Mircea Groza: România este reprezentată din punct de vedere gastronomic, cred eu, de „zămuri și tocane”. Pe care eu le caut, le reconstitui și le ofer celor interesați
SMARK La Roche-Posay desfăşoară cea de-a 13-a ediție a campaniei naționale „Zilele Protecţiei Solare”, un program de educare, prevenţie şi conştientizare a riscului de expunere neprotejată la soare şi a apariţiei cancerului de piele
[Spațiul necesar] Anca Dumitrescu: Bucureștiul cel puțin trece printr-o transformare culturală fantastică și asta nu se putea realiza fără ideea de cumunitate și colaborare. Este doar începutul
#PartedinMiracol. Alex Tocilescu: Miracolele nu sunt minuni, ci rezultatele senzaționale și spectaculoase ale unei munci asidue. Tot ce putem face e să-i remarcăm și susținem pe cei care le produc
[Minte & suflet] Mihaela Cristea: Mulți oameni, în special cei din generația Millennials, caută un sens în viață, într-o lume în care au trăit cu convingerea că nu au nicio putere și că ceilalți dețin controlul asupra lor
SMARK FOOTPRINTS AI: Valoarea medie lunară a coșului de cumpărături a crescut cu 10% - 15% în 2022. În ultimele 3 luni, cumpărăturile de impuls au scăzut, ca o consecință a creșterii inflației
[Influencer Update] Mihaela Pascu: Cel mai mult îmi place să văd cum outsiderii câștigă treptat un loc pe merit. Cel mai mult mă deprimă clovneriile personalităților așezate
Explorând noi orizonturi în artă și comunicare: We Are Younger (WAY) și ProfiArt promovează inovația și inspirația
[Start in industrie] Georgiana Bădălău & Ana Dică: Am învățat că tot drumul în industrie este și o să fie un proces de cunoaștere
Georgiana Idriceanu: După un timp de trăit aici, se întâmplă și un fel de imersiune în atitudinea predominantă „no pasa nada” care te face să fii mai relaxat, mai liniștit în suflet și acțiune
Navigating the Digital Landscape: Un eveniment Zitec dedicat strategiilor de digital marketing performante
The World Federation of Advertisers (WFA) lansează Marketingul Sustenabil 2030 pentru a apropia intenția brandurilor de a face bine de acțiune
[Influencer Update] Maria Zvenigorodschi: Similar cu job-urile din digital, ”job-ul” de a fi influencer a trecut prin foarte multe schimbări în ultimii 10 ani
Publicis Groupe România, cel mai mare grup de marketing și comunicare din țară, mizează pe Inteligența Artificială
[Creative 2023] Eugen Suman: Provocarea anului pentru branduri și agenții este să înțeleagă revoluția AI și să se poziționeze în așa fel încât să nu fie băgate la fund de valul care urmează
Jobs Filtreaza joburile Account (11) Art (4) ATL (2) BTL (6) Content (6) Copywriter (9) Creative (3) CSR (1) Digital (34) E-Commerce (3) Foto/Video (1) Graphic Designer (5) Marketing (47) Media (2) Media Relations (1) Motion Graphics (1) ONG (1) PPC (5) PR (6) Project Manager (4) Research (1) Sales (3) SEM (1) SEO (2) Social Media (20) Strategie (8) UX/UI (3) WebDev (1) Graphic Designer @ Digital PartnersSuntem în căutarea unui Graphic Designer pasionat de domeniul imobiliar Digital Partners este în căutarea unui... [detalii] Junior-Mid Art Director Social Media @ Stefanini InfinitCerințe minime: 1-3 ani de experiență într-o agenție digitală Experiență în lucrul cu echipe integrate, inclusiv: Client... [detalii] Brand Comms Account Manager @ Confident CommunicationsRESPONSABILITĂȚI Creare și implementare hands-on a strategiilor de comunicare integrată pentru clienți B2B & B2C Implicare activă... [detalii] Marketing Executive @ Republica BIORepublica BIO este mai mult decât un brand - este un stil de viață sănătos,... [detalii] Account Director @ McCannMcCann Worldgroup seeks an Account Director to act as the day-to-day agency integrator and client... [detalii] Copywriter și Art Director @ TribalTrib, caut Copywriter și Art Director mid-senior, luați în echipă sau separat Ai idei, energie și... [detalii] Social Media Content Creator @ Universal McCannHey there! We're looking for a Social Media Content Creator! At Universal McCANN (UM), we are... [detalii] Senior Account Executive @ DDBO parte din proiectele de top din DDB își caută Senior Account Executive... [detalii] Horeca Development Specialist @ BATBAT evoluează accelerat la nivel global cu un portofoliu extins de produse... [detalii] Senior Account & Project Manager @ Line AgencyWe’re looking a Senior Account & Projects Manager with a well-rounded 360° management experience and... [detalii] Social Media Manager @ Tribal Worldwide RomaniaCăutăm om de Social Media în Trib Nu, nu facem casting pentru emisiuni filmate pe vreo... [detalii] Digital Graphic Designer @ WOPANoi suntem WOPA, niste independenți frumoși ai publicității în căutare de forțe proaspete în echipa... [detalii] Video Editor with Motion Designer Skills @ Natural Intelligence (Bucharest Office)Founded in 2009 and 100% self-funded to this day, Natural Intelligence is a leader in online multi-vertical... [detalii] Copywriter @ Mercury360Căutăm COPY cu suflet ChatGPT:Suntem în căutarea unui magician al cuvintelor, un stăpân al mesajelor, și... [detalii] Colaboratori pentru proiecte editoriale speciale @ Spotmedia.roSpotmedia... [detalii] Arhitect @ IGLOOCerințe: cunoștințe tehnice de proiectare pe toate fazele utilizare fluentă Revit, programe vizualizare cunoașterea legislației si normativelor in... [detalii] Editor Coordonator @ Spotmedia.roLansată în iunie 2020, Spotmedia... [detalii] Digital Marketing Specialist @ HttpoolRecrutăm Digital Marketing Specialist: Google Ads, Meta Ads, LinkedIn Ads, Pinterest Ads Căutăm un AdOperation Specialist... [detalii] Area Marketing Analyst @ BATBAT is evolving at pace into a global multi-category business... [detalii] PR Manager @ Rogalski DamaschinRogalski Damaschin recrutează PR Manager cu simțul umorului* Vei avea prioritate să ne cunoaștem dacă: Ai lucrat... [detalii] Graphic Designer @ Marcom HubGraphic designer pentru proiecte de print, producție publicitară si obiecte promoționale, cu utilizarea suitei Adobe/Mac... [detalii] Organizator de evenimente corporate @ Marcom HubCautam organizator de evenimente corporate, pragmatic si orientat catre solutii... [detalii] Manager Marketing & PR @ Swiss ClinicsATRIBUTII PRINCIPALE: Coordoneaza, planifica si organizeaza toate activitatile de marketing si PR din cadrul grupului Swiss; Stabileste... [detalii] Digital Marketing Specialist @ Swiss ClinicsSwiss Clinics este o rețea de clinici estetice, trendsetter și lider de piață în medicină... [detalii] Senior Copywriter @ MRM//McCannWe are looking for someone with the right combination of strategic thinking and artistic skills... [detalii] Account @ ON HEELS PRCautam un Account pasionat de social media, influencers style and work... [detalii] Web Developer (Project based) @ Bad HabitsSuntem in cautarea unui nou coleg pentru echipa extinsa Bad Habits, alaturi de care sa... [detalii] Copywriter @ TransirisWe are looking for a versatile writer who can combine creativity with the capability to... [detalii] Junior Creatives @ DDBWe’re looking for fresh new blood at DDB: a junior copywriter and a junior art... [detalii] Social Media Manager @ PropagandaCăutăm social media manager, cu minim 3 ani experiență online, care să ni se alăture... [detalii] Digital Copywriter @ The Social NestCăutăm copywriter specializat în digital, căruia nu îi e frică să se joace cu ideile... [detalii] PPC / Performance Marketing Specialist @ MarketiuTe-ai hotărât să faci o schimbare, să lucrezi la vision board și să transformi 2025... [detalii] BTL Project Manager @ WOPANoi suntem WOPA: locali, independenți, no bullshit... [detalii] BTL Manager @ MullenLowe RomaniaDacă mantra ta este “Life is a party and I’m hosting it”, atunci avem un... [detalii] BTL Manager @ OxygenWe are looking for an experienced BTL Manager to oversee projects from concept to implementation,... [detalii] Account Manager @ We Are YoungerEchipa WE ARE YOUNGER (WAY) este in cautare de Account Manager! Ești genul care nu poate... [detalii] Digital Brander @ We Are YoungerEchipa We Are Younger (WAY) este în cautare de un Digital Brander... [detalii] Digital Account Manager @ Danco Vision”Client talk” translator a... [detalii] Web Graphic Designer @ TransirisWe are looking for a Web Graphic Designer who can combine creativity and aesthetics with... [detalii] Senior Digital Media Specialist @ Stefanini InfinitCerințe minime: 4-6 ani de experiență într-o agenție digitală Experiență variată în digital media (PPC, Performance, canale... [detalii] Digital Media Specialist / PPC @ Stefanini InfinitCerințe minime: 2-4 ani de experiență într-o agenție digitală Experiență variată în digital media (PPC, Performance, canale... [detalii] Senior Media Buyer Digital @ AdSymphonyEști un expert în media buying cu o viziune digitală clară și o pasiune pentru... [detalii] Sales Account Manager @ theMarketerSales Account Manager - Marketing Technology SaaS Dacă ești genul de persoană care transformă conversațiile în... [detalii] Area Insights & Foresights Senior Manager @ BATBAT is evolving at pace into a global multi-category business... [detalii] PR Account Manager @ Chapter 4Echipa noastră de Corporate Communications are un loc liber de PR Account Manager care poate... [detalii] Specialist în Comunicare și Marketing Digital @ Help AutismCăutăm un Specialist în Comunicare și Marketing Digital cu minim 3/4 ani de experiență în... [detalii] Responsabil Fundraising @ Asociația pastelCăutăm un nou coleg pasionat de fundraising! Colega noastră fundraiser își va continua studiile, iar noi... [detalii] Graphic Designer @ difrntAt difrnt, we are not just a digital marketing agency, we are innovators, creators, and... [detalii] Specialist SEO Senior @ AdSymphonyCăutăm un Specialist SEO Senior! La AdSymphony, suntem dedicați furnizării de soluții SEO de top pentru... [detalii] PR Specialist @ Glovo RomâniaWe are looking for a highly motivated candidate to lead Glovo’s PR strategy in Romania,... [detalii] Growth Analyst with SQL expertise @ GlovoCerinte: Ofera suport pentru implementarea actiunilor locale de Growth/ Marketing in colaborare cu alte echipe (CRM,... [detalii] Senior Copywriter @ Cohn & JansenCăutăm copy cu experiență, cu care să facem echipă pe proiecte frumoase, care să ne... [detalii] Senior Art Director @ Cohn & JansenCăutăm art director cu experiență, cu care să facem echipă pe proiecte frumoase, care să... [detalii] vezi toate joburile Adauga anunt de recrutare
Catalog IQads Confident CommunicationsPR Global PrintProductie publicitara, Tipografii Conan PRPR Initiative RomaniaMedia IAA RomaniaOrganizatii profesionale Bell StudioPublicitate EssenceMediacomMedia Consiliul Roman pentru PublicitateOrganizatii profesionale Data RevoltMedia, Comunicare online, Mobile marketing Dare DigitalComunicare online Adauga prezentare de companie Branding, design, packaging Comunicare online Consultanta de marketing Content Marketing Dezvoltare web Employer Branding Evenimente / BTL Experiential Marketing Gaming Interactive Retail Marketing direct Media Mobile marketing Monitorizare media PR Productie audio Productie foto Productie publicitara Productie video Publicitate Publicitate indoor Publicitate neconventionala Publicitate outdoor Regii de publicitate Research Tipografii Training