(Acu 10 ani pasiunea era publicitatea. Azi publicitatea e doar un job, iar job inseamna rutina.)
E 2010, ne apropiem de finalul primului deceniu de publicitate moderna. Teava de internet nelimitata, motoarele de cautare, mailul pe telefon, wireless-ul, serverul de zeci de terabiti, memory stick-urile si hub-urile infipte in te miri ce, home delivery-ul pentru orice, retele sociale etc. etc. s-au inventat exact atunci cand am avut nevoie de ele, sa ne putem misca mai repede si mai bine.
Acu 10 ani faceam un calcul intr-o dimineata - imi aduc aminte perfect - ca mancam de la McDonald's impreuna cu colegii de atunci, cam echivalentul unui Matiz pe an. Normal, cand ma asezam pe cantar imi arata cam tot echivalentul greutatii unui Matiz. Fraieri, daca mancam biscuiti, aveam si noi astazi un biznis tampon, o firmulita de taximetrie, sa ne asigure cashflow-ul. Ieri la pranz am mancat glass noodles cu fistic si ghimbir. N-am mai facut nici un calcul la finalul mesei. Eram doar disperat de foame in continuare.
Acu 10 ani stateam in agentie de cand ne trezeam si pana cand plecam in club. Cu o ora inainte de plecare ne relaxam, intram pe mirc sa mai schimbam impresii cu nickname-uri de fete care erau de fapt baieti. Nu aveam alte pasiuni. Azi toata lumea are pasiuni. Facem filme scurte, poze artistice, petreceri tematice, artizanat, trupe rock, colectionam tzoale vintage si aplicatii de iphone, tinem in viata un blog etc. etc. Pasiunile sunt semnul maturitatii industriei. Acu 10 ani pasiunea era publicitatea. Azi publicitatea e doar un job, iar job inseamna rutina.
Acu 10 ani clientii mari erau un deziderat, iar cei mici o rampa de lansare. Azi clientii mari sunt Steaua Mortii, iar cei mici mlastina lui Ioda. Ti-e teama cand te cauta de parca ti-ar face curte o nimfomana sado-maso de la care te poti astepta la orice. Iti pui tot felul de intrebari existentiale cand iti cer prietenia volubili, oferindu-ti-o pe a lor doar prin licitatie. E normal, am trecut prin multe experiente in ultimii 10 ani.
Acu 10 ani ne excitam la festivaluri, ca sa raman in acelasi registru de comparatie. Serios, am plecat erect de acolo dupa ce am purtat, aparent neglijent, printre colegi de breasla invidiosi, prima bucata de metal pe soclu de marmura castigata intr-un concurs. Azi, forte proaspete, aparent inocente, flancate de partizani nostalgici, incearca sa duca mai departe faclia mocnita a festivalurilor de creatie intr-un moment in care nu stiu cati dintre noi mai salvam in notebook sau ipod toate entry-urile finaliste de la Cannes. Aranjate frumos, in foldere, pe categorii, in pc-ul cu monitor cat noptiera, ca acu 10 ani.
Acu 10 ani il votam pe Iliescu de frica executiilor pe stadioane promise de Vadim. Zilele trecute l-am urmarit cu real interes (dpdv retorica si referinte literar-istorice) pe Vadim, declamand la capataiul lui Paunescu, iar Iliescu ne zambeste prin Militari cu un chip rupt parca din muzeul doamnei Tussauds, de pe un panou publicitar ce face reclama unui film artistic. In ultimii 10 ani politica si publicitatea au devenit de departe cele mai rasuflate zone de interes din peisajul societatii de azi.
Acu 10 ani pe vremea asta s-a infiintat Cap. Deunazi am facut un recensamant al chestiilor care acum ne amuza, iar atunci ne-au sacait. Sau a celor care ni s-au parut decente la vremea lor, iar acum ni se par ridicole. Un fel de best of, pe invers. Pentru pasionatii de gen mentionez ca aceasta selectie aniversara nu este finala si completa, dar se afla pe internet de cateva zile (n.r. http://cap.ro).
Una peste alta, daca o sa-mi permita sanatatea, iar emailul nu va fi inlocuit intre timp cu niste bufnite oarbe, hranite cu biocherosen si coordonate telepatic de corporatiile din telecom, am sa va mai fac un raport al decadei si la final de 2020.
Comentarii