN PR
Garanti Bank, Sprider Stores, Olympus, Cinema City, West Gate Studios.

Stabilirea strategiei de continut
Strategia de social media este stabilita impreuna cu clientul la inceput de an si, bineinteles, ajustata pe drum in functie de pozitionarea brandului si campaniile sale. Continutul este o componenta importanta a strategiei si trebuie sa se muleze cat mai bine pe brand. In experienta noastra, clientul nu se implica mai mult, odata ce lucrurile au fost stabilite din start si rezultatele sunt vizibile. Pentru a fi cat mai relevanti audientei noastre, incercam ca o mare parte din continut sa fie local, in functie de campanii, evenimente si actiuni care au legatura cu brandul. Exista si continut preluat, dar majoritatea este "locally-made", relevanta fiind una din cheile succesului pe acest canal de comunicare.

Integrarea activitatilor de pe Facebook cu celelalte medii
Exista atat activitati desfasurate exclusiv pe Facebook (campanii si initiative realizate special pentru fanii nostri), precum si campanii integrate care sunt adaptate pentru canale de social media (care includ nu numai Facebook, dar si Linkedin, blogosfera, Pinterest, Twitter, Youtube samd). Vezi spre exemplu campania sociala Olympus (Light in the Dark) sau campaniile pentru Garanti Bank. In cazul altor client, precum Heineken, lucram cu agentiile care administreaza conturile de Facebook pentru a oferi continut, idei de aplicatii, interactiune cu blogosfera samd. Trebuie sa existe o coerenta a brandurilor la nivel de comunicare pe toate canalele, iar social media nu face exceptie.

Cerintele si criteriile de performanta urmarite de clienti
Lucram intotdeauna cu criterii de performanta bine stabilite, atat calitative cat si cantitative (numar de fani, nivel de engagement, numar de vizualizari, numar de participanti in aplicatii sau cauze samd).

Structura continutului postat
Continutul este de fiecare data un mix intre statusuri text si visual (foto si video), aplicatiile sunt nelipsite de asemenea. Trebuie sa ai o rata de postare alerta si cu cat mai mult continut atractiv.

Frecventa postarii
Managementul de continut presupune disponibilitatea agentiei 24 de ore din 24 pentru o corecta monitorizare si mentenanta a conturilor de social media. Aceasta este natura acestui canal de comunicare si atunci trebuie sa fii in alerta permanenta. Postam de cateva ori pe zi de regula, insa suntem acolo in permanenta si interactionam cu fanii.

Frecventa organizarii de concursuri
Incercam sa avem circa 1-2 concursuri pe luna pentru a mentine o rata de engagement cat mai ridicata. Premiem fanii cei mai activi, ii premiem pe cei care ne citesc si urmaresc, avem si competitii cu user-generated content, exista si concursuri de recrutare samd. Este un mix.

Disponibilitatea clientilor fata de bugetele acordate social media in ultimul an
Clientii aloca din ce in ce mai mult acestui canal de comunicare, pentru ca vad rezultate si, totodata, pentru ca este un mediu interactiv.

Structura promovarii paginii
Promovarea paginii face parte din strategia brandului si depinde de obiectivele stabilite. Sunt clienti care se axeaza pe viralizare organica si Facebook Ads, insa de cele mai multe ori noi recomandam sa avem un mix de comunicare si media care sa includa si alte medii – de la online si alte canale de social media pe langa Facebook, pana la direct e-mailings catre clienti.

Actiunile care aduc noi fani paginii
Trebuie sa aduci oameni pe platforma in primul rand (prin promovare si campanii), sa ai o masa critica, sa viralizezi continut si sa dezvolti organic ulterior. Insa campaniile de promovare si crestere a bazei catre care te adresezi sunt obligatorii in mod constant.

3 recomandari pentru administrarea eficienta a paginilor de Facebook
Strategie coerenta de comunicare pe social media in linie cu pozitionarea/strategia de brand; Calitatea fanilor, nu numai cantitatea lor conteaza (vezi noua specie de "concursari" la care a dat nastere acest canal);
Prezenta continua, activa, dinamica si un continut relevant.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Oxygen

Oxygen este o agentie integrata de comunicare, cu sedii in Bucuresti si Cluj-Napoca. Cu peste 13 ani experienta pe piata, Oxygen a lucrat de-a lungul anilor cu branduri si companii locale si internationale, din... vezi detalii »

Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related